Bergoglio continuă să se lase intervievat. Însă de data aceasta nu sunt nume ca Spadaro, Scalfari sau De Bortoli în spatele reportofonului, ci trei tineri flamanzi din Gent care l-au întâlnit pe Pontif la 31 martie 2014, în Vatican, în cadrul unui proiect de comunicare al Pastoraţiei tineretului din Flandra. În colocviu – transmis la 3 aprilie 2014 de VRT, televiziunea publică flamandă din Belgia – cei trei tineri, însoţiţi de episcopul Lucas Van Looy, pun întrebările lor în engleză şi papa răspunde în italiană. Mai mult decât un interviu se poate spune că a fost o discuţie cu ton familial, în timpul căreia Francisc s-a supus la întrebări despre existenţa sa personală sau despre lumea tineretului.
Cei trei tineri încep cu o întrebare simplă, nici măcar prea clară: “De ce aţi acceptat?”. Bergoglio răspunde că pentru el “este o slujire preţioasă să vorbească neliniştii tinerilor”. Şi cu aceeaşi promptitudine răspunde la întrebarea următoare: “Dumneavoastră sunteţi fericit? Şi de ce?”. “Absolut! Absolut sunt fericit!…”, afirmă papa zâmbind. Şi explică faptul că “fericirea sa este una liniştită, pentru că la această vârstă nu este aceeaşi fericire a unui tânăr, există o diferenţă”. Este mai degrabă “o anumită pace interioară, o pace mare, fericire, care vine cu vârsta. Şi chiar cu un drum care a avut mereu probleme”.
“Şi acum există problemele – admite papa – însă această fericire nu pleacă împreună cu problemele”. Problemele, continuă el, “le îndură şi apoi merge înainte, face ceva pentru a le rezolva şi merge înainte. Însă în adâncul inimii este această pace şi această fericire. Este un har al lui Dumnezeu, pentru mine, cu adevărat. Nu este meritul meu”.
La fel de personală este şi a treia întrebare: “De ce această mare iubire a dumneavoastră faţă de cei săraci?”. “Este inima Evangheliei”, afirmă Francisc cu candoare, şi ironizează cu viclenie: “Am auzit, în urmă cu două luni, că o persoană a spus, pentru asta: Dar, acest papă este comunist! Eh, nu! Acesta este steag al Evangheliei, nu al comunismului. Pentru aceasta eu cred că săracii sunt în centrul vestirii lui Isus. E suficient s-o citim. Problema este că după aceea această atitudine faţă de săraci uneori, în istorie, a fost ideologizată”.
Prezentă, în micul grup, şi o tânără necredincioasă care declară însă că este inspirată de cuvintele pontifului argentinian. Chiar ea îl întreabă pe Sfântul Părinte care este mesajul său pentru toţi tinerii. Răspunsul papei Francisc este un imn adus fraternităţii: “Toţi suntem fraţi – subliniază el – credincioşi, necredincioşi, sau de o confesiune religioasă sau alta, evrei, musulmani… toţi suntem fraţi!”. “Omul – adaugă el – este în centrul istoriei, şi acest lucru pentru mine este foarte important. În acest moment al istoriei, omul a fost aruncat din centru, a alunecat spre periferie, şi în centru – cel puţin în acest moment – este puterea, banul şi noi trebuie să lucrăm pentru persoane, pentru bărbat şi femeie, care sunt imaginea lui Dumnezeu”.
Papa reafirmă deci pericolul “culturii rebutului”, care impregnează întreaga societate de astăzi: “Sunt alungaţi copiii: nu vrem copii, mai puţin, familii mici: nu se vor copii. Sunt alungaţi bătrânii: atâţia bătrâni mor datorită unei eutanasii ascunse, pentru că nu se are grijă de ei şi mor”. Şi “sunt alungaţi şi tinerii” – afirmă episcopul de Roma – prin şomaj, care în Italia, de la 25 de ani în jos, este aproape de 50%.
Totuşi, în acest context, papa se simte încurajat chiar de noile generaţii, de “încrederea” lor şi “voinţa lor de concreteţe”, aşa cum a întâlnit în întâlnirile sale cu câţiva tineri politicieni argentinieni: “Sunt mulţumit pentru că ei, fie de stânga, fie de dreapta, vorbesc o muzică nouă, cu o muzică nouă, un nou stil de politică. Şi acest lucru mie îmi dă speranţă. Şi eu cred că tineretul, în acest moment, trebuie să ia lumina şi să meargă înainte. Să fie curajoşi!”.
