Editura Ratio et Revelatio pune la îndemâna cititorilor din România un adevărat ghid, un instrument de căutare, pe cât de rar la noi, pe atât de prețios. Într-adevăr, cine deschide „Oameni și animale. O perspectivă teologică și etică” pornește mai întâi „în căutarea arcei pierdute”, unde era loc atât pentru viitorul oamenilor cât și pentru acela al animalelor. Însă cine caută o astfel de „arcă” pornește de fapt în „căutarea timpului pierdut” al creației originare, când înaintea supraviețuirii era conviețuirea firească iar co-creaturalitatea dintre om și natură avea un nume: paradisul. oameni si animale

Această „mică-mare carte”, potrivit caracterizării făcute cât se poate de nimerit în Prefață de Sara Turetta, are meritul de a prezenta un compendiu de ecologie creștină, profund ancorată în Scriptură, în Tradiția Patristică, dar și în reflecția teologică actuală, deopotrivă în Răsărit și în Apus. Dacă înainte căutam cu greu să ne situăm între două discursuri ireconciliabile: unul antropocentric religios, înclinat să ignore natura și creația în numele vocației supranaturale a omului; iar celălalt gata să facă din revendicările „verzilor” vârful de lance al atacurilor laiciste sau explicit antiecleziale, iată acum trei autori care declară la unison: omul nu e izolat în centrul creației, ci e parte dintr-o mare comuniune a creaturilor. Pentru creștini, în centru se află numai Dumnezeu, comuniunea și dragostea.

Enzo Bianchi, priorul mănăstirii Comunității Bose din Italia, avertizează în „Mântuirea creaturilor” că oamenii nu sunt nici singurii care suferă pe acest pământ și nici singurii destinatari ai izbăvirii. Dimpotrivă, împărțim cu animalele atât condiția de creatură cât și speranța de mântuire. Ca atare, suntem călăuziți cu toții pe același drum misterios spre împlinirea unui destin comun, asemenea lui Tobia care a pornit la drum însoțit de un înger și de un câine.

La rândul ei, Anne-Laetitia Michon, medic veterinar și persoană consacrată, scrutează din punct de vedere teologic și etic statutul animalelor în contextul „Proiectului creațional”, conștientă de complementaritatea a două afirmații fundamentale cuprinse în Revelație: pe de o parte numai omul este creat explicit „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, însă pe de alta se poate vorbi despre o „pecete” sau „urmă” a Creatorului prezentă în toate creaturile nespirituale.

În fine, contribuția ecumenică a lui Pietro Chiaranz, dublată de fragmentele patristice din anexă, ține de ceea ce se poate numi „realismul simbolic” al Părinților Bisericii, întrucât concretizează precedentele discursuri biblice și teologice cu episoade din viețile anahoreților care au trăit în armonie cu Dumnezeu, cu sinele și cu „arca aproapelui”, încăpătoare pentru întreaga creație: dacă este adevărat că existența precede instituția, se poate spune că acești sfinți asceți au fost primii „ecologiști” și în același timp arhetipul lor cel mai izbutit.

Așadar, cartea „Oameni și animale” este emblematică pentru Ratio et Revelatio deoarece scoate în evidență importanța covârșitoare a conjuncției prezente atât în titlul cărții cât și în acela al editurii: într-o lume marcată de fundamentalisme și excluziuni de tot felul, pare o utopie să mai crezi în onestitatea intelectuală a unui „și”. Totuși, cartea și coperta ei cutremurătoare se încăpățânează „să spere împotriva oricărei speranțe”: atât Răstignitul cât și cel mai bun prieten al omului așteaptă întoarcerea celui din urmă pentru că o mai cred încă posibilă. Înainte să fie prea târziu.
Marius Taloș SJ

Exprimaţi-vă opinia