1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația zilei

20 August 2025

Miercuri, 20 august 2025 Sf. Ștefan, rege; Sf. Bernard, Sf. Samuel Matei 20, 15-16: “Oare ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun? Astfel, ultimii vor fi primii.” Adesea suntem tentați să măsurăm bunătatea lui Dumnezeu prin comparații omenești. Vrem să cântărim meritele, să numărăm orele, să împărțim dreptatea după calculele noastre. Dar harul […]

Bieda, Jan Chrzciciel (Ioan Crisostomul), preot născut la data de 15 februarie 1889 in Blizno lângă Brzozów, a intrat în ordinul iezuit la data de 25 iulie 1906 la Stara Wieś, fiind hirotonit în ziua de 19 martie 1919 la Cracovia. În anii 1920-23 a fost profesor de religie la Stara Wieś, apoi profesor de […]

Meditația Zilei

19 August 2025

Marți, 19 august 2025 Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp. Matei 19,30: „Și mulți dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii vor fi primii.” Isus le vorbește ucenicilor despre aspectele pământești care ne fură toată atenția și ne îndepărtează de El, iar dorința de a fi primii, de a fi apreciați cu orice […]

Habeni (Habenicht), Franciszek Ksawery (Francisc Xaveriu), preot. S-a nascut în septembrie 1826 la Seifersdorf în Republica Cehă, a intrat în ordin la data de 25 septembrie 1844 la Stara Wieś, fiind hirotonit în Franța, în ziua de 10 iunie 1854, unde a studiat filosofia și matematica în anii 1848-52, teologia în Franța și Austria (Innsbruck) […]

Meditatia Zilei

18 August 2025

Luni, 18 august 2025 Fer. Paula Montaldi, fc. Matei 19,16-22: În acel timp, iată că a venit un om la Isus şi i-a zis: “Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?” El i-a zis: “De ce mă întrebi despre ceea ce este bun? Unul este Cel Bun; dacă vrei să […]