Cateheză cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a declaraţiei conciliare Nostra aetate
Iubiţi fraţi şi surori, pelerini în credinţă şi reprezentanţi ai diferitelor tradiţii religioase! Bună ziua, bine aţi venit!
În centrul reflecţiei de astăzi, în această audienţă generală dedicată dialogului interreligios, aş dori să pun cuvintele Domnului Isus adresate femeii samaritene: “Dumnezeu este duh şi cei care îl adoră, în duh şi adevăr trebuie să-l adore” (In 4,24). În Evanghelie, această întâlnire revelează esenţa dialogului religios autentic: un schimb care se instaurează atunci când persoanele se deschid una alteia cu sinceritate, ascultare atentă şi îmbogăţire reciprocă. Este un dialog născut din sete: setea lui Dumnezeu de inima umană şi setea omului de Dumnezeu. La fântâna din Sihar, Isus depăşeşte barierele de cultură, de gen şi de religie. El o invită pe femeia samariteană la o nouă înţelegere a cultului, care nu este limitat la un anumit loc – “nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim” – ci se realizează în Duh şi adevăr. Acest moment surprinde însuşi nucleul dialogului interreligios: descoperirea prezenţei lui Dumnezeu dincolo de orice graniţă şi invitaţia de a-l căuta împreună cu reverenţă şi umilinţă.
Acum 60 de ani, pe 28 octombrie 1965, Conciliul al II-lea din Vatican, odată cu promulgarea declaraţiei Nostra aetate, a deschis un nou orizont de întâlnire, respect şi ospitalitate spirituală. Acest document luminos ne învaţă să-i întâlnim pe adepţii altor religii nu ca pe străini, ci ca pe însoţitori de călătorie pe calea adevărului; să onorăm diferenţele afirmând umanitatea noastră comună; şi să discernem, în fiecare căutare religioasă sinceră, o reflectare a unicului Mister divin care îmbrăţişează întreaga creaţie.
În mod deosebit, nu trebuie uitat că orientarea iniţială a Nostra Aetate a fost către lumea ebraică, cu care Sfântul Ioan al XXIII-lea intenţiona să restabilească raportul originar. Pentru prima dată în istoria Bisericii, urma să prindă contur un tratat doctrinal despre rădăcinile ebraice ale creştinismului, unul care, la nivel biblic şi teologic, reprezenta un punct fără întoarcere. “Poporul Noului Testament este legat spiritual cu neamul lui Abraham. Într-adevăr, Biserica lui Cristos recunoaşte că începuturile credinţei şi alegerii sale se află la patriarhi, la Moise şi la profeţi, după misterul divin al mântuirii” (NA, 4). Astfel, Biserica “îşi aminteşte de patrimoniul pe care îl are în comun cu evreii şi, îndemnată nu de motive politice, ci de iubirea religioasă, evanghelică, deplânge urile, prigonirile şi toate manifestările de antisemitism, îndreptate în orice vremuri şi de către oricine, împotriva evreilor” (ibid.). De atunci, toţi predecesorii mei au condamnat antisemitismul în termeni clari. Şi tot aşa confirm şi eu că Biserica nu tolerează antisemitismul şi îl combate, datorită evangheliei însăşi.
Astăzi putem privi cu recunoştinţă la tot ceea ce s-a realizat în dialogul ebraico-catolic de-a lungul acestor şase decenii. Acest lucru se datorează nu numai efortului uman, ci şi ajutorului Dumnezeului nostru, care, conform convingerii creştine, este în sine însuşi dialog. Nu putem nega că în această perioadă au existat şi neînţelegeri, dificultăţi şi conflicte, dar acestea nu au împiedicat niciodată continuarea dialogului. Nici astăzi nu trebuie să permitem ca circumstanţele politice şi nedreptăţile unora să ne distragă de la prietenie, mai ales că am realizat atât de multe până acum.
