BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (8)

Publicatla 13 March 2013

BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (8)

POTOLIRE

(Autobiografia Sf. Ignațiu, 26-27A)

 

26. Pe lângă cele şapte ore de rugăciune, se îndeletnicea şi cu ajutorarea câtorva suflete care îl căutau cu privire la lucruri spirituale, iar în timpul care-i mai rămânea cugeta la cele ale lui Dumnezeu sau la ceea ce meditase sau citise în acea zi. Cu toate acestea, adesea, când mergea la culcare, i se dezvăluiau lucruri deosebite şi primea mari consolaţii spirituale, care-l făceau să piardă o bună parte din timpul de dormit, care şi aşa era puţin. Şi cercetând el uneori aceste lucruri, se gândi că avea, pentru a se întreţine cu Dumnezeu, ore deja hărăzite pentru aceasta şi, în plus, tot restul zilei. Prin urmare, începu să aibă îndoieli dacă acele dezvăluiri veneau de la spiritul cel bun şi îşi dădu seama că era mai bine să renunţe la ele şi să doarmă în timpul hărăzit somnului, ceea ce şi făcu.

27. Rămânea statornic în hotărârea de a nu mânca deloc carne şi nu avea de gând să renunţe la această hotărâre. Însă, într-o dimineaţă, când se trezi, îi apăru dinainte carne gătită, ca şi cum ar fi văzut-o cu ochii trupului – fără să fi dorit aşa ceva –, însoţită de un puternic consimţământ al voinţei de a mânca de acum înainte carne. Cu toate că îşi amintea de hotărârea luată, nu mai putea avea îndoieli, urmând singura cale ce-i rămăsese: trebuia să mănânce carne. Îi istorisi acestea duhovnicului său, care îl sfătui să vadă dacă nu cumva era doar o ispită. Dar el, cercetând bine acest fapt, nu mai avu nici o îndoială.

 

SCURT REZUMAT PENTRU ÎNŢELEGEREA MAI UŞOARĂ A FRAGMENTULUI PE CARE ÎL AVEM DE MEDITAT ASTĂZI

 

Făcând un rezumat, în urma lecturi de până acum, al „Istorisirii Pelerinului”, observăm două principii după care se ghidează Dumnezeu în călăuzirea omului şi care de fapt sunt moştenirea spirituală a Sf. Ignaţiu de care au beneficiat şi beneficiază în continuare foarte mulţi oameni, printre care şi noi:

Dumnezeu călăuzeşte omul, pornind chiar de la dorinţa incorectă a omului, dorinţă de a avea în viaţă onoare şi faimă în mediul social în care trăieşte.

Dumnezeu călăuzeşte omul într-un mod interesant, îndreptând, adică, cerând ca omul să se lase povăţuit şi instruit.

În urma lecturării părţii „Istorisirea Pelerinului” am subliniat următoarele aspecte, care pot fi regăsite şi în viaţa noastră:

-De la început, se poate observa cum Sf. Ignaţiu acceptă suferiţa şi o îndură cu mare stoicism, dar nu pentru un ideal evanghelic, ci pentru un ideal lumesc.

La fel şi noi pentru a arăta bine în lume, pentru a fi acceptaţi de oameni, facem jertfe pe care nu le facem pentru Dumnezeu.

-Vedem cum în urma gândurilor şi cugetărilor sale, ca rezultat al lecturilor pe care le-a făcut în viaţă şi a celor din timpul de convalescenţă (lecturi mondene şi lecturi spirituale), Sf. Ignaţiu şi-a dat seama, că Spiritul lui Dumnezeu îl făcea să fie vesel şi bucuros, iar spiritul diavolului îl făcea trist.

Iată cum pot să-mi dau seama, dacă o lectură pe care o fac, îmi este, sau nu de folos pentru viaţă şi pentru relaţia mea cu Dumnezeu.

-Analizându-şi viaţa trecută, simte nevoia să facă pocăinţă, o pocăinţă dură, exterioară, cu mortificaţii, asemenea pocăinţei sfinţilor.

Şi noi în viaţă, când am realizat că prin trăirea noastră, de multe ori imorală, l-am supărat pe Dumnezeu, am simţit nevoia unei pocăinţe cât mai aspre, care să ne mulţumească şi să-L multumească şi pe Dumnezeu.

-Vedem la Sf. Ignaţiu o mentalitate a vieţii sale, care corespunde adesea cu mentalitatea noastră: gânduri şi dorinţe lumeşti; gânduri şi dorinţe spirituale. Vedem de asemenea că, Dumnezeu l-a ajutat să şteargă din mintea lui şi să uite toate imaginile legate de plăcerile trupeşti şi din acel moment să nu mai consimtă deloc la nici un fel de plăcere trupească.

