MEDIA PENTRU O CULTURĂ A PĂCII

Publicatla 3 March 2014

foto signisÎntre 25 și 27 februarie, Roma a fost gazda Congresului Mondial SIGNIS (Asociația Catolică Mondială pentru Comunicare) sub egida “Crearea de imagini pentru noile generații – Media pentru o Cultură a Păcii”.

La acest eveniment am luat parte în calitate de Vicepreședinte al Asociației SIGNIS – Romania, alături de cei peste 300 de participanți veniți din cele cinci continente. Astfel am avut ocazia să întâlnesc laici și persoane consacrate – bărbați și femei, pasionați de profesia și de vocația lor de comunicatori de masă: jurnaliști, regizori, organizatori de festivaluri de film, producători filme, realizatori de programe radio și tv, profesori, educatori, coordonatori de centre multimedia și artiști, aproape toți în slujba Conferințelor episcopale, a comunităților ecleziale sau a societății civile.

 

Cele 11 ateliere tematice propuse în cadrul Congresului ne-au ajutat să căutăm răspunsuri la multe dintre întrebările pe care fiecare dintre noi le purtăm cu noi de ani de zile: Ce înseamnă noua generație?  Ce înseamnă noile media? Cum putem comunica mesajul Veștii celei bune a lui Isus în biserica și societatea de astăzi și în special generațiilor tinere, care utilizează zilnic mijloacele de comunicare ? Experiența celor care au coordonat atelierele ne-au ajutat să intrăm într-o dinamică nouă, să învățăm să ne punem întrebări în mod corect, să depășim o parte din propriile noastre obiceiuri și moduri de comunicare și să înțelegem că suntem chemați să acceptăm provocările comunicării în profunzime.

 

O remarcă importantă, făcută de Chainarong Monthienvichienchai, profesor la universitatea Sfântul Ioan din Bangkok, Thailanda, (Directorul executiv al Centrului Asiatic de Cercetare în Domeniul Religiei și Comunicării, în cadrul St. John’s University, Bangkok), a fost că, indiferent de vârstă, de la cei mai tineri la cei mai bătrâni, cu toții facem parte din aceasta nouă generație care trăiește comunicând prin internet, iPod, iPad, smartphone, precum și prin toate gadget-urile unei tehnologii în continuă dezvoltare.

Tehnologia nu poate fi bună sau rea în sine, binele sau răul țin de modul în care aceasta este utilizată, fapt subliniat în completare de Sean Patrick Lovett, Directorul programului în limba engleză de la Radio Vatican, cel care a condus două ateliere și ultima masă rotundă a congresului. Indiferent că vorbim despre radio, cinema, televiziune, jurnalism – toate formele de comunicare sunt înglobate într-un univers interactiv, în care comunicarea nu mai este piramidală, ci sferică, nu urmărește convertirea, ci conversația, un loc unde nu există o ierarhie de valori, ci o egalitate de păreri, unde nu primești răspunsuri la întrebări, ci cauți și alegi. Este un alt fel de univers care provoacă orice comunicator catolic să-și regândească discursul.

Ce ar trebui să facem? Să nu uităm că Dumnezeu este iubire, a spus monsignor Celli în predica din liturghia de încheiere a Congresului, iar Biserica un trup în suferință. Poți muri din iubire și trăiești doar atunci când te știi iubit. Pornind de la parabola Bunului samaritean, Mgr Celli a subliniat pentru toți participanții la Congres cât de important este să știi sa comunici iubirea, să dăruiesti viața cu adevărat.

La finalul Congresului, SIGNIS i-a omagiat pentru întreaga activitate pe doi membri remarcabili, pe părintele iezuit Georges Roberge, fondator al Centrului de Comunicare Chitrabani din Calcutta, al unui radio creștin, critic de cinema și publicist, precum și pe Arhiepiscopul libanez Aboujaoude, mulți ani membru Comisiei Pontificale pentru Comunicatii sociale, unul dintre fondatorii televiziunii libaneze Telelumiere-Noursat, al cărui Președinte de onoare este din 2001.

 

Congresul s-a încheiat cu adunarea delegatilor din cele șase zone geografice la care se adaugă membrii internaționali. Aceștia l-au ales pe noul președinte în persoana cubanezului Gustavo Andujar și, respectiv, pe Frank Frost din Statele Unite și Lawrence John Sinniah din Malaezia în calitate de vicepreședinți pentru următorii patru ani. Exprimându-și regretul din cauza faptului că, pentru a doua oară, Congresul planificat să aibă loc la Beirut a fost mutat, din motive de securitate, într-o țară europeană, Alvito de Souza, secretarul general SIGNIS, a dat întâlnire participantilor peste patru ani, subliniind că Secretariatul va încerca, încă o dată, să organizeze Congresul în Liban.

P. Florin Silaghi S.J.

Exprimaţi-vă opinia