Luni, 27 octombrie 2025
Sf. Evarist, pp. m.
Luca 13, 10-13: În acel timp, Isus învăţa în sinagogă într-o zi de sâmbătă. Şi, iată, era acolo o femeie infirmă de optsprezece ani: era adusă de spate şi nu putea deloc să se îndrepte. Văzând-o, Isus a chemat-o, şi i-a zis: “Femeie, eşti eliberată de infirmitatea ta!” Apoi şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea s-a ridicat îndată şi-l glorifica pe Dumnezeu.
Femeia gârbovă nu putea privi spre cer, era apăsată, prizonieră într-un trup care o ținea legată de pământ. Dar în fața lui Isus, lanțurile invizibile cad.
Eliberarea adevărată începe atunci când ne lăsăm priviți de Cristos. El nu vede doar neputința noastră, ci potențialul de viață ascuns sub ea. Isus atinge ceea ce e închis în noi — rușinea, frica, vina, oboseala sufletului — și spune: „Ridică-te!”
Satana leagă, Isus dezleagă. Femeia nu a cerut nimic, dar Isus a văzut-o. Așa lucrează harul: uneori ne atinge înainte ca noi să îndrăznim să cerem.
Astăzi, fiecare dintre noi poate fi acea femeie. Poate nu suntem gârbovi în trup, dar purtăm poveri care ne apleacă sufletul. Isus nu așteaptă o zi „potrivită” pentru a ne elibera. El o face acum, în inima care i se deschide.
Ce parte din mine are nevoie să audă astăzi: „Ești eliberat(ă)”?
Rugăciune
Doamne, Dumnezeul meu, Tu m-ai chemat din somnul nimicului tocmai pentru că, în iubirea Ta nespusă, vrei să creezi ființe bune și minunate. Tu m-ai chemat pe nume din sânul mamei mele. Tu mi-ai dat suflare și lumină și mișcare și ai umblat cu mine în fiecare moment al vieții mele. Sunt uimit, Doamne, Dumnezeul universului, că ai grijă de mine și, mai mult, că mă îndrăgești. Creează în mine fidelitatea care Te animă și mă voi încrede în Tine și voi tânji după Tine în toate zilele vieții mele. Amin. (Joseph Tetlow SJ)