Curajoşi şi mereu “în căutare”, pentru că, explică Bergoglio răspunzând la o altă întrebare, “când omul se găseşte pe sine însuşi, îl caută pe Dumnezeu. Probabil, nu reuşeşte să-l găsească, dar merge pe un drum de onestitate, căutând adevărul, pe un drum de bunătate şi un drum de frumuseţe… şi pe un drum bun îl va găsi pe Dumnezeu în mod sigur! Mai târziu, mai devreme, dar îl va găsi”.
Desigur, “drumul este lung”, recunoaşte pontiful, de fapt unele persoane nu-l găsesc pe Dumnezeu în viaţă, “nu-l găsesc în mod conştient”. Totuşi, “sunt atât de adevăraţi şi oneşti cu ei înşişi, atât de buni şi iubitori de frumuseţe, încât la sfârşit au o personalitate foarte matură, capabilă de o întâlnire cu Dumnezeu, care este mereu un har”.
Cu inimă deschisă, tânărului care-l întreabă despre ce anume a învăţat din greşelile sale, papa afirmă că greşelile sunt “mari maeştri de viaţă”, care “te învaţă mult”: “Te şi umilesc, pentru că unul se poate simţi un superbărbat, o superfemeie… şi tu greşeşti şi asta te umileşte şi te pune la locul tău”. “Eu n-aş spune că eu am învăţat din toate greşelile mele – adaugă el – pentru că sunt încăpăţânat şi nu este uşor de învăţat. Însă din multe greşeli am învăţat şi acest lucru mi-a făcut bine”.
“Exemple concrete?”, insistă tânăra. “De exemplu în conducerea vieţii Bisericii – răspunde Francisc – eu am fost numit superior de foarte tânăr şi am făcut multe greşeli cu autoritarismul. Eu eram prea autoritar: la 36 de ani… Şi apoi am învăţat că trebuie dialogat, trebuie să se asculte ce anume gândesc ceilalţi… Dar n-a fost învăţat o dată pentru totdeauna! Este lung drumul”.
Penultima întrebare este pe cât de deschisă pe atât de neaşteptată: “Dumneavoastră de ce anume vă este frică?”, îl întreabă tinerii. “Eh, de mine însumi!”, răspunde papa pe neaşteptate. Şi explică: “Dar uite, în Evanghelie, Isus repetă mult: Nu vă fie frică! Nu vă fie frică!… De atâtea ori, spune asta, pentru că el ştie că frica este un lucru aş spune «normal». Nouă ne este frică de viaţă, ne este frică în faţa provocărilor, ne este frică în faţa lui Dumnezeu. Tuturor ne este frică”.
Însă, încurajează succesorul lui Petru, “tu nu trebuie să te îngrijorezi că-ţi este frică”, ci să te întrebi: “«De ce îmi este frică?». Şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa ta însuţi să încerci să clarifici situaţia sau să ceri ajutor de la altcineva”. În afară de asta, “frica nu este o sfătuitoare bună”, “te sfătuieşte rău”. Deci trebuie făcută distincţie, conform papei, între “frica rea” şi “frica bună”. Aceasta din urmă “este ca prudenţa”, “ne ajută să nu cădem”. În schimb frica rea “te anulează şi nu te lasă să faci ceva. Şi trebuie refuzată”.
Din intervievatori cei trei tineri devin, în sfârşit, intervievaţi încheind dialogul cu o cerere făcută pontifului: “Dumneavoastră aveţi o întrebare pentru noi?”. Papa zâmbeşte şi mărturiseşte că întrebarea pe care o are în minte “nu este originală”, ci copiată din Evanghelie: “Unde este comoara ta? Unde se odihneşte inima ta? Pe care comoară se odihneşte inima ta? Pentru că acolo unde este comoara ta va fi viaţa ta…”. Această este întrebarea papei adresată celor trei tineri flamanzi. Însă Francisc nu vrea să afle răspunsul, “acela – spune el – va trebui să vi-l daţi vouă înşivă, singuri acasă la voi…”.
(După Zenit, 4 aprilie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: ercis.ro