Mesajul Sfântului Părinte Leon al XIV-lea pentru intenţiile de rugăciune
MARTIE: Pentru dezarmare şi pace
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Doamne al Vieţii,
ai modelat fiecare fiinţă umană după chipul şi asemănarea ta.
Credem că ne-ai creat pentru comuniune, nu pentru război,
pentru fraternitate, nu pentru distrugere.
Tu, care i-ai întâmpinat pe discipolii tăi spunând: “Pacea să fie cu voi”,
dă-ne darul păcii tale
şi puterea de a o transforma în realitate în istorie.
Astăzi înălţăm rugăciunea noastră pentru pace în lume,
cerând ca naţiunile să renunţe la arme
şi să aleagă calea dialogului şi a diplomaţiei.
Dezarmează inimile noastre de ură, de resentimente şi de indiferenţă,
pentru ca să putem deveni instrumente ale reconcilierii.
Ajută-ne să înţelegem că adevărata securitate
nu vine din controlul alimentat de frică,
ci din încredere, dreptate şi solidaritate între popoare.
Doamne, luminează-i pe conducătorii naţiunilor,
pentru ca ei să aibă curajul să abandoneze proiectele morţii,
să oprească cursa înarmărilor
şi să pună în centru vieţile celor mai vulnerabili.
Fie ca ameninţarea nucleară să nu mai dicteze niciodată viitorul omenirii.
Duhule Sfânt,
fă-ne constructori credincioşi şi creativi ai păcii zilnice:
în inimile noastre, în familiile noastre,
în comunităţile noastre şi în oraşele noastre.
Fie ca fiecare cuvânt bun, fiecare gest de reconciliere
şi fiecare alegere pentru dialog să fie seminţe ale unei lumi noi.
Amin.
LEO PP. XIV
