1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Meditația Zilei

31 October 2023
May be an image of bird and text that says

Marți, 31 octombrie 2023 Sf. Alfons Rodriguez, călug. Luca 13,18-19: ”În acel timp, Isus a spus: <<Cu ce este asemănătoare împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi compara? Este asemănătoare cu un grăunte de muștar pe care un om, luându-l, îl seamănă în grădina lui; acesta crește și devine copac, iar păsările cerului își […]

Meditația Zilei

30 October 2023
Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi text care spune „THO CENTRUL SPIRITUAL SENTLMANRESA MANRESA Milostive Isuse Tu le știi pe toate. Nimic nu scapă privirii Tale!”

Luni, 30 octombrie 2023 Sf. Gerard de Potenza, ep. Ps 67,6-7ab: „Dumnezeu este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, el, care locuieşte în lăcaşul său cel sfânt. Dumnezeu dă o casă celor părăsiţi, el îi face pe prizonieri să iasă pe poarta libertăţii.” Trăim într-un timp în care grija fiecărei zile și anxietatea tind să ne umbrească […]

Meditația Zilei

28 October 2023
May be an image of 1 person

Sâmbătă, 28 octombrie 2023 SS. SIMON şi IUDA, ap. Luca 6, 13-16 „Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine şi a ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli: pe Simon, cel numit Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi Ioan, pe Filip şi Bartolomeu, pe Matei şi […]

Meditația Zilei

27 October 2023
May be an image of 1 person, grass and text that says

Vineri, 27 octombrie 2023 Sf. Evarist, pp. m. Luca 12,54-59: “În acel timp, Isus le-a spus mulţimilor: Când vedeţi că un nor se ridică de la apus, îndată spuneţi că vine ploaia şi aşa este. Iar când bate vântul dinspre miazăzi, spuneţi că va fi cald şi aşa este. Ipocriţilor, aspectul pământului şi al cerului […]

Meditația Zilei

26 October 2023
Ar putea fi o imagine cu plajă, orizont, ocean şi text care spune „Foc am venit să arunc pe pământ!”

Joi, 26 octombrie 2023 Ss. Dumitru, m.; Lucian şi Marcian, m. Luca 12, 49-53: ”În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: << Foc am venit să arunc pe pământ și ce altceva vreau decât să se aprindă ! >> Am să fiu botezat cu un botez și cât sunt de preocupat până se va […]