1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Cardinalul Parolin și Mitropolitul Hilarion, în cadrul vizitei cardinalului secretar de Stat în Federația Rusă, între 21 și 24 august 2017. – RV  22 august 2017. Între 21-24 august a.c., se desfășoară vizita cardinalului secretar de Stat, Pietro Parolin, în Federația Rusă, la invitația autorităților țării. Scopul vizitei este de se întâlni cu cele mai […]

  Luni, 21 august 2017, Sala de Presă a Sf. Scaun a publicat Mesajul papei Francisc la Ziua migrantului și refugiatului 2018. – AP  RV 21 aug 2017. ”Primirea, protecția, promovarea și integrarea migranților și refugiaților”: este tema mesajului papei Francisc la Ziua mondială a migrantului și refugiatului 2018, publicat astăzi de Sala de presă […]

arrupe pedro

1968/ Părintele General Pedro Arrupe  a sosit la Medellín, în  Columbia, unde a participat la conferința episcopilor latino-americani, conferință care s-a dovedit a fi un moment de turnură în recunoașterea de către Biserică a rolul primordial ce-i revine opțiunii pentru dreptate.

Angelus, duminică, 20 august 2017. RV 20 aug 2017. ”Să ne rugăm stăruitor Domnului, Dumnezeul milostivirii și al păcii, să elibereze omenirea de această violență inumană!”. Cu gândul la victimele secerate în ultimele zile de violența teroristă din diferite țări, mai ales în Europa și Africa, papa Francisc a înălțat duminică, 20 august 2017, la […]

De M. Michela Nicolais Anul 2018 va fi anul Sinodului tinerilor. “A întâlni, a însoţi, a avea grijă de fiecare tânăr, niciunul exclus”, perspectiva documentului pregătitor al celui de-al doilea Sinod convocat de papa Francisc după cel despre familie, care începe în octombrie 2018 şi se poate baza deja pe un sit propriu. Asta a […]