BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (16)

Publicatla 24 May 2013

BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (16)

O NOUĂ DIRECŢIE

(Autobiografia Sf. Ignațiu, 50b-53)


 

50b. După ce Pelerinul înţelese că nu era voinţa lui Dumnezeu ca el să rămână în Ierusalim, cugetă în sine şi se întrebă ce era de făcut. În cele din urmă, simţi imboldul de a studia o vreme pentru a putea ajuta sufletele şi astfel hotărî să plece la Barcelona.

 

 

Plecă aşadar din Veneţia spre Genova. Într-o zi, în Ferrara, se ruga în catedrală şi un sărac îi ceru de pomană; îi dădu un marchetto, valorând cinci sau şase quattrini; apoi veni un al doilea căruia îi dădu un alt bănuţ care valora ceva mai mult; celui de-al treilea, nemaiavând decât giuli, îi dădu unul. Cerşetorii, văzând că el dădea de pomană, tot apăreau şi astfel termină tot ce avea. În cele din urmă, mai mulţi săraci veniră în grup să cerşească, dar el îi rugă să-l ierte, căci nu mai avea nimic.

51. Din Ferrara plecă spre Genova. Pe drum, întâlni câţiva soldaţi spanioli care îl omeniră pentru o noapte. Ei rămaseră înmărmuriţi văzând că urma acel drum, pentru că trebuia să treacă prin mijlocul armatei franceze şi a celei a împăratului; îl rugară să lase drumul mare şi să o ia pe un altul mai sigur, pe care i-l arătară. Dar el nu ţinu seama de sfatul lor.

Mergând mai departe, nimeri într-un sat într-atât de ars şi distrus, încât până seara nu găsi pe nimeni care să-i dea ceva de mâncare. Dar la apusul soarelui ajunse la un sat încercuit. Străjerii îl arestară imediat, luându-l drept iscoadă. Îl duseră într-o căsuţă foarte aproape de poartă şi începură să-l cerceteze aşa cum se face de obicei cu un bănuit. La toate întrebările lor, el răspunse că nu ştia nimic. Îl dezbrăcară atunci şi-l controlară până la piele pentru a vedea dacă nu cumva ducea vreo scrisoare. Neputând scoate nimic de la el în nici un fel, îl legară şi-l duseră la căpitan care, ştiau ei bine, îl va face să vorbească. Ceru să se îmbrace cu pelerina, dar nu voiră să i-o dea şi îl duseră, nelăsându-i decât nădragii şi pieptarul, de care am pomenit mai sus.

52. Pe drum, Pelerinul văzu ceva ca o icoană a lui Cristos când era dus legat, fără a fi vorba de o viziune ca celelalte. L-au dus de-a lungul a trei străzi, dar nu era deloc trist, ci dimpotrivă, bucuros şi mulţumit.

El obişnuia să se adreseze tuturor oamenilor cu „dumneata”, pentru că aşa vorbeau şi Cristos şi Apostolii etc. Pe când mergea pe acele străzi, îi trecu prin minte că ar fi mai bine să renunţe la acest obicei în împrejurarea de faţă şi să i se adreseze căpitanului cu „Domnia voastră” – pentru că se temea puţin de caznele la care l-ar fi putut supune. Dar recunoscând că era o ispită, îşi spuse: „Dacă e aşa, nu-i voi spune Domnia voastră, nu-i voi face nici o plecăciune şi nu-mi voi descoperi capul”.

53. Sosiţi la locuinţa căpitanului, îl lăsară într-o sală de jos. Puţin după aceea, căpitanul veni să-i vorbească. Dar el, fără a da vreun semn de curtenie, răspunse în câteva cuvinte, pronunţate foarte rar. Căpitanul îl crezu nebun şi le spuse celor care-l aduseseră: „Omul acesta n-are minte; înapoiaţi-i lucrurile şi daţi-l afară”.

Abia ieşit din palat, întâlni un spaniol care locuia în apropiere; acesta îl luă la el şi-i dădu de mâncare şi cele de trebuinţă pentru noapte.

Plecând a doua zi dimineaţă, merse până seara, când fu zărit de doi soldaţi dintr-un turn; ei coborâră şi-l prinseră. Îl duseră la căpitan, care era francez. Acesta îl întrebă, printre altele, de unde era, şi aflând că era din Guipuzcoa, îi spuse: „Şi eu sunt de prin acele părţi” – probabil era de prin Bayona – şi adăugă imediat: „Luaţi-l, daţi-i de mâncare şi omeniţi‑l”.

În timpul călătoriei de la Ferrara la Genova, Pelerinul avu şi alte peripeţii; dar, în cele din urmă, ajunse în Genova, unde fu recunoscut de un locuitor din Biscaya, Portundo, pe care îl cunoscuse cândva, pe când slujea la curtea Regelui Catolic. Acesta îl ajută să se îmbarce pentru Barcelona; pe corabie fu cât pe ce să fie prins de Andrea Doria, care-l vâna, căci pe atunci era de partea francezilor.

