Vineri, 31 martie 2023
Ioan 10, 31: „Au luat iarăși pietre, ca să-l bată cu ele”.
Isus este amenințat cu pietre din cauza adevărului. Acest pasaj mă face să mă gândesc la toate situațiile în care și eu pot condamna pe nedrept pe cineva sau să pot îndemna la acest lucru. Cuvântul de azi mă ajută să reflectez la situațiile în care doar și cu un simplu gând pot judeca și îndepărta pe aproapele. Să fiu așadar atent la sentimentele, emoțiile, gândurile mele.
Ce impact are acest pasaj în viața ta?
Rugăciune
Doamne, dăruiește-mi liniștea sufletului și pacea interioară pentru a putea face pace și în jurul meu și nu dezbinare! Amin