1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Conferință la Pio Romeno 13.12.2017, Roma (Catholica) – La Colegiul Pontifical Pio Romeno a avut loc, în seara zilei de 12 decembrie 2017, o conferință spirituală cu tema „Periferii existențiale și sociale în Meditațiile la Dumnezeiasca Liturghie de N. V. Gogol”, ținută de pr. Lucian Lechințan. Pr. Lucian a început meditația cu câteva idei privind […]

Papa Francisc la audiența generală de miercuri, 13 decembrie, din Aula Paul al VI-lea  13 decembrie 2017. «Celebrarea duminicală a Euharistiei se află în centrul vieții Bisericii (cf Catehismul Bisericii catolice, n.2177). Noi creștinii mergem la Sfânta Liturghie duminica pentru a-l întâlni pe Domnul înviat, sau mai bine spus pentru a ne lăsa întâlniți de […]

Papa Francisc 12.12.2017, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a spus că pacea este o „aspirație profundă pentru toți”, în mesajul său pentru Ziua Mondială a Păcii, care va fi celebrată în 1 ianuarie 2018. Pacea este o aspirație „a tuturor persoanelor și a tuturor popoarelor, mai ales a celor care suferă mai dur de lipsa […]

Salmeron

1545/  Deschiderea Conciliului Tridentin la care au fost trimiși iezuiții Jaime Salmeron și Claude Jay în calitate de teologi ai cardinalului Otho Truchses.

I  De Andrea Tornielli “Cultul de la Medjugorje este autorizat. Nu este interzis şi nu trebuie să se desfăşoare pe ascuns. Misiunea mea constă exact în a analiza situaţia pastorală şi în a propune îmbunătăţiri”, afirmă Monseniorul Henryk Hoser, arhiepiscop emerit de Varşovia-Praga în Polonia, trimis special al papei Francisc pentru pastoraţia de la sanctuarul […]