Pacea să fie cu voi!
Părinte Sosa,
Dragi prieteni,
Aş dori să vă urez bun venit tuturor la Vatican în această dimineaţă şi să vă mulţumesc pentru prezenţă. Îi mulţumesc în mod special superiorului general pentru cuvintele sale amabile. Mă rog ca întâlnirea voastră să fie rodnică şi ca, prin ea, Duhul Sfânt să vă întărească în vocaţia voastră şi să-i ajute pe membrii Societăţii lui Isus să discearnă noi moduri de a vă trăi misiunea în lumea de astăzi.
Trăim în ceea ce mulţi descriu ca o schimbare de epocă, o epocă marcată de schimbări rapide în cultură, economie, tehnologie şi politică. În special, inteligenţa artificială şi alte inovaţii remodelează înţelegerea noastră despre muncă şi relaţii şi chiar ridică întrebări despre identitatea umană. Degradarea ecologică ameninţă casa noastră comună. Sistemele politice adesea nu reuşesc să răspundă strigătelor săracilor. Populismul şi polarizarea ideologică adâncesc diviziunile în interiorul şi între naţiuni. Mulţi sunt afectaţi de consumism, individualism şi indiferenţă.
Totuşi, în această lume, Cristos îi trimite încă pe discipolii săi. Societatea lui Isus este prezentă de mult timp acolo unde nevoile omenirii întâlnesc iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu: prin îndrumare spirituală, formare intelectuală, slujire în rândul săracilor şi mărturie creştină la frontierele culturale. Sfântul Ignaţiu de Loyola şi însoţitorii săi nu se temeau de incertitudine sau de dificultăţi; mergeau la margini, unde credinţa şi raţiunea se intersectau cu culturi noi şi cu mari provocări.
Într-adevăr, Sfântul Paul al VI-lea a spus: “Oriunde în Biserică, chiar şi în cele mai dificile şi extreme domenii, la răscrucea ideologiilor… au existat şi există iezuiţi” (Discurs adresat celei de-a 32-a Congregaţii Generale a Iezuiţilor, 3 decembrie 1974). În mod similar, Papa Benedict al XVI-lea a chemat oameni “cu credinţă profundă, cultură solidă şi o sensibilitate umană şi socială autentică” să slujească la aceste “frontiere”, arătând armonia dintre credinţă şi raţiune şi dezvăluind faţa lui Cristos celor care încă nu-l cunosc (cf. Discurs adresat părinţilor din Congregaţia Generală a Societăţii lui Isus, 21 februarie 2008).
Astăzi, eu repet: Biserica are nevoie de voi la frontiere – fie că sunt geografice, culturale, intelectuale sau spirituale. Acestea sunt locuri de risc, unde hărţile familiare nu mai sunt suficiente. Acolo, asemenea lui Ignaţiu şi martirilor iezuiţi care l-au urmat, sunteţi chemaţi să discerneţi, să inovaţi şi să aveţi încredere în Cristos, “încinşi la coapse cu adevărul şi îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii, având încălţămintea în picioare, fiind gata pentru evanghelia păcii” (Ef 6,14-15). Atunci când Duhul călăuzeşte trupul apostolic în altă parte pentru un bine mai mare, acest lucru poate necesita renunţarea la structuri sau roluri preţuite de mult timp – un exerciţiu al “sfintei indiferenţe” ignaţiene.
O frontieră majoră astăzi este calea sinodalităţii în cadrul Bisericii. Drumul sinodal ne cheamă pe toţi să-l ascultăm mai profund pe Duhul Sfânt şi unii pe alţii, astfel încât structurile şi slujirile noastre să fie mai agile, mai transparente şi mai receptive la evanghelie. Vă mulţumesc pentru contribuţiile voastre la procesul sinodal, în special în a ajuta comunităţile ecleziale să discearnă cum să meargă împreună în speranţă.
