BUNAVESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (23)
ANI DE FILOFOSIE ȘI TEOLOGIE
(Autobiografia Sf. Ignațiu, 82-86)
82. Veni peste puţin şi sărbătoarea Sfântului Remi, care este la începutul lunii octombrie, şi începu cursurile de Arte sub îndrumarea maestrului Juan Peńa, cu dorinţa de a-i păstra pe tovarăşii care hotărâseră să-L slujească pe Domnul, dar de a nu mai căuta alţii, pentru a putea studia mai în tihnă.
Chiar de la începutul prelegerilor, veniră asupra lui aceleaşi ispite pe care le-a avut şi atunci când studia gramatica la Barcelona. În timpul prelegerilor nu putea fi atent din cauza numeroaselor lucruri duhovniceşti care veneau asupra lui. Văzând că în acest mod înainta prea puţin în învăţătură, merse să-l caute pe maestrul său şi-i făgădui că va fi tot timpul ochi şi urechi la prelegerile lui, atâta vreme cât va afla pâine şi apă pentru a-şi duce traiul. Odată făcută această făgăduinţă, toate acele porniri evlavioase care-i veneau în timpului cursurilor îl părăsiră şi înainta liniştit în studii.
Pe atunci stătea de vorbă cu Maestrul Petru Favre şi cu Maestrul Francisc Xaveriu, pe care mai târziu îi câştigă în slujba lui Dumnezeu mulţumită exerciţiilor.
În acea vreme nu era prigonit ca mai înainte. Cu privire la aceasta, doctorul Frago i-a spus într-o zi că se mira că fusese lăsat în pace şi că nu i se mai făceau necazuri. El i-a răspuns: “Aceasta întrucât nu vorbesc nimănui despre cele ale lui Dumnezeu; dar după încheierea şcolii ne vom întoarce la obiceiurile de mai înainte.”
83. În timp ce stăteau ei de vorbă, veni un călugăr la doctorul Frago ca să-l roage să-i găsească un adăpost, deoarece acolo unde stătea muriseră mulţi, iar el credea că muriseră de ciumă. De fapt atunci începea ciuma la Paris. Doctorul Frago şi Pelerinul voiră să meargă să vadă casa şi luară cu ei o femeie foarte pricepută; aceasta, intrând în casă, spuse că era ciuma. Şi Pelerinul voi să intre şi, găsind un bolnav, îl mângâie, atingându-i rana cu mâna. După ce îl mângâie şi-l îmbărbătă puţin, plecă singur. Începu să-l doară mâna, încât credea că are ciumă, şi această închipuire era atât de vie, încât n-o putea înfrânge. Atunci, cu un gest hotărât, îşi vârî mâna întreagă în gură, spunându-şi: “Dacă ai ciumă la mână, vei avea şi la gură.” Făcând aceasta, închipuirea îi dispăru şi odată cu ea şi durerea de mână.
84. Dar când se întoarse la Colegiul Sfânta Barbara unde locuia şi unde, în vremea aceea, asculta prelegerile, cei din colegiu, care ştiau că intrase în casa ciumată, fugeau de el şi nu voiră să-l lase să intre. Astfel fu silit să stea câteva zile pe drumuri.
Se obişnuia la Paris ca studenţii de la Arte din anul trei, pentru a primi bacalaureatul, “să ia o piatră”, cum spuneau ei; şi pentru că aceasta costa un scud, mulţi studenţi săraci n-o puteau face. Pelerinul începu să se îndoiască dacă era bine să o ia. Fiindcă nu se putea hotărî, se gândi să ceară sfatul maestrului său şi, la îndemnul acestuia, o luă. Cu toate acestea nu lipsiră cârtitorii, printre care şi un spaniol.
Pe vremea şederii la Paris, suferea foarte mult de stomac şi, la fiecare cincisprezece zile, avea dureri mari, care ţineau o oră bună, dându-i fierbinţeli. Odată durerile îl ţinură şaisprezece sau şaptesprezece ore. În acest timp, a terminat cursurile de Arte, a făcut câţiva ani de teologie şi a câştigat câţiva tovarăşi. Iar boala înainta şi nu-i putea găsi leac, cu toate că încercase multe.
85. Medicii spuneau că numai aerul din locul de baştină i-ar mai putea face bine. Tovarăşii săi i-au dat acelaşi sfat cu stăruinţă.
Chiar de pe atunci hotărâseră ce aveau să facă, adică să meargă la Veneţia şi la Ierusalim şi să-şi închine viaţa pentru binele sufletelor; dacă nu aveau să capete îngăduirea de a rămâne în Ierusalim, aveau să se întoarcă la Roma, înfăţişându-se Papei, ca el să se folosească de ei acolo unde crede că ar fi spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi spre folosul sufletelor. Hotărâseră de asemenea să aştepte timp de un an îmbarcarea la Veneţia. Dacă timp de un an nu va fi vreo corabie pentru Orient, se vor socoti dezlegaţi de legământul de a merge la Ierusalim şi, prin urmare, vor merge să se înfăţişeze Papei.
