ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT

24. E propriu lui Dumnezeu să dăruiască

adevărata bucurie spirituală (ES nr. 329)

E propriu lui Dumnezeu și mesagerului său să dăruiască, împreună cu mișcările lor, adevărata bucurie spirituală, îndepărtând orice tristețe și tulburare inoculate de către dușman; acestuia din urmă îi este congenital să lupte împotriva unei astfel de bucurii, aducând argumente specioase, sofisme și înșelăciuni neîncetate (ES nr. 329).

Regulile precedente servesc la purificarea ta şi te ajută să eviţi răul (via purgativa); cele care urmează, dincolo de ajutorul pentru a creşte în înţelegerea şi iubirea de Dumnezeu şi de aproapele (via iluminativa şi via unitiva), îţi sunt de folos şi pentru a realiza alegeri concrete de viaţă şi/sau ale slujbei.

Aceste reguli privesc numai consolarea şi, în particular, manifestarea ei sensibilă: bucuria.

Când mergi din bine în mai bine, ce face Dumnezeu și ce face dușmanul? Dumnezeu îți dă bucurie, iar dușmanul încearcă să ți-o ia.

Precum îi e propriu apei să ude și focului să încălzească, soarelui să ilumineze, tot astfel îi este propriu lui Dumnezeu să dea adevărată bucurie spirituală. Dumnezeu, iubire pe deplin realizată, e bucurie: în prezența Lui, a te bucura e un lucru firesc. Bucuria „adevărată“ înseamnă că nu e aparentă: după ea, nu îți rămâne dezamăgirea, ci sațietate „spirituală“; ea cuprinde adâncurile inimii. E o „bucurie” interioară care se manifestă în exterior cu eficiență: te „mișcă“, înlăturând blocajele de tristețe și frică, dăruindu-ți „gustul de a trăi“ bine în libertate.

Bucuria Domnului, este tărie pentru a duce la împlinire orice alegere bună (cf. Ne 8, 10). Tânărul bogat refuză acest dar și rămâne trist (cf. Mc 10, 22). Tristețea și tulburarea duc la fixarea atenției pe sine însuși. A face experiența acestei bucurii, a o păstra, este anticiparea darului definitiv (cf. Mt 25, 21.23), și a fi părtaș de viața Sa.

Dumnezeu este Prezență și numai în prezent îl găsești; prezent precum bucuria dăruirii în bine și a iertării primite și dăruite.

Această bucurie poate să se și ascundă pentru o vreme, pentru purificarea ta, dar nu sunt greutățile cele care ți-o iau: chiar și în mijlocul lor, poți avea parte de mângâieri din belșug, după cum zicea Paul (cf. 2 Cor 1, 1-7). Domnul te „consolează” chiar și în angoasa cea mai strivitoare: chiar și acolo, este-cu-tine Domnul Isus, (cf. Lc 22, 43). «Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii» (Mt 28, 20). Dacă e caracteristic Domnului să consoleze singurătatea ta, cum se face că simți atât de puțin mângâierea sa? Foarte probabil din cauză că săvârșești răul și nu-l cauți pe el, sau din cauză că dai prea multă ascultare dușmanului care te deranjează, sau pentru că îl cauți acolo unde nu-i, sau pentru că ești neglijent în viața spirituală, sau pentru că umbli numai după consolare. Nu asculta de tristețile dușmanului, nu te lăsa copleșit de grijile tale.

Dușmanul va face orice pentru a-ți lua bucuria, fie prezentându-ți lucruri care te tulbură, fie, îndeosebi, prezentându-ți motive bune care să te neliniștească. Dumnezeu, cu bucuria sa, te pune în „mișcare”, dușmanul cu fricile sale te „blochează”. Dar tu nu-l asculta: să alungi fanteziile răului viitor și fantasmele celui din trecut care te blochează. Pentru a-ți lua bucuria, în general, dușmanul te face să-ți fixezi atenția asupra unui singur punct – negativ și de înlăturat sau pozitiv și de urmat –, până când îl face să devină ideea ta fixă, căreia i te sacrifici pe tine însuți, pe ceilalți și chiar pe Dumnezeu.

Amintește-ți că Dumnezeu „tolerează“ răul, îl „suportă“: îl ia asupra Sa, prin milostivirea Sa. Și nu uita că „mai binele” spre care tinzi nu e binele absolut (ce e acesta?), ci binele posibil aici și acum, si care este singurul posibil. Prezența sau absența bucuriei arată ce fel de spirit te conduce: dacă ești îndreptat înspre lumină sau înspre întuneric, înspre Dumnezeu sau înspre eul tău, înspre iubirea lui sau a ta. Când pierzi bucuria, e pentru că l-ai pierdut din vedere pe el și privești spre altceva, spre tine însuți. Adesea, privind la tine însuți sau la lume, ai impresia că stai pe un morman de ruine și ești trist. Privește soarele, întoarce-te la Domnul înviat: vei recăpăta bucuria și tăria de a reîncepe zilnic munca ta.

(cf. textului lui Silvano Fausti – Prilej sau ispită)

ANALIZEAZĂ:

Întrebări pentru reflecţia personală:

• Când mergi din rău în mai rău, ce face dușmanul și ce face Dumnezeu?
• Când mergi din bine în mai bine, ce face Dumnezeu și ce face dușmanul?
• Cum deosebeşti bucuria adevărată de cea aparentă?
• Bucuria pune în „mișcare”, fricile „blochează”: de unde vin fricile și de unde bucuria? Care este scopul lor?
• De ce fixându-ți atenția asupra unui singur punct negativ îţi pierzi bucuria?
• Prezența sau absența bucuriei arată ce fel de spirit te conduce: atunci ce e de făcut?
• De ce este important să-ți amintești că Dumnezeu „tolerează“, ia asupra Sa, păcatul nostru?

MEDITEAZĂ:

Texte biblice de referinţă:

Mt 13, 44-46: bucuria vine din descoperirea comorii și e tărie pentru decizia de a-L urma.

Lc 18, 18-23: tânărul bogat rămâne trist și nu răspunde chemării Domnului.

Lc 19, 1-10:Zaheu, plin de bucurie, îl primește pe Domnul și mizează totul pe El.

OBSERVĂ:

dacă ai tendința de a te fixa pe unul sau alt punct negativ din viața ta, și ce efecte are acest lucru asupra ta.

ROAGĂ-TE:

            Ca să te poți întoarce mereula Domnul înviat, recăpătând astfel bucuria și tăria de a reîncepe zilnic munca ta,

îndemnat fiind de bucuria Domnului.

————————————