 

 

Ieremia 42,1-11

 

1 Atunci toate căpeteniile oştirii şi Iohanan, fiul lui Carea, şi Azaria, fiul lui Hoşaia, şi tot poporul, de la mic până la mare, au venit şi au zis către Ieremia proorocul: 2 «Să aibă primire rugămintea noastră înaintea ta! Roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru noi, pentru toţi care au rămas, că din mulţi, puţini au rămas, cum ne vezi cu ochii tăi; 3 Roagă-te ca Domnul Dumnezeul tău să ne arate calea pe care să mergem şi ce să facem». 4 Zis-a către ei Ieremia proorocul: «Ascult şi iată mă voi ruga Domnului Dumnezeului vostru, după cuvântul vostru, şi tot ce vă va răspunde Domnul vă voi spune şi nu voi ascunde de voi nici un cuvânt». 5 Iar ei au zis către Ieremia: «Domnul să fie martor împotriva noastră, credincios şi adevărat, dacă nu vom face întocmai după cuvântul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va fi trimis pentru noi. 6 Fie bine, fie rău, noi vom asculta de glasul Domnului Dumnezeului nostru, către Care te trimitem, ca să fim fericiţi ascultând de glasul Domnului Dumnezeului nostru».   7 După trecerea a zece zile, a fost cuvântul Domnului către Ieremia. 8 Şi a chemat acesta la el pe Iohanan, fiul lui Carea, şi pe toate căpeteniile oştirii, care erau cu el, şi tot poporul, de la mic până la mare, şi le-a zis: 9 «Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel către Care m-aţi trimis, ca să aduc înaintea Lui rugămintea voastră: 10 De veţi rămâne în ţara aceasta, Eu vă voi zidi şi nu vă voi mai dărâma, vă voi sădi şi nu vă voi mai smulge, căci Îmi pare rău de răul pe care vi l-am făcut. 11 Nu vă temeţi de regele Babilonului, de care vă cutremuraţi; nu vă temeţi de el, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi, ca să vă scap şi să vă izbăvesc din mâna lui.

 

2 Regilor 7,1-14

 

1 Pe când regele trăia în casa sa şi-l liniştise Domnul dinspre toţi vrăjmaşii săi de primprejur, 2 A zis regele către proorocul Natan: «Iată, eu locuiesc în casă de cedru, iar chivotul Domnului stă în cort». 3 «Tot ce ai la inimă, a zis Natan către rege, mergi şi fă, căci Domnul este cu tine!» 4 Şi chiar în noaptea aceea a fost cuvântul Domnului către Natan, zicând: 5 «Mergi şi spune robului Meu David: Aşa grăieşte Domnul: Tu oare ai să-Mi zideşti casă pentru locuinţa Mea, 6 Când Eu n-am locuit în casă din timpul în care am scos pe fiii lui Israel din Egipt şi până astăzi, ci am trecut din cort în cort? 7 Pe oriunde am umblat cu toţi fiii lui Israel, am spus Eu, oare, măcar o vorbă cuiva din seminţii, căruia i-am încredinţat să păstorească poporul Meu Israel şi am zis Eu oare: Pentru ce nu-Mi faceţi casă de cedru? 8 Şi acum aşa să zici robului Meu David: Aşa zice Domnul Savaot: Te-am luat de la stână, de la oi, ca să fii povăţuitorul poporului Meu Israel; 9 Am fost cu tine pretutindeni; oriunde ai umblat, am stârpit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea feţei tale şi am făcut numele tău mare, ca numele celor mari de pe pământ. 10 Voi tocmi loc pentru poporul Meu, pentru Israel, îl voi înrădăcina şi va trăi el în pace la locul său şi mai mult nu se va mai nelinişti; oamenii necredincioşi nu-l vor mai strâmtora, ca mai înainte, 11 Pe vremea când puneam judecători peste poporul Meu Israel. Ba te voi linişti şi pe tine dinspre vrăjmaşii tăi. 12 Iată Domnul îţi vesteşte că-ţi va întări casa, iar când se vor împlini zilele tale şi vei răposa cu părinţii tăi, atunci voi ridica după tine pe urmaşul tău, care va răsări din coapsele tale şi voi întări stăpânirea sa. 13 Acela va zidi casă numelui Meu şi Eu voi întări scaunul domniei lui în veci. 14 Eu voi fi aceluia tată, iar el Îmi va fi fiu;

 

Fapte Apost. 16,6-10

 

6 Apoi au străbătut Frigia şi ţinutul Galaţiei pentru că au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească cuvântul în Asia. 7 Când au ajuns la hotarele Misiei, au încercat să meargă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu i-a lăsat. 8 Atunci, au trecut prin Misia şi au coborât la Troas. 9 În timpul nopţii, Paul a avut o viziune: un bărbat macedonean stătea în picioare şi îl ruga: „Treci în Macedonia, ajută-ne!” 10 După ce am avut vedenia, am căutat să plecăm îndată în Macedonia, convinşi că Dumnezeu ne-a chemat să le predicăm evanghelia.

Exprimaţi-vă opinia