Dragii mei surori şi fraţi, pacea să fie cu voi.Înainte de a trece la câteva observaţii pregătite, aş vrea să le mulţumesc celor doi vorbitori care m-au precedat. Aş vrea, de asemenea, să adaug că, dacă există cineva cu adevărat eroic printre noi în această după-amiază, sunteţi voi toţi, care lucraţi împreună pentru a face o diferenţă.Salut cordial organizatorii, vorbitorii, participanţii şi toţi cei care au făcut posibilă desfăşurarea acestei conferinţe “Raising Hope”, care marchează a zecea aniversare a enciclicei Laudato si’ despre îngrijirea casei comune. Mulţumesc în mod special Mişcării Laudato Si’, care încă de la început a însoţit diseminarea şi implementarea mesajului Papei Francisc.Această enciclică a inspirat puternic Biserica Catolică şi multe persoane de bunăvoinţă. A devenit un punct de plecare pentru dialoguri şi a inspirat grupuri de reflecţie, programe şcolare şi universitare, colaborări şi proiecte de diferite tipuri pe fiecare continent. Multe dieceze şi numeroase institute călugăreşti s-au inspirat pentru acţiuni de grijă pentru casa noastră comună, care, în acelaşi timp, să ajute la readucerea în centru a celor săraci şi excluşi. Impactul său a atins summit-uri internaţionale, la domenii precum ecumenismul şi dialogul interreligios, la cele economice şi de afaceri, precum şi la studii teologice şi bioetice. Limbajul “îngrijirii casei comune” a fost încorporat în dezbaterile academice, ştiinţifice şi politice.Preocupările şi recomandările Papei Francisc au fost apreciate şi receptate nu numai de catolici. Foarte mulţi, chiar şi în afara Bisericii, s-au simţit înţeleşi, reprezentaţi şi susţinuţi în această perioadă precisă a istoriei noastre. În special, analiza sa a situaţiei (cf. cap. 1), propunerea sa privind paradigma ecologiei integrale (cf. cap. 4), apelul său insistent la dialog (cf. cap. 5), apelul său de a aborda cauzele profunde ale problemelor şi de a “uni întreaga familie umană în căutarea unei dezvoltări durabile şi integrale” (nr. 13) au stârnit un interes larg. Să-i mulţumim Tatălui nostru din ceruri pentru acest dar şi această moştenire a Papei Francisc! Este vorba într-adevăr de provocări care sunt şi mai relevante astăzi decât erau acum zece ani. Provocări de ordin social şi politic, şi cu atât mai mult de ordin spiritual: ele cer o convertire.Ca la fiecare aniversare, amintindu-ne cu recunoştinţă de trecut, ne întrebăm ce mai rămâne de făcut. De-a lungul anilor, am trecut de la o fază de înţelegere şi studiu a enciclicei la o alta de implementare. Acum, ce este necesar pentru ca grija pentru casa noastră comună şi atenţia la strigătul pământului şi al săracilor să nu apară ca o modă trecătoare sau, mai rău, să fie văzute şi percepute ca teme dezbinătoare? Exortaţia apostolică Laudate Deum, publicată acum doi ani, a remarcat că, de la Laudato si’ încoace, “nu au lipsit persoanele care au încercat să minimalizeze” (nr. 6) semnele tot mai evidente ale schimbărilor climatice, să “îi ridiculizeze pe cei care vorbesc despre încălzirea globală” (nr. 7) şi chiar să-i învinovăţească pe săraci pentru ceea ce suferă ei mai mult decât alţii (cf. nr. 9).Pe lângă angajarea de a răspândi mesajul enciclicei, astăzi este mai necesar ca oricând să ne întoarcem la inimă. În Scripturi, inima nu este numai centrul sentimentelor şi emoţiilor: este sediul libertăţii. Deşi include raţiunea, o transcende şi o transformă, integrând şi influenţând toate aspectele persoanei şi ale legăturilor sale fundamentale. Inima este locul unde realitatea exterioară are cel mai mare impact, unde are loc cea mai profundă cercetare, unde se descoperă cele mai autentice dorinţe, se găseşte propria identitate ultimă şi se formează deciziile. Numai printr-o întoarcere la inimă poate avea loc o adevărată convertire ecologică. Trebuie să trecem de la colectarea de date la îngrijire; de