Joi, 5 februarie 2026
Sf. Agata, fc. m. **
“În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, dar încălţaţi cu sandale şi: “să nu purtaţi două tunici!” (Mc 6, 7-9)
Evanghelia de azi este un “breviar de drum”, pentru ca trimișii să nu uite să reproducă chipul Aceluia ce îi trimite.
Vestirea Evangheliei se face întotdeauna în sărăcie, pentru că ea proclamă crucea care a mântuit lumea. Cei doisprezece și toți cei de după ei trebuie să aibă mare grijă să trăiască valorile Împărăției pe care o vestesc.
Mai mult decât e nevoie a se spune, Isus se arată preocupat de ceea ce trebuie să fie. Nu atât ceea ce spui, cât ceea ce ești te descrie mai bine.
Cuvântul lui Dumnezeu este eficace în sine; nu mărturia mea îl face să fie credibil. Cu toate acestea, mărturia mea potrivnică are puterea de a-l face necredibil.
Ucenicii sunt trimiși câte doi ca să se ajute unii pe alții, pentru ca mărturia lor să fie demnă de crezare, dar, înainte de toate, pentru că trebuie să-și mărturisească între ei iubirea pe care o vestesc celorlalți. De fapt, dacă doi stau împreună, aceasta se întâmplă fiindcă există un al treilea: “unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt și eu acolo în mijlocul lor.” (Mt 18,20).
Misiunea nu este o inițiativă privată și nu este o sarcină personală: așa cum ea vine de la altcineva, la fel, este întotdeauna cu alții.
Ucenicul străbate aceeași cale ca a învățătorului său. El este cel care merge înaintea lui.
Rugăciune: Părinte ceresc, pune-mă împreună cu Fiul, alătură-mă misiunii lui în sărăcie și ascultare, dacă aceasta este voința ta!
