ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT (15)

Publicatla 24 October 2014

ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT

 

15. Dacă ești în dezolare trebuie

să reacționezi împotriva ei (ES nr. 319)


REGULA A ȘASEA. Dacă în dezolare trebuie să nu schimbi propunerile dintâi, îți va fi de mare folos să reacționezi împotriva ei, de exemplu, rămânând mai mult timp în rugăciune și în meditație, prelungind examinările și făcând orice fel de renunțare voluntară, în funcție de ce e mai bine (ES nr. 319).

 

În dezolare, ce-i de făcut? N-o urma: dimpotrivă, luptă împotriva ei!

În mod instinctiv, eşti purtat spre a cocoloși dezolarea, într-o formă de victimism care se autocomplace de propriul rău. Când eşti trist, ai vrea ca toată lumea să fie în doliu, ca soarele să nu mai răsară sau să dispară. De aceea, exilezi lumina în afara camerei tale, te izolezi de toţi, ceilalți te irită, asculţi muzică melancolică şi cultivi gândurile cele mai negre, amintindu-ţi de răul tău şi al lumii, care va creşte tot mai mult. Nu se poate face nimic bun, nu merită… Aşa că ar fi mai bine să anticipăm ineluctabilul; sau cel puţin să ne abandonăm vreunei mici consolări compensatorii!

 

Nu da ascultare şi nu „cocoloşi” aceste voci negative. Ia-le la şuturi, redimensionează-le şi ridiculizează-le, dacă poţi. În orice caz, ai încredere şi încredinţează-te Domnului, care şi în acestea este prezent, te lucrează şi te instruieşte cu putere, aşa cum tatăl face cu fiul (cf. Ev 12, 5 ș.u.; Prov 3, 11 ș.u).

 

În dezolare nu trebuie să retrocedezi, ci dimpotrivă să reacţionezi pozitiv. Încercarea să te facă mai puternic: pericolul răului să devină prilej pentru un bine mai mare.

Răul iese la iveală şi opune rezistenţele sale, tocmai atunci când, fiind decis pentru bine, lupţi împotriva lui şi eşti pe punctul de a-l învinge. Nu te descuraja şi să nu cazi în delăsare, ca un vestitor de vești rele. Arată-te, în schimb, hotărât şi încrezător în Domnul, dedicându-te mai intens muncii spirituale.

 

Cu această atitudine te educi să devii liber de stările tale de spirit, fără a te lăsa dominat de ele. Altfel, nu vei face nici un drum spiritual: vei rămâne sclavul stărilor tale de spirit, în voia ambițiilor tale, deposedat de voinţa ta, nestatornic ca o pană în vânt. Vei fi exaltat când totul e în regulă, deprimat când îți merge rău; vei fi deasupra sau dedesubtul tău, mereu în afara ta şi niciodată în interiorul tău însuţi.

 

Dacă în viaţa ta vrei să dai spaţiul cuvenit rugăciunii, ţi se va întâmpla să nu reuşeşti să te rogi la timpul stabilit – unicul disponibil! – pentru că, tocmai în acel moment, «nu ai chef». Sau, dacă te pui să te rogi, tocmai în acea clipă îţi vin în minte lucruri foarte utile, ba chiar necesare, pe care le poţi face numai în acel moment. Dacă nu ştii ce să faci, pune-te să te rogi şi vei vedea că imediat îţi vin în minte lucruri importante de făcut, numai ca să nu te rogi.

 

Trebuie să rezişti acestor ispite şi să te rogi mai intens, chiar dacă ţi se pare că pierzi timpul. A te ruga în dezolare este foarte folositor: te ajută să înţelegi că pe tine nu te interesează nici Dumnezeu nici rugăciunea. Aceasta este o mare descoperire, care te uneşte cu toţi păcătoşii. Prezint-o lui Dumnezeu şi milostivirii sale. Întunericul tău iese, în sfârşit, la lumină, iar ăsta e un mare dar. Dacă te rogi numai când eşti consolat, te-ai putea, de-a dreptul, amăgi că eşti un sfânt.

 

A rezista şi a contrasta dezolarea, a nu te lăsa prins de masa de întuneric care te asaltează este maxima libertate față de rău, la care poţi ajunge. Este o luptă de-a ta, dar este şi o „pedagogie” divină, cu care tatăl îşi educă fiul, călindu-i iubirea.

                                                                                                   

 

(cf. textului lui Silvano Fausti – Prilej sau ispită)

 

ANALIZEAZĂ:

Întrebări pentru reflecţia personală:

                                                                                             

  • O dată ce ai depășit dezolarea prin stăruința în rugăciune sau angajamentul luat, ce sentimente te-au copleșit?
  • Ai învățat să reacționezi la dezolarea care te copleșește din când în când sau o „cocoloşesti”?
  • Ce comportă pentru tine a reacționa pozitiv în timpul dezolării?
  • Ești statornic planului tău de rugăciune? Ce ispită ai când se aproprie timpul rugăciunii?
  • Ai încercat să te rogi mai intens tocmai când ai fost ispitit să o lași baltă? Care au fost efectele rugăciunii?

 


MEDITEAZĂ:

Texte biblice de referinţă:

 

Gen 32,23-32: Iacob, în dramatica sa luptă nocturnă, primeşte adevăratul său nume: „Israel”, tatăl noului popor care se naşte din acest „corp la corp” cu Dumnezeu.

Mc 14,32-42: Isus în Ghetsemani, prins de tristeţea şi neliniştea morții, simţind repugnanţă faţă de voinţa lui Dumnezeu, esenţa păcatului, o învinge cu rugăciunea neîncetată: «Să fie nu voia mea, ci voia ta». De la el, pentru prima dată pe pământ, Dumnezeu primeşte adevăratul său nume: «Abbà».

Ev 4,14-5, 9: aminteşte «puternicele strigăte şi lacrimi» ale lui Isus în grădină pentru a fi eliberat de moarte şi cum a fost ascultat pentru «eulàbeia» sa (= a prinde-bine, a-primi-bine). A fost ascultat, nu pentru că a fost eliberat de aceasta, ci pentru că a primit-bine condiţia umană după păcat. De aceea este Fiul cauză de mântuire pentru toţi.

Ev 12,1-12: prezintă din nou aceeaşi temă, propunându-ne să ţinem privirea aţintită asupra lui Isus, «începutul şi desăvârşirea credinţei».

 

 

 OBSERVĂ:

la ce te îndeamnă starea de dezolare: ce gânduri, ce dorințe, ce ispite? Ai tendința de a le da ascultare?

 

ROAGĂ-TE:

ca să poți fi statornic în rugăciune și capabil să reacționezi pozitiv ispitei.

 

————————————————-

bunvest 15

 

Exprimaţi-vă opinia