1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

08.05.2022, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a afirmat sâmbătă că liturgia nu ar trebui să fie „un câmp de luptă” pentru „probleme depășite”. „Subliniez din nou că viața liturgică și studiul acesteia ar trebui să ducă la o mai mare unitate a Bisericii, nu la divizare. Atunci când viața liturgică este un pic ca un stindard […]

Meditația zilei

9 May 2022

Luni, 9 mai 2022   «Oile ascultă glasul păstorului; el îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară» (In 10, 3).   În vorbele sale, Isus nu ezită să folosescă imagini din viața satului, precum păstoritul și cultivarea pământului. Astăzi Domnul nostru ne prezintă imaginea păstorului cu oițele sale. Ești păstor pentru că ai […]

Meditația zilei

6 May 2022

Vineri, 6 mai 2022   Ioan 21, 6-7: Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor. Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: “E Domnul!” Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare.â […]

Parlamentul European 04.05.2022, Strasbourg (Catholica) – Parlamentul European a votat marți în favoarea unui raport privind persecutarea minorităților religioase, raport care însă a fost puternic criticat de Biserica Catolică. Membrii organismului legislativ al Uniunii Europene au adoptat în mod oficial raportul „Persecuția minorităților pe motive de credință sau religie”, în cadrul unei sesiuni plenare desfășurate la […]

Meditația zilei

5 May 2022

Joi, 5 mai 2022   Ioan 6, 44-51: ” În acel timp, Isus le spunea mulțimilor: << Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis și eu îl voi învia în ziua de pe urmă.>> Este scris în profeți: << Și toți vor fi învățați de Dumnezeu >>. Oricine […]