Pelerinul fu, în cele din urmă, lămurit de tovarăşii săi, cu atât mai mult cu cât spaniolii mai aveau încă unele treburi, pe care el le putea pune în rânduială. S-au înţeles deci ca el să meargă acasă şi, după ce se va fi întremat, să le rânduiască treburile, ca apoi să se îndrepte spre Veneţia şi să-i aştepte acolo.
86. El plecă din Paris în anul 1535 şi, după înţelegere, tovarăşii săi trebuia să plece în 1537, de sărbătoarea convertirii Sfântului Paul. Cu toate acestea, din cauza războaielor care izbucniseră, plecară în noiembrie 1536.
Când Pelerinul era pe picior de plecare, află că fusese învinuit înaintea inchizitorului şi că fusese dat în judecată. La această veste, văzând că nu era chemat, se duse la inchizitor, îi spuse ce aflase şi adăugă că dădea să plece în Spania şi că avea tovarăşi şi îl ruga, aşadar, să-i dea o hotărâre judecătorească. Inchizitorul răspunse că într-adevăr fusese învinuit, dar că nu i se părea a fi lucru însemnat. El dorea doar să vadă cartea lui de Exerciţii. După ce o citi, o lăudă mult şi-l rugă pe Pelerin să-i lase o copie, ceea ce şi făcu. Totuşi, Pelerinul stărui să înainteze cu judecata până la a da o hotărâre. Şi întrucât inchizitorul nu vedea de trebuinţă să se facă aceasta, Pelerinul veni la acesta însoţit de un notar şi de martori şi fu scrisă o mărturie de încredere.
Meditatie – Ani de filosofie si teologie
1. „Din cauza lucrurilor duhovnicești…înainta prea puțin în învățătură”. Chiar dacă erau „porniri evlavioase„ Sf. Ignațiu a realizat că nu îl ajutau și a luat hotărârea de a se concentra pe studiu. Să ne gândim la situațiile în care trebuie să discernem între ceea ce facem și ceea ce ar trebui să facem în viața de zi cu zi.Cu siguranță, pentru Sf. Ignațiu era important să vorbească despre lucrurile Sfinte, dar pentru moment, studiul a căpătat importanță mai mare, iar munca depusă putea fi folosită tot spre slava lui Dumnezeu.
*Noi cum discernem între lucrurile bune? Ne lăsăm cumva influențati de comoditate, alegând totuși varianta în care ne este mai ușor sau plăcut sa ajungem?Căutăm noi prin alegerile făcute mai marea slavă a lui Dumnezeu?
2. „Închipuirea că avea ciuma era atât de vie”. Iată că și Sfântul Ignațiu se confruntă cu o falsă închipuire pe care reușește să o depășească printr-o hotărâre fermă. Cu siguranță sunt printre noi persoane care trăiesc false închipuiri, false depresii generate în contexte dificile ale vieții.Mulți știm despre zicala „Gândurile duc la scopuri; scopurile se transformă în acţiuni; acţiunile creează obiceiuri; obiceiurile determină caracterul; şi caracterul ne decide soarta”.
*Avem noi grijă de gândurile nostre? Reușim să le folosim astfel încât să depășim falsele noastre închipuiri?
3. Despre scudul necesar pentru piatra primirii bacalaureatul. Vedem că Ignațiu are un moment de nehotărâre, e vorba de un gest simbolic, practic un obicei universitar pe care noi, cred, îl putem asocia azi cu balul sau vreo tradiție de absolvire. La sfatul maestrului său, Ignațiu acceptă să ia piatra chiar dacă gestul lui este judecat de alții. În urma acestui eveniment, putem învăța că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment din viața noastră chiar dacă au doar semnificație simbolică.
*Unele momente sunt doar o dată în viață, dar trăim noi cu adevărat clipa? Suntem cumva opriți în a o face de „cârtitori” ai zilelor noastre sau reușim să trecem peste prejudecăți?
4. Ne întâlnim din nou cu dorința lui Ignațiu de a merge în locurile sfinte. Totuși, și de această dată criteriul ascultării este unul de o importanță majoră. Dacă nu primește acordul de a rămâne acolo, el planifică să se înfățișeze Papei pentru a-l folosi acolo unde crede ca ar fi spre mai marea slavă a lui Dumnezeu și spre folosul sufletelor. Vedem că în opinia lui Ignațiu, numai autoritatea poate garanta autenticitatea misiunii sale în urmarea lui Cristos. Iată un alt criteriu care ne poate ajuta în alegerile noastre zilnice: să ne punem sub ascultare și sa fim acolo unde este mai mare nevoie de noi.
*Suntem noi dispuși să facem acestea, dacă locul spre care suntem îndemnați să mergem nu este chiar ceea ce ne-am dorit? Avem noi disponibilitatea de a ne pune sub ascultare?
5. Sf. Ignațiu dă dovadă mereu de dorința unei constiințe curate, se prezintă înaintea inchizitorului chiar dacă nu este chemat. Chiar dacă i se spune că învinuirea nu parea a fi lucru însemnat, el insistă să obțină mărturia de încredere dorind să țină departe orice i-ar putea micșora eficacitatea apostolatului.
*Avem noi grijă ca a noastră conștiință să fie curată? Avem în gând consecințele faptelor noastre?