ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT

   1. Un drum de discernământ pentru a dobândi corespondenţa

între interior şi exterior :  cum putem fi noi înşine în toate?

În lumea de azi creşte dorinţa de interioritate, dar „cât de greu este să faci ca exteriorul să corespundă cu interiorul”. Însă simţirea este desprinsă de realitate şi devine criteriul unic al gândirii, al voinţei şi al acţiunii omului.

Astăzi mai mult ca oricând, simţirea, nu gândirea, domină cultura; în această optică lumea nu mai ştie să deosebească binele de rău, adevărul de minciună, totul este relativ: fiecare  decide după cum simte. De aici necesitatea fundamentală a unui discernământ care să ne ajute să înţelegem dacă ceea ce simţim corespunde cu adevăratul bine al vieţii noastre.

Într-adevăr, simţirea precede orice cunoaştere şi chiar dă acces la credinţă care este, la origine, o chestiune de experienţă.

În Geneză cap. 3 este evidentă prioritatea simţirii: Eva, personificarea înţelepciunii, gândeşte şi decide pornind de la sensibilitate: gustul şi ochiul descoperă că fructul este bun şi frumos şi hotărăşte să-l mănânce, dar citeşte greşit simţirea şi îşi distruge viitorul.

Un aforism medieval spune că nimic nu există în intelect, care să nu fie mai întâi în simţuri. Greşeala stă deci în interpretarea simţirii bazată numai pe propriile senzaţii interioare,  fără a verifica dacă ele corespund şi cu o simţire obiectivă, deci cu realitatea.

Omul, din fire, doreşte tot ceea ce e bun şi frumos şi ce produce în el plăcere sau neplăcere, atracţie sau repulsie, care îl face să consimtă sau, respectiv, să nu consimtă. Simţirea noastră, pentru a nu fi înşelătoare, trebuie să fie curăţată, calibrată la zero, liberă de sugestii şi sclavii personale şi de masă: să fie deci  „indiferentă”.

Şi credinţa creştină este o experimentare, sensibilă şi interioară, a lui Dumnezeu, mai lăuntric în noi decât ne suntem noi nouă înşine. Îl vedem, oarecum din spate, în creaţie şi în istorie dar îl putem simţi în mod direct în bucuria pe care ne-o dă.

Ignaţiu de Loyola, marele maestru al „simţirii catolice”, printr-un drum de discernământ, vrea să ne ajute să deosebim simţirile interioare bune, care vin de la Dumnezeu şi care corespund cu un adevăr obiectiv, de cele rele care vin de la cel rău, care sunt o iluzie, o minciună şi care nu corespund cu realitatea pe care ne-o prezintă.

Omul, în mod firesc, doreşte lucrul a cărui seducţie o ,,simte” mai mult; de aceea Ignaţiu, prin contemplaţii imaginative şi prin ,,aplicarea simţurilor” asupra vieţii lui Isus, ne ajută să impregnăm fantezia şi sensibilitatea noastră de gustul lui Dumnezeu, ca să pălească în noi atracţia plăcerilor aparente care ne ţin sclavi.

Mai mult decât a judeca raţional este important, spune Ignaţiu: „a simţi şi a gusta lucrurile în interior”; aceasta dă sufletului mai multă tărie şi plăcere decât multa ştiinţă. Într-adevăr, omul  gândeşte şi acţionează în funcţie de ceea ce simte sau gustă. De aceea „în căutarea voinţei divine e mai bine ca însuşi Creatorul şi Domnul să se împărtăşească sufletului evlavios, înflăcărându-l întru iubirea şi lauda sa, şi predispunându-l pentru calea pe care să-I poată sluji mai bine în viitor”.

A distinge, înainte de a acţiona, care sentimente ajută să ne atingem ţinta şi care nu, care sunt în favoarea vieţii şi care în favoarea morţii, aceasta este meseria cea grea.

Prin discernământ  omul devine tot mai mult el însuşi în relaţia cu Altul şi cu alţii.

A discerne şi a decide este o artă, o poate învăţa cel care i se dedică cu exerciţiu şi angajament.

(cf. textului lui Silvano Fausti – Prilej sau ispită)

 ANALIZEAZĂ:

Întrebări pentru reflecţia personală:

• Ce greutăţi întâmpin în a deosebi veridicul de fals, binele de rău?
• Nimic nu există în intelect, care să nu fie mai întâi în simţuri. Adevărat?
• Doreşte omul lucruri a căror seducţie o ,,simte” mai mult şi care îi produce plăcere (cazul Evei)?
• Credinţa creştină poate fi considerată o experienţă sensibilă care produce plăcere?
• În ce sens simţirea a devenit astăzi criteriul unic al gândirii, al voinţei şi al acţiunii?
• Ce este de făcut pentru ca simţirea noastră interioară să corespundă cu realitatea exterioară?
• Mă ajută simţurile să percep prezenţa lui Dumnezeu în istoria şi în viaţa mea (Fap. 9,1-9)?

MEDITEAZĂ:

Text biblic de referinţă: Gen. 3.

OBSERVĂ:

În timpul săptămânii să observ ce motivează alegerile mele: simţurile sau raţiunea.

 ———————————————————————————————————————————–