BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (15)

Publicatla 17 May 2013

BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (15)

DRUMUL DE ÎNTOARCERE

(23 septembrie 1523)

(Autobiografia Sf. Ignațiu, 49-50)

 

49. Pelerinii plecară a doua zi şi, după sosirea în Cipru, se împărţiră pe diferite corăbii. Erau în port trei sau patru corăbii pentru Veneţia; una era turcească, alta era o corăbioară; cea de-a treia, bogată şi straşnică, aparţinea unui veneţian bogat. Unii pelerini îi cerură stăpânului acesteia din urmă să-l ia şi pe Pelerin la bord. Aflând că nu are bani, stăpânul nu-l primi, deşi fusese rugat de multă lume care-l lăudase. El răspunse că, dacă era un sfânt, n-avea decât să treacă marea ca Sfântul Iacob sau ceva asemănător. Însă tot ei au dobândit foarte uşor ceea ce doreau, de la stăpânul corăbioarei celei mici.

 

Plecară într-o dimineaţă cu vânt prielnic, dar după amiază izbucni o furtună care despărţi corăbiile. Cea mai mare se scufundă chiar aproape de Insula Cipru şi numai oamenii scăpară; corabia turcească s-a pierdut cu tot cu oameni în furtună; cea mică avu mult de luptat, dar ajunse în cele din urmă la ţărmurile din Puglia (Italia).

Toate acestea se petreceau în toiul iernii: era foarte frig şi ningea. Pelerinul nu purta alte veşminte decât nişte nădragi de pânză groasă care-i ajungeau până la genunchi lăsându-i picioarele goale, ceva încălţări, un pieptar de stofă neagră ros de tot pe la umeri şi o manta scurtă şi jerpelită.

50. Ajunse în Veneţia la jumătatea lunii ianuarie 1524. De la [plecarea din] Cipru, fusese pe mare toată luna noiembrie, decembrie şi o parte din ianuarie. În Veneţia, unul din cei doi care-l găzduiseră înainte de plecarea la Ierusalim îl întâlni şi-i dădu de pomană cincisprezece sau şaisprezece giuli şi o bucată de stofă, pe care o împături de mai multe ori, punându-şi-o deasupra stomacului, din cauza frigului puternic.

 

 

Faptele Apostolilor 27

 

9.   Şi trecând multă vreme şi plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse şi postul (sărbătorii Ispăşirii, care se ţinea la evrei toamna), Pavel îi îndemna,

10. Zicându-le: Bărbaţilor, văd că plutirea va să fie cu necaz şi cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, ci şi pentru sufletele noastre.

11. Iar sutaşul se încredea mai mult în cârmaci şi în stăpânul corabiei decât în cele spuse de Pavel.

(…)

18. Şi fiind tare loviţi de furtună, în ziua următoare au aruncat încărcătura.

19. Şi a treia zi, cu mâinile lor, au aruncat uneltele corăbiei.

20. Şi nearătându-se nici soarele, nici stelele, timp de mai multe zile, şi ameninţând furtună mare, ni se luase orice nădejde de scăpare.

21. Şi fiindcă nu mâncaseră de mult, Pavel, stând în mijlocul lor, le-a zis: Trebuia, o, bărbaţilor, ca ascultându-mă pe mine, să nu fi plecat din Creta; şi n-aţi fi îndurat nici primejdia aceasta, nici paguba aceasta.

22. Dar acum vă îndemn să aveţi voie bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai corabia.

23. Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt şi Căruia mă închin,

24. Zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce sunt în corabie cu tine.

25. De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că aşa va fi după cum mi s-a spus.

26. Şi trebuie să ajungem pe o insulă.

27. Şi când a fost a paisprezecea noapte de când eram purtaţi încoace şi încolo pe Adriatica, pe la miezul nopţii corăbierii au presimţit că se apropie de un ţărm.

28. Şi aruncând măsurătoarea în jos au găsit douăzeci de stânjeni şi, trecând puţin mai departe şi măsurând iarăşi, au găsit cincisprezece stânjeni.

29. Şi temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.

30. Dar corăbierii căutau să fugă din corabie şi au coborât luntrea în mare, sub motiv că vor să întindă şi ancorele de la partea dinainte.

31. Pavel a spus sutaşului şi ostaşilor: Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi să scăpaţi.

32. Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă.

33. Iar, până să se facă ziuă, Pavel îi ruga pe toţi să mănânce, zicându-le: Paisprezece zile sunt azi de când n-aţi mâncat, aşteptând şi nimic gustând.

34. De aceea, vă rog să mâncaţi, căci aceasta este spre scăparea voastră. Că nici unuia din voi un fir de păr din cap nu-i va pieri.

35. Şi zicând acestea şi luând pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şi, frângând, a început să mănânce.

36. Şi devenind toţi voioşi, au luat şi ei şi au mâncat.

37. Şi eram în corabie, de toţi, două sute şaptezeci şi şase de suflete.

38. Şi săturându-se de bucate, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.

39. Şi când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, dar au zărit un sân de mare, având ţărm nisipos, în care voiau, dacă ar putea, să scoată corabia.

40. Şi desfăcând ancorele, le-au lăsat în mare, slăbind totodată funiile cârmelor şi, ridicând pânza din frunte în bătaia vântului, se îndreptau spre ţărm.

41. Şi căzând pe un dâmb de nisip au înţepenit corabia şi partea dinainte, înfigându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de puterea valurilor.

42. Iar ostaşii au făcut sfat să omoare pe cei legaţi, ca să nu scape vreunul, înotând.

43. Dar sutaşul, voind să ferească pe Pavel, i-a împiedicat de la gândul lor şi a poruncit ca aceia care pot să înoate, aruncându-se cei dintâi, să iasă la uscat;

44. Iar ceilalţi, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Şi aşa au ajuns cu toţii să scape, la uscat.

 

Exprimaţi-vă opinia