La un moment dat, gândurile lumeşti sunt dominate de cele spirituale şi încetul cu încetul, încep să devină uitate. Gândurile spirituale sunt răsplătite de un eveniment în care ni se revelează clar divinitatea într-un mod sau altul, lucru care poate fi considerat ca o consolare din partea lui Dumnezeu şi creează un dezgust pentru viaţa trecută, mai ales pentru plăcerile trupeşti. Este momentul în care realizăm intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră într-un mod concret.

-Sf. Ignaţiu simte tot mai mult o bucurie deosebită din lectura cărţilor spirituale şi începe să-şi noteze lucrurile cele mai însemnate din viaţa lui Isus şi din viaţa sfinţilor.

O astfel de lectură şi de subliniere a lucrurilor cele mai însemnate din viaţa lui Isus şi a sfinţilor, ne poate ajuta la fel de mult în formarea noastră spirituală, ca şi pe Sf. Ignaţiu.

                -Simte nevoia unei pocăinţe aspre pentru greşelile trecutului său, dar fără să o arate nimănui. Simte chiar o manifestare a urii împotriva propriei fiinţe.

Şi în viaţa noastră au existat momente când nu ne-am acceptat şi nu ne-am suportat, datorită modului cum am gândit, sau am acţionat ( adesea ne-am spus: cum am putut gândi, sau face aşa ceva?).

-Se observă şi intervenţia celor din jurul lui (fratele), care încercau să-l facă să-şi schimbe intenţia de a părăsi lumea, de a intra în mânăstire, de a se converi, motivându-i că lumea are nevoie de el şi că poate deveni un om important în societate. Dar el reuşeşte să scape de această influenţă.

Există şi în viaţa noastră această intervenţie din partea celor din jurul nostru de a ne distrage atenţia şi chiar de a ne opri de la cele spirituale, considerând că nu ne ajută la nimic pentru viitorul nostru.

-Vedem cum Sf. Ignaţiu se hotăreşte să plece de acasă, încearcă să-L slujească pe Dumnezeu aşa cum gândea el în acel moment, începe să se biciuească zilnic, dar nu pentru iertarea greşelilor din trecut, ci pentru a fi pe placul lui Dumnezeu şi are o dorinţă puternică de a face lucruri măreţe pentru slava lui Dumnezeu.

Cred că este schema comună de pornire a multor tineri care răspund la chemarea specială de a se consacra lui Dumnezeu.

-Observăm progresul gândurilor şi acţiunilor pentru slava lui Dumnezeu, dar nu lipsesc nici ispitele da a acţiona anormal în favoarea lui Dumnezeu, acţiuni considerate de el juste, dar sigur nedorite de Dumnezeu (voia să-l omoare pe maur).

Adesea şi noi am fost supăraţi pe cei care au gândit diferit decât am gândit noi despre Dumnezeu şi eram dispuşi să facem fapte de vitejie din dragoste  pentru Dumnezeu.

-Urmează despoierea de cele materiale (haine, catâr, arme) şi îmbrăcarea hainei noi de pocăinţă şi de pelerin. Apoi, spovada generală.

Se vede aici momentul în care laşi la o parte tot ce ar putea să te împiedice să ajungi la Dumnezeu, te naşti din nou şi începi o nouă viaţă.

-Ştiind că Ignaţiu îşi găseşte consolarea în viziunile sale, diavolul se foloseşte de ele şi îi apare în forma acelui şarpe, dar după ce dispărea vedenia, Sf. Ignaţiu rămânea trist şi realiza că este de la diavol. Deosebirea spiritelor.

La fel suntem chemaţi şi noi, ca şi Sf. Ignaţiu să facem acestă selecţie, deosebire a spiritelor.

                -Apare la Sf. Ignaţiu o stare sufletească nestatornică, adică când se simţea bine, când trist şi se întreba: ce înseamnă această nouă viaţă? Totuşi nu se descuraja şi continua să se roage personal şi participa la rugăciunea comunitară, la Liturghie, spovadă, împărtăşanie.

Ne întrebăm adesea şi noi, când apar aceste alternanţe de stări: ce se întâmplă? Ca şi Sf. Ignaţiu, suntem invitaţi în asemenea momente de a nu renunţa la rugăciunea personală şi comunitară şi mai ales, la participarea la sacramente.

