BUNAVESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (27)
ULTIMELE MĂRTURISIRI
(Autobiografia Sf. Ignațiu, 99-101)
99. Odată încheiată această povestire, la 20 octombrie, l-am întrebat pe Pelerin cum a scris Exerciţiile şi Constituţiile. Mi-a spus că Exerciţiile nu le-a scris dintr-o dată, ci, ori de câte ori observa anumite lucruri în sufletul său, pe care le afla folositoare, şi credea că puteau fi folositoare şi altora, le însemna; de exemplu, cum se face cercetarea cugetului în acel fel, cu liniile, etc. Mi-a mai spus că, mai ales felul de a face alegerile, l-a dobândit văzând deosebirea spiritelor şi a gândurilor, pe care a cunoscut-o la Loyola, în timp ce suferea cu piciorul.
A adăugat că despre Constituţii îmi va vorbi seara.
În aceeaşi zi, înainte de cină, m-a chemat. Arăta mai recules decât de obicei. Mi-a făcut un fel de mărturisire, al cărei miez făcea vădit adevăratul gând şi simplitatea cu care îmi povestise aceste lucruri, spunându-mi şi că era cu totul încredinţat că, în toate, nu era nimic de prisos. Mărturisi şi că-L jignise de multe ori pe Domnul nostru din clipa în care a început să-L slujească, dar că nu a mai consimţit la nici un păcat greu. Dimpotrivă, creştea în evlavie, adică în uşurinţa de a-l găsi pe Dumnezeu, acum mai mult decât în întreaga sa viaţă, şi că, la orice oră voia să-L găsească pe Dumnezeu, Îl găsea.
Îmi mai spuse că şi acum avea multe viziuni, mai ales din acelea despre care s-a vorbit mai sus, în care îl vedea pe Cristos ca soare. Aceasta i se întâmpla adesea atunci când avea să vorbească de lucruri importante, iar viziunea era pentru el o confirmare.
100. Avea de asemeni multe viziuni şi când celebra Liturghia şi când scria Constituţiile. El putea vorbi acum mult mai uşor despre toate acestea deoarece scrisese zilnic ceea ce se petrecea în sufletul său. Astfel mi-a arătat o legătură mare de însemnări din care îmi citi o bună parte. Cele mai multe erau viziuni pe care le avea ca o confirmare a unor puncte din Constituţii. Îl vedea când pe Dumnezeu Tatăl, când pe Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alteori pe Sfânta Fecioară, care uneori mijlocea pentru el şi alteori confirma. Mi-a vorbit îndeosebi despre două puncte asupra cărora a chibzuit timp de patruzeci de zile, celebrând zilnic Sfânta Liturghie şi, de fiecare dată, cu multe lacrimi. Era vorba de a şti dacă bisericile noastre puteau avea vreun venit şi dacă Societatea ar putea beneficia de el.
101. Modul în care a trăit în timpul scrierii Constituţiilor a fost acesta: celebra zilnic Sfânta Liturghie, punând înaintea lui Dumnezeu punctul asupra căruia se oprea şi îl purta în rugăciune. Şi întotdeauna se ruga şi celebra Sfânta Liturghie cu lacrimi. Eu doream să văd acele manuscrise despre Constituţii în întregime şi l-am rugat să mi le lase pentru un timp; dar el nu voi.
Autobiografia se încheie cu câteva zile înainte ca Ignaţiu şi însoţitorii săi să se ofere cu toată disponibilitatea (pentru misiuni) Sfântului Părinte: votul al 4-lea. Ceea ce urmează, este deja cunoscut celorlalţi iezuiţi, de aceea Ignaţiu nu mai continuă istorisirea.
În ultimele capitole Ignaţiu explică de ce a fost de acord să vorbească despre “modul în care Domnul l-au ghidat in viata lui”, despre cum a lucrat la elaborarea Constituţiilor şi a Exerciţiilor Spirituale.
Ignaţiu dictează memoriile sale pt. a pune în lumină modul în care l-a condus Dumnezeu în acea parte a vieţii sale care stă la baza înfiinţării societăţii: cu privire la modul în care ,,Dumnezeu l-a condus de la începutul convertirii sale”, pentru a putea servi drept testament şi direcţionare paternă pentru iezuiţi în viitor.
