Credinţa “îmbunătăţită”

Publicatla 2 March 2014

Suntem obişnuiţi astăzi să avem o vizualizare „îmbunătăţită” a realităţii: binoclurile, telescoapele şi microscoapele; ecografele şi Tomografele ne fac să vedem dincolo de capacitatea noastră vizuală. Obiectivul pe de altă parte îl ajută pe artist să privească „focalizat” ceea ce vede şi să arate şi altora.

Astăzi, însă, asistăm la difuzarea unei forme diferite de vizualizare a realităţii care se realizează cu un telefon inteligent sau cu o tabletă: „realitatea îmbunătăţită” care permite suprapunerea de nivele informative peste experienţele reale ce cad sub ochii noştri. E suficient să orientăm obiectivul într-o direcţie oarecare şi utilizând o aplicaţie de AR (Augmented Reality [Realitate Îmbunătăţită]) vom vedea informaţii cu privire la locul în care suntem, istoria lui, dar şi prezenţa unor magazine, informaţii stradale, şi aşa mai departe. În acest caz văzul suprapune realităţii „actuale” o realitate „îmbunătăţită” făcută din fluxuri de informaţii care ne ajută să o înţelegem mai bine.

Iată întrebarea: lumina pe care credinţa o oferă vieţii cotidiene a credinciosului poate fi înţeleasă în mod analogic ca şi o formă de „realitate îmbunătăţită”? Este credinţa cea care mă face să discern corpul lui Hristos în pâinea din timpul celebrării euharistice şi îmi furnizează o informaţie ulterioară a ceea ce ochii mei deja văd. Desigur, sacramentul este un semn „eficient” al harului: nu generează numai informaţii, prin urmare, ci face ceea ce zice. Dar întrebarea este: deprinderea cu o realitate îmbunătăţită va avea o influenţă în modul în care vor fi înţelese, descrise şi trăite sacramentele?

Cu siguranţă deprinderea cu acest nou tip de realitate devine pentru unii o metaforă a credinţei ca o călăuză pentru viaţă. Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru Scriptură are chiar această funcţie: e suficientă recitirea Psalmului 118,105: «Făclie picioarelor mele este legea Ta», sau Deuteronomul care cere de a pune preceptele Domnului ca «pe o tăbliţă pe fruntea ta» (Dt 6,8) pentru a vedea realitatea în manieră „îmbunătăţită”, chiar aşa, dar îmbunătăţită de credinţă.

Antonio Spadaro SJ

Sursa: www.wired.it

Exprimaţi-vă opinia