1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Papa Francisc în Capela Sixtină, la Sfânta Liturghie din sărbătoarea Botezul Domnului – OSS_ROM  7 ianuarie 2018. Papa Francisc a celebrat duminică, 7 ianuarie a.c., în Capela Sixtină, cu începere de la ora 9.30, Sfânta Liturghie cu ritul administrării botezului unui număr de 34 de copii. Tot duminică, la ora 12, de la fereastra apartamentului […]

Rugăciunea Angelus 06.01.2018, Vatican (Catholica) – În stilul său cunoscut de punctare a trei idei, și în cuvintele adresate astăzi de Pontif pelerinilor înaintea rugăciunii „Îngerul Domnului” au fost evidențiate trei elemente, trei atitudini: căutare, indiferență și frică. Iată alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro. Iubiți frați și surori, sărbătoare […]

Dragi confrați și prieteni, Începând cu data de 6 ianuarie, sărbătoarea Epifaniei, intră în vigoare Decretul Părintelui General de constituire a fostei regiuni Române SJ (ROM) drept Misiune a Provinciei Euro-Mediteraneene (EUM) și, în același timp, începe să își exercite rolul Delegatul pentru Misiune, în persoana părintelui Michael Bugeja.   Această hotărâre încheie un parcurs […]

Aplicație pentru predici 04.01.2018, Vatican (Catholica) – Congregația pentru Cler, în colaborare cu Secretariatul pentru Comunicații, a lansat o aplicație pentru mobile dedicată predicilor. Numele ei este „Clerus App” și poate fi descărcată gratuit din Google Play, unde a fost publicată încă din 19 decembrie anul trecut, pentru telefoanele cu Android. A doua zi a […]

Papa Francisc la audiența generală de miercuri, 3 ianuarie 2018, din aula Paul al VI-lea din Vatican – AP  3 ianuarie 2018. «Reluând catehezele dedicate celebrării euharistice, ne ocupăm azi, în contextul riturilor de început, de actul penitențial», a spus Sfântul Părinte la începutul catehezei audienței generale de miercuri, 3 ianuarie 2018, care a avut […]