O altă frontieră esenţială se află în reconciliere şi dreptate, mai ales într-o lume sfâşiată de conflicte, inegalităţi şi abuzuri. Astăzi, mulţi suferă de excluziune, iar multe răni rămân nevindecate de-a lungul generaţiilor şi popoarelor. Aşa cum am reflectat recent amintind vizita venerabilului meu predecesor la Lampedusa, trebuie să ne opunem “globalizării neputinţei” cu o cultură a reconcilierii – întâlnindu-ne unii pe alţii în adevăr, iertare şi vindecare; trebuie să devenim experţi în reconciliere, încrezători că binele este mai puternic decât răul (cf. Mesajul video pentru propunerea candidaturii Lampedusei la Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO, 12 septembrie 2025).
Tehnologia, în special inteligenţa artificială, este, de asemenea, o frontieră importantă. Aceasta are potenţial pentru prosperitatea umană, dar comportă şi riscuri de izolare, pierdere a locului de muncă şi noi forme de manipulare. Biserica trebuie să contribuie la ghidarea acestor evoluţii din punct de vedere etic, apărând demnitatea umană şi promovând binele comun. Trebuie să discernem cum să folosim platformele digitale pentru a evangheliza, pentru a forma comunităţi şi pentru a contesta falşii zei ai consumismului, puterii şi autosuficienţei.
Preferinţele Apostolice Universale ale Societăţii, pe care Papa Francisc le-a confirmat în 2019 ca fiind căi privilegiate ale misiunii, sunt cu siguranţă frontiere care necesită discernământ şi curaj. Prima voastră preferinţă – de a arăta calea către Dumnezeu prin exerciţiile spirituale şi discernământ – răspunde dorinţei profunde a inimii umane. Pe fiecare continent, chiar şi în societăţile secularizate, mulţi caută sens, adesea fără să-şi dea seama. După cum spunea Sfântul Augustin: “Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi inimile noastre sunt neliniştite până când nu se vor odihni în tine” (Confesiuni, 1,1). Vă încurajez să întâlniţi oameni aflaţi în această nelinişte: în case de reculegere, universităţi, pe reţelele de socializare, parohii şi spaţii informale unde se adună cei care caută. Comunicaţi bucuria evangheliei cu umilinţă şi convingere. Rămâneţi contemplativi în acţiune, înrădăcinaţi în intimitatea zilnică cu Cristos, căci numai cei apropiaţi de el îi pot conduce pe alţii la el.
A doua preferinţă a voastră vă cheamă să mergeţi alături de săraci, de proscrişii lumii şi de cei a căror demnitate a fost încălcată. Mulţi sunt astăzi victime ale unui sistem economic condus de profit mai presus de demnitatea persoanei. În recenta mea exortaţie, Dilexi te, am subliniat necesitatea de a confrunta “dictatura unei economii care ucide”, unde bogăţia câtorva creşte exponenţial, în timp ce majoritatea este lăsată în urmă (cf. 92). Acest dezechilibru global împinge nenumăraţi oameni să migreze în căutarea supravieţuirii. Ei îşi părăsesc casa, cultura şi familia, confruntându-se adesea cu respingere şi ostilitate. Adevărata ucenicie necesită atât denunţarea nedreptăţii, cât şi propunerea de noi modele înrădăcinate în solidaritate şi în binele comun. În acest sens, universităţile, centrele sociale, publicaţiile şi instituţiile voastre, precum Jesuit Refugee Service [Serviciul Iezuit pentru Refugiaţi], pot fi canale puternice pentru a promova schimbarea sistemică. În pofida obstacolelor sau eşecurilor pe care le putem întâmpina uneori în îndeplinirea acestei slujiri, trebuie să evităm să cedăm resentimentelor sau să cădem într-o “oboseală a compasiunii” sau într-un fatalism. În schimb, trebuie să avem încredere în puterea transformatoare a iubirii lui Dumnezeu, asemenea grăuntelui de muştar care se transformă într-un copac mare (cf. Mt 13,31-32).