la discursurile ecologiste la o convertire ecologică care să transforme stilul de viaţă personală şi comunitară. Pentru cel care crede, este vorba de o convertire cu nimic diferită de aceea care ne orientează la Dumnezeul cel viu, pentru că nu-l putem iubi pe Dumnezeul pe care nu-l putem vedea dispreţuind creaturile sale şi nu ne putem numi discipoli ai lui Isus Cristos fără a fi părtaşi de privirea sa asupra creaţiei şi de grija sa pentru ceea ce este fragil şi rănit.Dragi prieteni, mişcaţi de credinţa voastră, fiţi purtători ai acelei speranţe născute din recunoaşterea prezenţei lui Dumnezeu deja la lucru în istorie. Să ne amintim cum l-a descris Papa Francisc pe Sfântul Francisc de Assisi: “A trăit simplu şi în minunată armonie cu Dumnezeu, cu ceilalţi, cu natura şi cu sine însuşi. În el vedem inseparabilitatea grijii pentru natură, a dreptăţii faţă de săraci, a angajării în societate şi a păcii interioare” (Laudato si’, 10). Fie ca fiecare dintre noi să crească în aceste patru direcţii: cu Dumnezeu, cu ceilalţi, cu natura şi cu sine însuşi, într-o atitudine constantă de convertire. Ecologia integrală trăieşte din toate aceste dimensiuni: angajându-ne în ele, putem spori speranţa, punând în aplicare abordarea interdisciplinară a enciclicei Laudato si’ şi chemarea la unitate şi la colaborare care decurge din aceasta.Suntem o singură familie, cu un Tată comun care face să răsară soarele şi să cadă ploaia peste toţi (cf. Mt 5,45); locuim pe aceeaşi planetă, de care trebuie să avem grijă împreună. Prin urmare, reînnoiesc apelul meu puternic la unitate în jurul ecologiei integrale şi la pace! Şi este încurajator să observăm diversitatea organizaţiilor reprezentate la această întâlnire, precum şi varietatea organizaţiilor care aderă la Mişcarea Laudato si’ şi la Platforma pentru Acţiuni.
Pe de altă parte, Papa Francisc a subliniat că “soluţiile cele mai eficiente vor veni nu numai din eforturi individuale, ci mai ales din marile decizii ale politicii naţionale şi internaţionale” (Laudate Deum, 69). Societatea, prin intermediul organizaţiilor non-guvernamentale şi al asociaţiilor intermediare, trebuie să facă presiuni asupra guvernelor pentru a dezvolta reglementări, proceduri şi controale mai riguroase. Dacă cetăţenii nu monitorizează puterea politică – naţională, regională şi municipală – nu este posibil să se contrasteze daunele aduse mediului. În plus, legislaţiile municipale pot fi mai eficiente dacă există acorduri între populaţiile vecine pentru a susţine aceleaşi politici (cf. Laudato si’, 179).Sper ca viitoarele summit-uri internaţionale – mă gândesc la a treizecea Conferinţă a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP30), la sesiunea Comitetului FAO pentru Securitate Alimentară şi la Summit-ul ONU privind Apa, care este organizat pentru 2026 – să poată asculta strigătul Pământului şi strigătul săracilor, strigătul familiilor, al popoarelor indigene, al migranţilor involuntari, al credincioşilor din întreaga lume. În acelaşi timp, îi încurajez pe toţi, mai ales pe tineri, părinţi şi pe cei care lucrează în administraţiile locale şi naţionale şi în instituţii să contribuie la “provocarea culturală, spirituală şi educaţională” (Laudato si’, 202), ţintind întotdeauna şi cu tenacitate binele comun. Nu există spaţiu pentru indiferenţă nici pentru resemnare.
Aş vrea să închei cu o întrebare care ne priveşte pe fiecare dintre noi. Dumnezeu ne va întreba dacă am cultivat şi am îngrijit această lume pe care el a creat-o (cf. Gen 2,15), spre beneficiul tuturor şi al generaţiilor viitoare, şi dacă ne-am îngrijit de fraţii noştri şi de surorile noastre (cf. Gen 4,9; In 13,34). Aşadar, cum vom răspunde?
Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru angajarea voastră şi extind cu bucurie binecuvântarea mea la voi toţi. Mulţumesc.
LEO PP. XIV
sursa: ercis.ro