ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT (3)

Publicatla 31 January 2014

ŞCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT

 

3. Discernământul: arta de a citi în ce direcţie

poartă dorinţele inimii

 

 

Discernământul este arta de a citi în ce direcţie poartă dorinţele inimii, fără a ne lăsa seduşi de alte influenţe. A distinge nu înseamnă a despărţi, ci a înţelege. Dacă a despărţi înseamnă moarte, a distinge însemnă viaţă;  orice creatură există pentru că e distinctă de Dumnezeu şi de celelalte creaturi. Dacă fiul nu se deosebeşte de mamă, nu vine la lumină. În Geneză creaţia este văzută ca o operă de distingere a fiecărui element de altul, de ordonare; contrariul distincţiei este confuzia, haosul.

 

Viaţa noastră interioară este des o magmă de sentimente opuse. A discerne un lucru de contrariul său înseamnă a face ca acestea sa iasă la lumină în adevărul propriu (bun sau rău), este o adevărată artă spirituală. „Numai prin discernământ omul devine stăpân faţă de sine şi trăieşte ca  un om adevărat”. Fără discernământ omul nu acţionează ci este doar acţionat şi agitat de diferite  impulsuri: des contrastante (contradictorii). Orice om, chiar şi ateul, are o experienţă  mistică a sa; fiind creatura lui Dumnezeu şi acesta este atins direct de Dumnezeu în străfundul inimii sale.  Dumnezeu, prin atingerile sale de iubire, îl atrage progresiv pe om spre Sine, îl face să pornească pe drumul cel bun şi îl călăuzeşte ca să ajungă la ţintă. Trebuie să învăţăm să citim aceste „atingeri”, să le simţim (Lc. 9,28-36) şi să le distingem unele de altele: pe cele care pornesc de la Dumnezeu de cele care provin dintr-o altă sursă şi care conduc în altă parte (Lc. 18,9-14).

 

Discernământul  este o lucrare a minţii şi a inimii, un joc de sensibilitate şi de bun-gust,  o „percepţie sau o senzaţie frumoasă” a „atingerii” lui Dumnezeu, care culminează în plăcerea binelui.  Este un act al dragostei care creşte tot mai mult în cunoaşterea şi în „percepţia diferenţelor, pentru a cumpăni ceea ce face mai luminos şi mai agil drumul spre ziua Domnului, într-o transparenţă tot mai mare şi care deosebeşte lucrurile alese, pentru a fi curaţi şi a nu se poticni (cf. Fil. 1, 9-10).

 

Omul nu acţionează mişcat de raţiune, ci de iubire: împins spre decizie de dorinţa profundă a unei promisiuni de fericire care îl seduce, rupe orice calcul. Simţirea „sa” nu este ceva izolat, ci are mereu de-a face cu „celălalt” şi poate avea trei surse diferite: eul propriu natural, Dumnezeu şi duşmanul. Fiecare îl atrage în direcţia proprie.

 

Atât Dumnezeu cât şi duşmanul interferează în simţirea naturală a omului: primul cheamă spre libertate, iar cel de-al doilea spre sclavie. Este indispensabil să învăţăm a distinge de unde pornesc şi unde conduc sentimentele pentru ca acţiunea să fie cât mai conştientă şi liberă; să fie deci într-adevăr umană.

Simţirea naturală provine din fire, de la cultură şi deschide spre câmpul realităţii. Dumnezeu se poate face simţit direct, fără medieri, insuflând bucuria sa; sau indirect, printr-un mesager (un înger), care suscită imagini, iluminări şi dorinţe care conduc la trăirea în libertate. Duşmanul seduce prin sentimente, prin imagini, prin raţionamente şi dorinţe care, cu momeala plăcerii aparente, atrage spre sclavie, sau blochează cu minciuni şi frici; uneori şi sub masca binelui, ba chiar a „mai binelui”. Numai prin discernământ se poate cunoaşte de unde vin şi încotro merg diferitele mişcări ale inimii.

 

  (cf. textului lui Silvano Fausti – Prilej sau ispită)

 

 

 

ANALIZEAZĂ:

Întrebări pentru reflecţia personală:

 

  • Discernământul cere curajul de a privi în faţă adevărul: ai dorinţa de a vedea clar, de a face lumină asupra situaţiei pe care o trăieşti, de a da un nume dorinţei care se mişcă în tine?
  • Viaţa noastră interioară este des o magmă de sentimente opuse, generate de trei surse diferite: a naturii umane, a spiritului bun şi a spiritului rău. Poţi să le deosebeşti? Cum?  În toate cele trei cazuri omul acţionează mişcat mai mult din iubire şi din plăcere decât din raţiune.
  • Cum poţi să intuieşti  în ce direcţie poartă dorinţa inimii mişcată de plăcere (sau de iubire) pe care o percepi?
  • Te-ai făcut conştient de faptul că experimentarea prezenţei lui Dumnezeu trece şi prin simţuri? Discernământul este rodul unei iubiri mature: creşte o dată cu creşterea carităţii (cf. Fil. 1, 9-11).

 

 

MEDITEAZĂ:

Texte biblice de referinţă:  Lc. 9, 28-36;  Mc.10, 17-22.

 

 

OBSERVĂ:

În timpul săptămânii să acorzi atenţie pentru a vedea înspre care hotărâre te poartă sentimentele pe care le experimentezi şi în ce măsură sunt ele condiţionate din exterior sau de fricile interioare.

 

 

ROAGĂ-TE:

ca să dobândeşti harul discernământului: prin creşterea în caritate şi în iubire.

 

——————————————————————————————–

3

Exprimaţi-vă opinia