Se poate spune că noua antologie de scrieri semnate de papa Francisc pune în lumină o ipostază mai puțin cunoscută a personalității sale, aceea a îndrumătorului spiritual. Este important de știut că, înainte de a fi fost ales Papă, înainte chiar de a fi fost înalt prelat în cadrul Bisericii din Argentina, Jorge Mario Bergoglio a fost, timp de decenii, implicat în misiunea de căpătâi a urmașilor sfântului Ignațiu de Loyola, Exercițiile Spirituale.

Acesta este motivul pentru care avem de-a face cu o carte deosebită, întrucât reflectă moștenirea spirituală ignațiană devenită, între timp, un patrimoniu al Bisericii universale.

Editorul a spus că această carte este un fel de reculegere spirituală ignaţiană gândită pentru preoţi, dar care este elocventă şi pentru laici. De fapt, „Minte deschisă, inimă credincioasă” se integrează în mod deplin în marea tradiţie inaugurată de exerciţiile spirituale ale sf. Ignaţiu de Loyola. Acesta susţinea că aşa cum se fac exerciţiile corporale (mersul, fuga, plimbarea), tot la fel este necesar să se facă şi exerciţiile spirituale pentru a ajuta sufletul să se elibereze de afecţiunile dezordonate.

Iată care este orientarea pe care papa Francisc doreşte s-o dea vieţii noastre: „Să iubim dreptatea cu setea celui ce merge prin deşert; să preferăm bogăţia sărăciei, mai degrabă decât sărăcirea pe care o produce orice bogăţie lumească; să ne deschidem inima cu blândeţe, mai degrabă decât să o înăsprim cu agresivitate; să încurajăm privirea curată, cea care iese dintr-o inimă curată, evitând să cadă pradă lăcomiei care strânge bogăţii”. Iar calea practică pe care ne-o indică papa Francisc pentru a putea face toate acestea este apropierea de trupul aproapelui nostru: „de trupul căruia îi este foame şi sete, de trupul care este bolnav şi rănit, de trupul care îşi ispăşeşte vina în închisoare, de trupul care cunoaşte frământarea amară a singurătăţii născute din dispreţ”.

Foarte frumoasă este şi reflecţia despre bucurie, în care se recunoaște semnul prezenţei lui Cristos şi rodul Duhului Sfânt; aceasta izvorăşte din „contemplarea lui Isus Cristos”. De aceea, papa Francisc ne invită ca, de-a lungul vieţii, să ne rezolvăm problema fundamentală: „prietenia cu Isus”. Iar pentru aceasta suntem încurajaţi să privim, să ascultăm, să umblăm cu Isus, ajutându-ne de aceste reflecţii ale Papei pentru a ajunge la contemplarea Fiului lui Dumnezeu.

De asemenea, Papa ne avertizează în privinţa riscului de a privilegia valorile minţii faţă de valorile inimii,subliniind faptul că o înţelegere fără simţire evlavioasă tinde să dezbine. Scopul înţelegerii este acela de a lămuri credinţa, de a ne „lumina credinţa”, de a desluşi sămânţa Cuvântului în cadrul umanităţii, şi nu de a fi un judecător al lucrurilor.

Iar credinţa, spune Papa, trebuie cerută cu perseverenţă; acea credinţă care „este prin ea însăşi liberatoare; care ne face să fim drepţi în faţa Tatălui care ne-a creat, în faţa Fiului care ne-a mântuit şi ne-a chemat să-l urmăm, în faţa Duhului care acţionează direct în inimile noastre”.

Aşadar, papa Francisc doreşte ca fiecare creştin să fie animat de o credinţă combativă ce nu trebuie înţeleasă în sensul unei gâlcevi, ci ca pe un „proiect deosebit sub îndrumarea Duhului, pentru a aduce servicii mai mari Bisericii”.

 

Marius Taloș, SJ

Exprimaţi-vă opinia