Spiritul declaraţiei Nostra aetate continuă să lumineze drumul Bisericii. Ea recunoaşte că toate religiile pot reflecta “o rază a acelui adevăr care luminează pe toţi oamenii” (nr. 2) şi caută răspunsuri la marile mistere ale existenţei umane, astfel încât dialogul trebuie să fie nu numai intelectual, ci profund spiritual. Declaraţia invită toţi catolicii – episcopi, clerici, persoane consacrate şi credincioşi laici – să se implice sincer în dialog şi în colaborare cu adepţii altor religii, recunoscând şi promovând tot ceea ce este bun, adevărat şi sfânt în tradiţiile lor (cf. ibid.). Acest lucru este necesar astăzi practic în fiecare oraş din lume unde, datorită mobilităţii umane, diversităţile noastre spirituale şi religioase sunt chemate să se întâlnească şi să convieţuiască fratern. Nostra aetate ne aminteşte că adevăratul dialog este înrădăcinat în iubire, unicul fundament al păcii, dreptăţii şi reconcilierii, în timp ce respinge cu fermitate orice formă de discriminare sau persecuţie, afirmând demnitatea egală a fiecărei fiinţe umane (cf. NA, 5).
Aşadar, iubiţi fraţi şi surori, la şaizeci de ani de la Nostra aetate, ne putem întreba: ce putem face împreună? Răspunsul este simplu: să acţionăm împreună. Mai mult ca oricând, lumea noastră are nevoie de unitatea noastră, de prietenia noastră şi de colaborarea noastră. Fiecare dintre religiile noastre poate contribui la alinarea suferinţelor umane şi la îngrijirea casei noastre comune, planeta noastră Pământ. Tradiţiile noastre respective învaţă adevărul, compasiunea, reconcilierea, dreptatea şi pacea. Trebuie să reafirmăm slujirea adusă umanităţii în orice moment. Împreună, trebuie să fim vigilenţi împotriva abuzului numelui lui Dumnezeu, al religiei şi al dialogului însuşi, precum şi împotriva pericolelor reprezentate de fundamentalismul religios şi de extremism. Trebuie să înfruntăm şi dezvoltarea responsabilă a inteligenţei artificiale, deoarece, dacă este concepută ca o alternativă la uman, aceasta poate încălca grav demnitatea sa infinită şi poate neutraliza responsabilităţile sale fundamentale. Tradiţiile noastre au o contribuţie imensă de adus pentru umanizarea tehnicii şi, prin urmare, pentru inspirarea reglementării sale, la protejarea drepturilor umane fundamentale.
După cum ştim cu toţii, religiile noastre învaţă că pacea începe în inima omului. În acest sens, religia poate desfăşura un rol fundamental. Trebuie să readucem speranţa în vieţile noastre personale, în familiile noastre, în cartierele noastre, în şcolile noastre, în satele noastre, în ţările noastre şi în lumea noastră. Această speranţă se întemeiază pe convingerile noastre religioase, pe convingerea că o lume nouă este posibilă.
Acum 60 de ani, Nostra aetate a adus speranţă lumii de după Al Doilea Război Mondial. Astăzi, suntem chemaţi să restabilim această speranţă în lumea noastră devastată de război şi în mediul nostru natural degradat. Să colaborăm, pentru că, dacă suntem uniţi, totul este posibil. Să facem în aşa fel încât nimic să nu ne despartă. Şi în acest spirit, doresc să exprim încă o dată recunoştinţa mea pentru prezenţa voastră şi prietenia voastră. Să transmitem acest spirit de prietenie şi colaborare şi generaţiei viitoare, pentru că este adevăratul pilon al dialogului.
Şi acum, să ne oprim un moment în rugăciune tăcută: rugăciunea are puterea de a transforma atitudinile noastre, gândurile noastre, cuvintele noastre şi acţiunile noastre.
APEL
În ultimele zile, uraganul Melissa a lovit Jamaica, o furtună cu putere catastrofală care provoacă inundaţii violente şi în aceste ore, cu aceeaşi forţă devastatoare, traversează Cuba. Mii de oameni au fost strămutaţi, în timp ce locuinţe, infrastructuri şi mai multe spitale au fost avariate. Îi asigur pe toţi de apropierea mea, rugându-mă pentru cei care şi-au pierdut viaţa, pentru cei care fug şi pentru acele populaţii care, aşteptând dezvoltarea furtunii, trăiesc ore întregi de anxietate şi îngrijorare. Încurajez autorităţile civile să facă tot posibilul şi mulţumesc comunităţilor creştine, împreună cu organismele de voluntariat, pentru ajutorul pe care îl oferă.
LEO PP. XIV
sursa:ercis.ro