Joi, 22 ianuarie 2026
Sf. Vincenţiu, diacon m. *; Fer. Laura, m.
„ (…) O mare mulţime, care auzise câte a făcut, a venit la el. Apoi, din cauza mulţimii, ca să nu-l strivească, el le-a spus discipolilor să-i pregătească o barcă. Deoarece vindecase pe mulţi, toţi cei care aveau vreo suferinţă se îmbulzeau ca să-l atingă. Iar duhurile necurate, când îl vedeau, cădeau în faţa lui şi strigau: “Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” Dar el le poruncea cu asprime să nu-l facă cunoscut.” (Mc 3,8-12)
În evanghelia de azi vedem două moduri de a-l atinge pe Isus: unul îl strivește, iar altul face să iasă din el forța vieții care îi vindecă și care presupune încrederea în El. Dacă-l atingi pe Isus, te salvezi. El este viața noastră, iar contactul cu el ne vindecă de moarte. Însă a-l atinge cu pretenție înseamnă a-l îmbulzi, nu a se vindeca.
Prima condiție pentru a atinge pe cineva este aceea de a-i sta alături. Toți cei care sunt răniți de rău stau alături de El care, apropiindu-se de toate rănile, a fost rănit de răul nostru (Is 53,1).
Dar năpustirea mea asupra lui este urmată de încredere sau de pretenție? Îmi aduce mântuire sau pur și simplu îl strivește?
În contrast, este modul de a se raporta la Isus al spiritelor necurate. Și demonii caută „să-l strivească” pe Isus, dar într-un mod subtil, propriu lor: spun adevărul despre El, însă pentru a-i face propagandă. Este adevărat că Isus este Fiul lui Dumnezeu, însă, cel rău vrea să îi anticipeze gloria pentru a-l face să evite crucea, singurul loc în care se va revela ca atare.
Credința nu înseamnă numai să știm cine este Isus. A crede înseamnă înainte de toate a-l experimenta ca fiind acela care m-a iubit și s-a dat pe sine însuși pentru mine (Gal 2,20).
