ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT

12B. Când te angajezi să ieși din rău

și cauți binele (ES nr. 316)

REGULA  A TREIA: … al doilea (fel de consolare) e când există în tine o creștere a speranței, a credinței și a carității; al treilea e când există în tine orice fel de intimă bucurie care te invită și te atrage spre lucrurile spirituale, spre iubirea lui Dumnezeu și slujirea aproapelui, cu seninătate și pacea inimii (ES nr. 316).

Cea de-a doua formă de consolare este puţin sensibilă sau de-a dreptul insensibilă: constă într-o creştere a speranţei, a credinţei şi a iubirii, pe care o constați în viaţa ta concretă. Este o consolare foarte eficientă, care se pretează mai puţin la înşelăciuni, pentru că este mai puţin sensibilă şi mult mai protejată de contrafaceri. Această consolare este ca o vână de apă vie subterană care izvorăşte din pieptul celui care îl iubeşte pe Domnul (cf. In 4,14). Ea menţine umed pământul şi hrăneşte rădăcinile oricărei plante bune, fără ca în exterior să apară ceva vizibil, în afara unei constante prospeţimi de viaţă. Din această apă, care ţâşneşte spre viaţa veşnică (cf. In 4,14b), nimic nu se vede şi nimic nu se pierde, exact ca şi din pâinea vieţii veşnice (cf. In 6,12). Acestei a doua categorii, care nu are manifestări deosebite de foc arzător şi de apă fecundă, aparţin acele consolări, profunde şi substanţiale, care constau într-o creştere a forţei spiritului, care te fac să „mergi înainte” în libertatea de a iubi şi a-l sluji pe Dumnezeu şi pe aproapele. Acestea sunt rodul infailibil promis celui ce se roagă cu inimă sinceră şi încrezătoare. Sunt darul Spiritului (cf.Lc 11,13), hrana celor puternici, adesea însoţită de ariditate în rugăciune şi de luptă puternică împotriva mişcărilor potrivnice. Rămâne totuși ispita de a ne face stăpâni pe darul lui Dumnezeu.

A treia fomă de consolare este puţin mai sensibilă. Sentimentele sunt sesizabile numai în linişte şi de către o sensibilitate rafinată și conduc la bine, chiar dacă la suprafaţă putem simţi violente mişcări potrivnice. Aceste sentimente sunt o bucurie intimă care vin de la însoțirea Lui Dumnezeu, care atrag spre El și înalţă deasupra dificultăţilor; ele aduc seninătate şi pace care te fac să-ți găseşti în El odihna. Aceste consolări, fără emoţii deosebite, sunt extrem de eficiente: sunt pentru suflet ca un pârâu liniştit care curge de-a lungul grădinii și fecundează pământul.

Consolarea, aşa cum s-a spus, nu elimină lupta, dimpotrivă, este forţa pentru a nu fi doborât şi pentru a învinge. Paul vorbeşte despre mângâierea care îl consolează în orice necaz (cf. 2Cor 1,1-7). Este vorba deci de o vizită a Domnului în inima ta. Cu el te simţi fericit pentru că ești acasă. Dumnezeu îţi dă aceste pregustări atunci când vrea să te purifice de rău. Însă când vrea să purifice iubirea ta şi să-ţi dea gustul numai după El, atunci lasă să dispară pregustările şi să apară dezgusturile contrare.

A individualiza, a cunoaşte, a păstra în inimă, a face memoria vizitelor Domnului şi a face euharistie din ele, este partea cea mai frumoasă a drumului spiritual: este partea pozitivă, care te ajută să mergi înainte mai bine. Consolările te împing să acţionezi bine: sunt pomul vieţii, „trăieşte din el cu recunoştinţă, cu bucurie şi iubire pentru Dumnezeu!” Însă nu te fă stăpân pe el, ar însemna moartea pentru tine.

Poate te întrebi: „dacă Domnul a promis să fie-mereu-cu-noi de ce îl simți atât de puţin?” Diferitele tipuri de consolare te ajută să cunoști modul în care El poate fi prezent în tine sub diverse forme; atunci vei putea ști unde trebuie să-l cauţi, unde se găseşte în momentul de față: acolo unde se află, nu în altă parte. Deseori nu îl găseşti, nu atât pentru că nu îl cauţi, ci pentru că îl cauţi acolo unde în acel moment nu este pentru tine. Eşti ca Ilie care nu îl găsi acolo unde îl aşteptă (cf. 1Regi 19,11ș.u.), sau ca Magdalena, care cere Domnului însuşi să-i spună unde e Domnul său (cf. In 20,15).

Dacă el se apropie cu focul iubirii, nu îl căuta printre lacrimi. Dacă se apropie în apa lacrimilor, nu-l căuta în foc. Dacă se apropie cu creşterea credinţei, speranţei şi carităţii, nu îl căuta nici în foc, nici în apă. Dacă se apropie în veselia intimă şi în înălţarea inimii, nu-l căuta în foc, în apă sau în creşterea virtuţilor. Nu te întreba unde e ascuns: este acolo prezent în liniştea a toate. El este fiinţa fiinţei tale. Iar tu, odată depăşită conştiinţa de tine, eşti cufundat în El.

 (cf. textului lui Silvano Fausti – Prilej sau ispită)

ANALIZEAZĂ:

Întrebări pentru reflecţia personală:

• Ai experimentat sentimentul de a fi ieșit din rugăciune cu mai multă speranţă, credinţă şi iubire ?
  • Uneori după ce ți-ai făcut datoria în familie, la muncă, la studiu percepi o mare pace interioară; poți să numești această stare o formă de consolare? La ce te îndeamnă ea?
  • Din experiența ta, spre ce te atrage sau te îndeamnă consolarea?
  • În momente de luptă, de încercare, ai primit vizita mângâietoare a lui Dumnezeu, fiind întărit/ă?
  • Rememorează vizitele recente ale Domnului în viața ta; ai recunoscut prezența Sa?

 MEDITEAZĂ:

Text biblic de referinţă:

1Cor 13,4-7: prin verbe de acţiune, Paul enumeră cele 14 caracteristici ale iubirii, care se manifestă în fapte.

OBSERVĂ:

care este forma de consolare  pe care o trăiești cel mai mult când ești vizitat de Dumnezeu.

ROAGĂ-TE:

ca să-l poți recunoaște pe Dumnezeu când te vizitează și astfel să te găsească cu totul disponibil voinței Lui.

————————————————————-