1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

25 martie 2017. Unitate, solidaritate, respectarea vieții și a familiei, rădăcinile creștine, tutelarea locurilor de muncă și a tinerilor, primirea imigranților. Evidențiind aceste valori mai actuale ca oricând, papa Francisc i-a primit în audiență vineri, în Vatican, pe liderii europeni, reuniți la Roma pentru aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la […]

  De Fabio Baggio şi Michael Czerny SJ subsecretari ai Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale Una dintre cele patru secţiuni ale Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale se ocupă de chestiunile privitoare la refugiaţi şi migranţi. Continuă în mare parte lucrarea precedentului Consiliu Pontifical. Noutatea este că oricum “această secţiune este pusă ad tempus […]

Învinge tumora cerebrală de gradul IV: „Rugăciunea m-a vindecat”

23 Mar 2017 Ashley Hallford, o femeie de 35 de ani și mama a trei copii, este încă în viață. A avut o tumoră pe creier de gradul IV, iar medicii i-au dat puține zile de viață. Femeia îi atribuie vindecarea în întregime lui Dumnezeu. Miracolul a avut loc în urmă cu aproximativ 10 ani. […]

Sfântul Mormânt – EPA  RV 22 Mar 2017 Cu o celebrare liturgică la care au participat reprezentanții mai multor Biserici, Sfântul Mormânt de la Ierusalim a fost redat cinstirii pelerinilor miercuri, 22 martie 2017, după zece luni de lucrări de restaurare. De acum pelerinii vor putea relua vizitele care, din cauza lucrărilor, au fost parțial întrerupte. […]

Cum să vorbești de Dumnezeu? Mica lecție a unui evreu ortodox convertit la catolicism

22 Mar 2017 de Aliénor Gamerdinger În ultima sa carte, publicată în februarie 2017, Jean-Marie Elie Setbon propune o metodă destinată catolicilor, ortodocșilor și protestanților pentru a transmite credința în familie. După Sfintele Scripturi, «Moise ne-a dat o lege, moştenire a obştii lui Iacov» (Deut. 33,4) și pentru tradiția iudaică, în special cu rabinul Maimonide […]