1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

  Comentarii 0 Alături de tineri 14.11.2017, Paris (Catholica) – Franța a pregătit un rezumat cu răspunsurile la întrebările trimise tinerilor în pregătirea Sinodului Episcopilor din 2018: un total de 110 răspunsuri, 69 venind din Dieceze, 18 din comunități, 6 de la mișcări, iar 15 de la școli catolice, însumând 450 de pagini sintetizate în […]

download

Făclii și călăuze din Societatea lui Isus Sfântul Iosif Pignatelli, preot sfântul restaurării Societății lui Isus Comemorează: Cunoscut în istoria Bisericii ca și sfântul restaurării Societății lui Isus, Iosif Pignatelli s-a născut în 1737 la Zaragoza, în Spania, dintr-o familie nobilă, în care primește toată educația sa. În 1751 a intrat în Societatea lui Isus, […]

Liturghie în capela Casei Santa Marta 13.11.2017, Vatican (Catholica) – Scandalurile care rănesc inimile și ucid speranțele s-au aflat în centrul reflecției Papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată luni, 13 noiembrie 2017, în cursul dimineții, în capela Casei Santa Marta din Vatican. „Este imposibil să nu vină scandalurile”, a amintit Pontiful inspirându-se din Evanghelia […]

  Editura “Sapientia” au apărut recent cărţile Lumină pe drumul meu: cuvântul lui Dumnezeu şi drumul vocaţional, scrisă de Amedeo Cencini, şi Summa daemoniaca. Tratat de demonologie şi manualul exorcistului, scrisă de pr. José Antonio Fortea. Detalii despre aceste cărţi se găsesc pe site-ul www.editurasapientia.ro, putând fi cumpărate de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro) şi de […]

Liturghie în capela Casei Santa Marta 10.11.2017, Vatican (Catholica) – Evanghelia din liturgia zilei de vineri, 10 noiembrie 2017, din capitolul 16 de la Sfântul Luca, istorisește un episod de corupție cotidiană, ilustrat prin intermediul figurii unui administrator necinstit care risipește averea stăpânului și care, odată prins, în loc să își găsească o slujbă onestă, […]