Celebrare de mulțumire cu Papa Francisc

Publicatla 30 September 2014

27sept2014

Papa Francisc a prezidat sâmbătă, 27 septembrie, o celebrare de mulțumire în Biserica Del Gesù din Roma, cu ocazia Bicentenarului Reînfințării Societății lui Isus la 7 august 1814 prin Bula lui Pius al VII-lea, Sollicitudo omnium ecclesiarum. De când a fost numit papă, Jorge Maria Begoglio, primul iezuit ajuns pe scaunul Sf. Petru, a mai vizitat Biserica mamă a iezuiților la 31 iulie 2013, cu prilejul Sărbătorii Sf. Ignațiu de Loyola și, respectiv, la 3 ianuarie anul acesta, când a fost canonizat Sf. Petru Faber, unul dintre primii însoțitori ai lui Ignațiu. De asemenea, în timpul vizitei sale din 10 septembrie 2013 la Centrul Astalli pentru refugiați, papa s-a oprit la mormântul lui Pedro Arrupe, înmormântat în aceeași biserică. chiesa del gesu

 

Celebrarea, rezervată iezuiților și unui grup restrâns de colaboratori apropiați, s-a desfășurat într-o atmosferă familiară, marcată de o maximă simplitate. Unul dintre momentele cheie ale celebrării l-a constituit aducerea celor șapte candele în fața icoanei Madonna della Strada, înaintea căreia s-au rugat Sf. Ignațiu cu însoțitorii săi iar o mulțime preoți și frați iezuiți i-au cerut mijlocirea plecând în misiuni în toate colțurile lumii. Cele șapte candele, aduse de iezuiți veniți din toate continentele, reprezentau cele șase Conferințe mondiale: Africa și Madagascar, America Latină, Asia Meridională, Asia-Pacific, Europa și Statele Unite. Cea de-a șaptea simboliza Curia Generală a Societății lui Isus.

Madonna della strada

În încheiere, Părintele General a mulțumit Papei, reînnoind totodată disponibilitatea întregii Soecități a lui Isus de a sluji mai departe Biserica și pe suveranul pontif. Ca răspuns în fața acestei disponibilități pecetluite prin reînnoirea voturilor, Sfântul Părinte i-a încredințat simbolic părintelui Adolfo Nicolás Evanghelia, reînnoind la rândul său misiunea de predicare a cuvântului de mântuire în lumea întreagă.

Evanghellia misionara

Sursa: sjweb.info

Exprimaţi-vă opinia