1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

16.05.2017, Vatican (Catholica) – Treisprezece voturi favorabile recunoașterii supranaturalității primelor șapte apariții de la Medjugorje, un vot contrar și o abținere. În schimb majoritar abțineri și multe îndoieli cu privire la continuarea fenomenului aparițiilor de la sfârșitul anului 1981 până astăzi. Acesta este rezultatul final al muncii comisiei despre Medjugorje instituită în 2010 de Papa […]

15.05.2017, Dublin (Catholica) – Prima beatificare din Irlanda, aceea a pr. John Sullivan SJ, a avut loc de la ora 11AM, pe 13 mai 2017, în biserica „Sfântul Francisc Xaveriu”, din Dublin. Principalul celebrant și care a ținut și predica a fost Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, alături de Arhiepiscopul de Dublin, […]

bobola1

1657/ Sfântul Andrei Bobola a murit martir la Janóv, în Polonia, ucis de cazaci pentru că-și apăra credința.

Papa Francisc la Fatima 14.05.2017, Fatima (Catholica) – Papa Francisc le-a spus sâmbătă celor strânși în Fatima, în special celor bolnavi și suferinzi, să urmeze exemplul noilor canonizați, Sfinții Francisco și Jacinta, oferindu-și viețile – atât bucuriile cât și suferințele – ca dar lui Dumnezeu. „Astăzi Fecioara Maria ne repetă nouă tuturor întrebarea pe care […]

13 mai 2017, Întâlnirea eparhială a Tinerilor. Prima întâlnire a tinerilor din eparhia noastră! Cu câtă nerăbdare am aşteptat această zi în care cu adevărat Cel Atotputernic ne-a pregătit lucruri mari! Am aşteptat-o cu nerăbdare pentru că aşa aşteptăm întotdeauna toate întâlnirile noastre, ale tinerilor din Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti. De […]