-În practica spovezii Sf. Ignaţiu experimentează şi scrupulozitatea. Duce o luptă grea. Încearcă soluţii pentru a scăpa de scrupule: spovada amănunţită, post aspru, dar nu reuşea să se vindece. În cele din urmă soluţia o găseşte în, a analiza pe ce cale ajunsese în mintea lui această scrupulozitate. Şi cum era obişnuit de a face distincţia spiritelor, reuşeşete să-şi dea seama că este de la diavol şi din acel moment se hotărâ să nu mai amintească la spovadă nimic din trecut. Astfel, Domnul l-a eliberat de această scrupulozitate.

Soluţia în cazul scrupulozităţii, este şi pentru noi aceiaşi ca şi pentru Sf. Ignaţiu: de a vedea cine mă face să mă simt vinovat continuu de greşelile făcute, sau închipuite, Dumnezeu, sau diavolul?

 

POTOLIRE

 

-Este subliniat de la început faptu că Sf. Ignaţiu avea şapte ore de rugăciune pe zi.

                Un punct deosebit de important din viaţa noastră de fiecare zi este rugăciunea. Despre importanţa rugăciunii nu este nevoie să vorbim prea mult: rugăciunea este întâlnirea noastră cu Dumnezeu, este o anticipare a fericirii din viaţa de dincolo, când îl vom vedea pe Dumnezeu faţă în faţă. Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte rugăciunea lumina sufletului. După cum lumina este necesară ca să vedem lucrurile din jurul nostru, la fel rugăciunea este absolut necesară, pentru ca sufletul nostru să-l poată vedea pe Dumnezeu. “După cum trupul se hrăneşte cu mâncare, tot astfel sufletul se hrăneşte cu rugăciune”, scrie sfântul Augustin. Rugăciunea nu este numai o întâlnire intimă, personală cu Dumnezeu, ci este, totodată, o convorbire, un dialog cu Dumnezeu. În rugăciune este mai important ce cere Dumnezeu de la noi decât ceea ce cerem noi de la Dumnezeu. Dacă la rugăciune nu auzim glasul lui Dumnezeu, ci se aude numai glasul nostru, rugăciunea noastră nu se mai poate numi dialog cu Dumnezeu, e monolog cu noi înşine.

Sf. Ignaţiu ajuta suflete din punct de vedere spiritual.

Suntem chemaţi zilnic să ajutăm pe cei din jurul nostru să se întâlnească cu Dumnezeu. Cum? Prin exemplul trăirii relaţiei noastre cu Dumnezeu; prin gândirea, vorbirea şi comportamentul nostru.

Cugeta la cele ale lui Dumnezeu, adică, se gândea la ceea ce meditase şi citise în aceea zi despre Dumnezeu. Iar cartea pe care o recomanda multora este Imitaţia lui Cristos.

Meditaţia şi lectura spirituală trebuie să fie puncte importante din viaţa noastră zilnică, care ne ajută enorm să trăim accea zi nedespărţiţi de Dumnezeu.

Când Sf. Ignaţiu mergea la culcare, i se dezvăluiau lucruri deosebite şi era foarte consolat spiritual, pierzând o bună parte din timpul de dormit. Se analizează şi realizează că are un timp bine determinat pentru a sta cu Domnul în timpul zilei şi se întreabă dacă acele dezvăluiri vin de la spiritul cel bun, sau nu. Îşi dă seama că e mai bine să renunţe la a sta cu gândul la acele dezvăluiri şi să doarmă în timpul care este destinat somnului.

Prin acest lucru, descoperim că un program al acţiunilor noastre din timpul zilei este foarte bine venit şi nu trebuie să facem altceva decât ceea ce ne-am programat pentru acel timp.

Era hotărât să nu mănânce carne, dar viziunea de dimineaţă cu carnea, însăţită de consimţământul puternic al voinţei de a mânca carne, îl face să-şi schimbe hotărârea şi să mănânce carne. În această privinţă, cere sfatul duhovnicului, care îi propune să vadă dacă nu cumva este o ispită, iar Sf. Ignaţiu, după o analiză atentă, este convins că nu este ispită.

                Vedem aici, că mortificaţiile noastre se cer a fi făcute cu mult discernământ şi chiar cu sfatul duhovnicului nostru.

Ca o concluzie la acest fragment, putem spune că avem în faţă un plan spiritual al unei zile din viaţa noastră, care cuprinde tot ceea ce avem de făcut pentru sufletul nostru. Respectarea acestui plan ne va ajuta să simţim o sete din ce în ce mai profundă de a-L simţi pe Dumnezeu clipă de clipă, zi de zi.

Exprimaţi-vă opinia