BUNAVESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (26)
,,LA ROMA VOI FI ALĂTURI DE VOI”
(Autobiografia Sf. Ignațiu, 96-98)
96. Trecuse anul şi, negăsind corabie spre Ierusalim, se sfătuiră, şi hotărâră să meargă la Roma. Merseră de această dată împreună cu Pelerinul, întrucât, ultima oară când mai fuseseră acolo, cei doi de care se îndoia acesta se arătaseră foarte binevoitori.
Au mers la Roma împărţiţi în trei sau patru grupuri. Pelerinul era cu Favre şi Laìnez. Tot timpul călătoriei fu vizitat de Dumnezeu în mod deosebit.
Luase hotărârea ca, după hirotonire, să nu celebreze Sfânta Liturghie timp de un an de zile, pentru a se pregăti şi a se ruga Maicii Domnului să binevoiască a-l aşeza alături de Fiul ei. Într-o zi, aflându-se la câteva leghe de Roma, intră într-o biserică şi, pe când se ruga, simţi o adâncă schimbare în suflet şi văzu atât de limpede că Dumnezeu Tatăl îl aşeza alături de Cristos, Fiul Său, încât n-ar îndrăzni nicicum să se îndoiască de faptul că Dumnezeu Tatăl l-a aşezat atunci alături de Fiul său.
Eu, care scriu aceste lucruri, i-am spus Pelerinului, pe când mi le povestea, că Laìnez le istorisea cu alte amănunte, din câte am înţeles. El îmi răspunse că tot ceea ce spunea Laìnez era adevărat, pentru că el nu-şi mai amintea toate amănuntele, dar că, fără îndoială, atunci când le povestise pentru prima dată nu spusese decât adevărul. La fel îmi răspunse şi cu privire la altele.
97. Pe drumul spre Roma, le mai spuse tovarăşilor săi că vedea ferestrele închise, vrând să spună că vor avea de întâmpinat acolo multe împotriviri. El le mai spuse: “Trebuie să fim cu băgare de seamă şi să nu vorbim decât cu femei de viţă nobilă”. Întrucât, legat de aceasta, în Roma Maestrul Francisc Xaveriu, fiind duhovnicul unei doamne, o vizita uneori pentru cele duhovniceşti. Mai târziu, aceasta a rămas grea, dar Domnul a voit să se dezvăluie făptaşul. Acelaşi lucru i s-a întâmplat şi lui Jean Codure cu una dintre fiicele lui duhovniceşti, care a fost găsită cu un bărbat.
98. De la Roma Pelerinul s-a dus la Monte Cassino ca să-i dea exerciţii spirituale doctorului Ortiz. A rămas acolo patruzeci de zile, timp în care l-a văzut pe licenţiatul Hoces trecând la cer. Întru aceasta a primit multe lacrimi şi o mare consolare spirituală. A văzut aceasta atât de limpede, încât, dacă ar spune altfel, i s-ar părea că minte. Din Monte Cassino îl luă cu sine pe Francisco Estrada.
După ce s-a întors la Roma s-a închinat ajutorării sufletelor. Stăteau în casa de la vie, iar el dădea exerciţii spirituale mai multora deodată, unul stând la Santa Maria Maggiore, altul la Ponte Sixto.
Apoi începură din nou prigoanele. Miguel începu să-i facă neplăceri Pelerinului şi să-l vorbească de rău. Pelerinul puse să fie chemat în faţa Guvernatorului, căruia îi arătă o scrisoare de la Miguel, în care acesta îi aducea multe laude. Guvernatorul îl cercetă pe Miguel şi, ca urmare, îl alungă din Roma.
Urmară prigoanele din partea lui Mudarra şi Barreda, care spuneau că Pelerinul şi tovarăşii săi fuseseră alungaţi din Spania, din Paris şi din Veneţia. Dar, în cele din urmă, cei doi mărturisiră – în prezenţa Guvernatorului şi a trimisului papal, care era atunci în Roma – că nu puteau zice nimic rău despre ei, nici despre purtarea lor, nici despre învăţătura lor. Trimisul papal porunci să nu se mai spună nimic în această privinţă, dar Pelerinul se împotrivi, spunând că ar dori o hotărâre definitivă, ceea ce nu plăcu nici trimisului papal, nici Guvernatorului, nici chiar celor care mai înainte se arătaseră binevoitori faţă de Pelerin. Câteva luni mai târziu, Papa se reîntoarse în sfârşit la Roma. Pelerinul merse la Frascati să vorbească cu Papa şi îi înfăţişă păţaniile sale. Papa se ocupă de acest lucru şi porunci să se dea o hotărâre, care fu de partea Pelerinului.
La Roma, cu ajutorul Pelerinului şi al tovarăşilor săi, au fost întemeiate câteva opere pioase: “Catehumenii”, “Sfânta Marta”, “Orfanii”, ş.a.
Restul va putea fi istorisit de Maestrul Nadal.
1.Hotărâră să meargă la Roma. – Ignatiu traieste viata ca un pelerinaj in care este atras spre casa Tatalui. Aceasta ii confera un entuziasm de nedescris, ce conduce la aducerea de roade: au fost întemeiate câteva opere pioase. Ne face asteptarea venirii Domnului mai activi in credinta? Ne concentram mai mult asupra faptelor bune sau asupra evitarii raului?
2. Tot timpul călătoriei fu vizitat de Dumnezeu în mod deosebit. – Domnul ne viziteaza pe toti, sta la usa inimii noastre si bate, facem noi liniste ca sa il ascultam? El ne cheama pe toti in mod deosebit, ne spune pe nume. Ignatiu a inteles importanta chemarii personale, pe nume si a avut o devotiune deosebita fata de numele lui Isus (avea atâta evlavie faţă de Numele lui Isus, încât a voit să-şi numească grupul Societatea lui Isus). Luand in considerare ca in anumite culturi exista credinta ca numele reprezinta sufletul unei persoane, la ce ne gandim cand rostim numele lui Isus? Dar numele celorlalti?
3. Miguel începu să-i facă neplăceri Pelerinului – Ignatiu este pus in situatia dificila de a vedea chipul lui Cristos in cei care il persecuta. Pornind de la citatul Tu care esti in mine mai mult decat mine, deducem ca si in ceilalti Cristos este mai prezent decat ei insisi; asadar, cu ce ochi ii privim pe cei care ne fac rau?
4. In cele din urmă, cei doi mărturisiră – Domnul face ca adevarul sa iasa intotdeauna la iveala, intrucat el insusi este Adevarul. Isus ne indeamna sa il strigam de pe acoperisuri, sa ne umplem de el atat de mult incat sa se reverse. Cum ne umplem noi de Adevar?