A treia preferinţă a voastră – însoţirea tinerilor spre un viitor plin de speranţă – este urgentă. Tinerii de astăzi sunt diferiţi: studenţi, migranţi, activişti, antreprenori, persoane religioase şi cele marginalizate. În pofida varietăţii lor, ei împărtăşesc o sete de autenticitate şi transformare. Sunt “în mişcare”, în căutarea sensului şi a dreptăţii. Biserica trebuie să găsească şi să vorbească limba lor – prin acţiuni şi prezenţă, precum şi prin cuvinte. Prin urmare, este important să se creeze spaţii în care aceştia să-l poată întâlni pe Cristos, să-şi descopere vocaţia şi să lucreze pentru Împărăţie. Următoarea Zi Mondială a Tineretului din Coreea va fi un moment cheie pentru această misiune.
A patra preferinţă a voastră, grija pentru casa noastră comună, răspunde unui strigăt care este atât uman, cât şi divin. Aşa cum a afirmat Papa Francisc în Laudato Si’, “tinerii cer schimbare. Se întreabă cum poate cineva să pretindă că construieşte un viitor mai bun fără să se gândească la criza ecologică” (nr. 13). Convertirea ecologică este profund spirituală; este vorba despre reînnoirea relaţiei noastre cu Dumnezeu, unii cu alţii şi cu creaţia. În acest efort, colaborarea umilă este esenţială, recunoscând că nicio instituţie nu poate înfrunta singură această provocare. Fie ca şi comunităţile voastre să fie exemple de sustenabilitate ecologică, simplitate şi recunoştinţă pentru darurile lui Dumnezeu.
Urgenţa de a vesti evanghelia astăzi este la fel de mare ca în timpul Sfântului Ignaţiu. Domnul spune prin profetul Isaia: “Iată, eu fac un lucru nou: încolţeşte, nu-l recunoaşteţi?” (Is 43,19). Misiunea voastră, iubiţi fraţi, este să ajutaţi lumea să perceapă această noutate – să semănaţi speranţă acolo unde disperarea pare să domine, să aduceţi lumină acolo unde domneşte întunericul.
Pentru a realiza acest lucru, vă încurajez să rămâneţi aproape de Isus. După cum ne spune evanghelia, primii discipoli au rămas cu el “toată ziua” (cf. In 1,39). Rămâneţi cu el prin rugăciune privată, prin celebrarea sacramentelor, prin devoţiunea faţă de Inima sa Preasfântă şi prin adorarea Preasfântului Sacrament. Într-un mod diferit, dar totuşi puternic, rămâneţi cu el recunoscând prezenţa sa în viaţa comunitară. Din această înrădăcinare, veţi avea curajul să mergeţi oriunde: să spuneţi adevărul, să reconciliaţi, să vindecaţi, să luptaţi pentru dreptate, să eliberaţi captivii. Nicio frontieră nu va fi dincolo de raza voastră de acţiune dacă mergeţi cu Cristos.
Speranţa mea pentru Societatea lui Isus este să puteţi citi semnele timpurilor cu profunzime spirituală; să îmbrăţişaţi ceea ce promovează demnitatea umană şi să respingeţi ceea ce o diminuează; să fiţi agili, creativi, cu discernământ şi mereu în misiune – “in fieri“, aşa cum a spus Papa Francisc la ultima voastră Congregaţie Generală (Discurs adresat celei de-a 36-a Congregaţii Generale a Societăţii lui Isus, 24 octombrie 2016). Domnul să vă călăuzească spre frontierele de astăzi şi dincolo de ele, reînnoind Biserica şi construind o Împărăţie a dreptăţii, iubirii şi adevărului.
Cu recunoştinţă pentru slujirea voastră, vă împart binecuvântarea mea apostolică.
LEO PP. XIV