1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

† EPIFANIA DOMNULUI

4 January 2025

„Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui.” Mt. 2,10 -11. Luni, 6 ianuarie, SĂRBĂTOAREA EPIFANIEI DOMNULUI, la Centrul Manresa din Cluj se va celebra Sfânta Liturghie la ora 12.00. Veniți să ne închinăm Domnului!

Meditația Zilei

4 January 2025

Sâmbătă, 4 ianuarie 2025 Sf. Angela din Foligno, văduvă Ioan 1, 37-39: Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. Isus întorcându-se şi văzându-i că îl urmează, le-a zis: “Ce căutaţi?” Ei i-au spus: “Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule!» – unde locuieşti?” El le-a zis: “Veniţi şi vedeţi!” […]

Meditația Zilei

3 January 2025

Vineri, 3 ianuarie 2025 Preasf. Nume al lui Isus *; Sf. Genoveva, fc. Ioan 2,3,1: “Vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem.” Adevărat, copii ai lui Dumnezeu suntem și trebuie să fim recunoscători Tatălui pentru acest dar minunat. Drept mulțumire pentru acest titlu, să dăruim tuturor dar […]

Meditația Zilei

2 January 2025

2 ianuarie 2025 Ss. Vasile cel Mare şi Grigore din Nazianz, ep. înv Evrei 1, 1-2: “După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul.” Dumnezeu a vorbit prin lege, prin simboluri, prin epifanii și prin […]

Rugăciunea de oferire a Rețelei Mondiale a Sfântului Părinte Părinte nemărginit de bun, știu că Tu ești mereu cu mine,iată-mă în această nouă zi.Pune încă o dată inima mea aproape de Inima Fiului Tău, Isus,care se oferă pentru mine în Euharistie.Fie ca Duhul Sfânt să mă facă prietenul și apostolul său,disponibil pentru misiunea sa de compasiune.Pun în mâinile […]