1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Pakocs Károly (Carei, 17 noiembrie 1892 – București [Popești-Leordeni], 23 octombrie 1966). Preot romano-catolic, poet, scriitor. A urmat studii de teologie la Institutul Teologic Central din Budapesta, în 1915 a fost sfințit ca preot. Tot atunci a început să lucreze la Episcopia sătmăreană în diferite funcții administrative. Din 1926 a devenit director de cabinet, apoi […]

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. IV. Învierea lui Cristos şi provocările lumii actuale. 2. Învierea lui Cristos, răspuns la tristeţea fiinţei umane Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Şi bine aţi venit cu toţii! Învierea lui Isus Cristos este un eveniment pe care nu încetăm niciodată să-l contemplăm şi să-l medităm […]

Meditația zilei

22 October 2025

Miercuri, 22 octombrie 2025 Sf. Ioan Paul al II-lea Ps. 123, 7-8 : “Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din laţul vânătorului: laţul s-a rupt şi noi am scăpat. Ajutorul nostru este în numele Domnului care a făcut cerul şi pământul” Psalmistul vorbește despre o eliberare neașteptată și miraculoasă: „Sufletul nostru a scăpat ca […]

Meditația zilei

21 October 2025

Marți, 21 octombrie 2025 Ss. Ursula şi îns., m.; Celina; Ilarion, abate Ps 39(40),17: <<Să se bucure şi să se veselească în tine toţi cei care te caută; cei care iubesc mântuirea ta să zică fără încetare: “Preamărit să fie Domnul!”>> Psalmistul invocă preamărirea lui Dumnezeu și îndeamnă la căutarea bucuriei în Domnul, în credința […]

Meditația zilei

20 October 2025

Luni, 20 octombrie 2025 Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug. Luca 12,13-15: În acel timp, unul din mulţime i-a spus lui Isus: “Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!” Dar el i-a răspuns: “Omule, cine m-a stabilit judecător sau împărţitor peste voi?” Apoi le-a zis: “Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie, deoarece […]