Primii tovarăşi ai lui Ignaţiu au văzut în experienţa lui adevărata temelie a societăţii şi o sursă de inspiraţie pentru toţi, care mai apoi ar fi intrat în Societate.
Ignaţiu îşi trăieşte viaţa spirituală într-o ,,continuă creştere în devoţiune” , ceea ce înseamnă nu numai a-l găsi pe Dumnezeu în toate lucrurile, dar, de asemenea, a-l găsi uşor, a trăi harul prezenţei lui şi al unirii cu El, ca o realitate obişnuită şi familiară . Este un magis în devotament, o ascensiune neîntreruptă spre Dumnezeu.
Pentru Nadal, faptul că Ignaţiu vorbeşte despre aceste lucruri în Autobiografie reprezintă faptul că întreaga Societate ar fi moştenit de la fondatorul său, nu doar un anumit stil de viaţă, ci chiar un dinamism interior care o face părtaşă a harului primit de fondatorul ei.
În redactarea Exerciţiilor Spirituale, punctul culminant al unui lung proces de interiorizare şi de discernământ, se disting: punctul de plecare (experienţa), din momentul memoriei (atunci când observă şi surprinde mişcările sufletului), până în momentul intelectului sau al reflecţiei (timp de discernământ pentru a alege şi a pune în scris lucrurile care par utile şi pentru alţii).
Sursa de inspiraţie a lungului proces de compoziţie nu constă în texte literare, ci în experienţa personală a lui Ignaţiu, experienţă condusă de Dumnezeu şi devenită obiectul de discernământ. Exerciţiile au fost scrise pentru a fi de ajutor celorlalţi, nu atât pentru a ilumina intelectul sau pentru a îndrepta voinţa, ci pt a trezi în cel care face exerciţiile o experienţă spirituală a lui Dumnezeu.
Chiar şi Constituţiile sunt rezultatul unui proces de discernământ spiritual, care porneşte atât de la evenimente istorice, cât şi de la mişcările interioare, ,,ceea ce se întâmplă în suflet”, aşa după cum redactează el însuşi în Jurnalul spiritual, ale cărui daruri mistice care aveau rolul de a confirma textul prezentat lui Dumnezeu, l-au făcut să verse atât de multe lacrimi. Este vorba de a trece experienţa spirituală a grupului prin experienţa şi discernământul fondatorului si astfel a o depozita într-un corp scris; înseamnă a găsi un corp scris capabil să transmită un spirit viu: acea carismă pe care Dumnezeu o comunicase lui Ignaţiu si tovarăşilor săi.
În timp ce Autobiografia şi Constituţiile reflectă nivelul fundamental al experienţei spirituale a lui Ignaţiu ca fondator – o paradigmă pentru cei care aveau sa-l urmeze, iezuiţii – textul Exerciţiilor Spirituale reflectă un nivel mai universal al experienţei sale, ca om al Bisericii, valabil pentru cei care ar dori să urmeze Evanghelia din perspectiva spiritualităţii ignaţiene. Jurnalul spiritual reflectă, în schimb, spiritualitatea lui Ignaţiu ca persoană.
Toate acestea ne permit să distingem trei caracteristici, pentru a nu le identifica una cu cealaltă: spiritualitatea ignaţiană (exprimată în Exerciţiile spirituale), spiritualitatea fondatorului sau a Societăţii (exprimată în Constituţii şi în Autobiografie) şi spiritualitatea persoanei lui Ignaţiu (exprimată în Jurnalul spiritual).
Vă invit să reflectaţi la drumul parcurs în acest an, pe marginea autobiografiei, să aveţi în vedere darurile şi lumina primită pornind de la textele ascultate şi meditate, să-i mulţumiţi Domnului pentru că v-a ajutat să-l întâlniţi prin spiritualitatea ignaţiană, să vă gândiţi cum puteţi dezvolta aceste daruri pentru a le pune în slujba Bisericii şi spre mărirea lui Dumnezeu.