Arhiva noutăţilor comunităţii din București

29.09.2021, Vatican (Catholica) – Justificarea sau îndreptățirea este un concept cheie la Sfântul Paul, iar Papa a explicat, citând Catehismul Bisericii Catolice, că justificarea este consecința milostivirii lui Dumnezeu care oferă iertarea. După care a exclamat: „Și acesta este Dumnezeu nostru, atât de bun, milostiv, iertător, plin de milostivire, care încontinuu dă iertarea, încontinuu!” Afirmațiile au […]

29.09.2021, Vatican (Catholica) – Îndemnul „Ascultați!” constituie tema aleasă de Papa Francisc pentru cea de-a 56-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, care se va marca în 2022. Tema a aleasă a fost comunicată de biroul de presă al Sfântului Scaun miercuri, sărbătoarea Sfântului Arhanghel Gabriel, patronul ceresc al telecomunicațiilor. „După mesajul din 2021, care a avut […]

tempImageEIjlAg

De Ziua Mondială a Migrantului și a Refugiatului (26 septembrie 2021), numeroși credincioși s-au strâns în Catedrala Sf. Iosif , dând curs invitației Papei și Conferinței Episcopilor din România de a se ruga împreună pentru un „noi cât mai mare”. Iar acest „noi” a dat naștere în timpul Sfintei Liturghii unei întreite sinergii. A fost, întâi de […]

Papa Francisc 27.09.2021, Vatican (Catholica) – „Ridică-te! Te rânduiesc martor al celor pe care le-ai văzut” (cf. Fapte 26,16) este tema mesajului transmis de Papa Francisc pentru cea de-a 36-a Zi Mondială a Tineretului (ZMT), care anul acesta se va marca la nivel local în solemnitatea „Cristos, Regele Universului”, duminică 21 noiembrie 2021. Textul original a […]

23.09.2021, Timișoara (Catholica) – Ședințele decanale constituie un factor și o posibilitate importantă pentru întărirea comunității preoților dintr-o anumită parte a Diecezei, mai ales a preoților care slujesc în parohii învecinate, într-un decanat. La întrunirea din 21 septembrie, organizată de către parohia romano-catolică Ciacova, respectiv de către pr. Dorin Gyula Filip, parohul locului, au participat preoți […]