
1956/ Societatea lui Isus a fost admisă oficial în Norvegia.
Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.
"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga
Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.
"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt
Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.
"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu
Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Încă de la începuturi, Societatea (lui Isus) a fost concepută ca un trup universal. Această metaforă paulină cf. 1 Cor. 12,12 ș.urm., foarte iubită de către Sf. Ignațiu și folosită des în Constituții pentru a face referire la întreaga Societate, a exprimat ideea întemeietorului referitor la vocația noastră ca fiind, în același timp, una și […]

Papa Francisc: călătorie apostolică în Suedia, 31 octombrie – 1 noiembrie 2016 – AP 31 octombrie 2016. Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, a acordat recent un interviu Centrului Vatican de Televiziune privitor la cea de-a 17-a călătorie a papei Francisc în Suedia, cu desfășurare în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie a.c.”Un moment […]

30.10.2016, Vatican (Catholica) – Pornind de la pericopa evanghelică a zilei din ritul latin, Papa Francisc a spus că noi adesea căutăm să corectăm păcătosul certându-l și reproșându-i, pe când Isus face altceva: îi arată celui care greșește ce valoare are. Rezultatul poate fi „o surpriză pozitivă”, care să schimbe inima. Redăm alocuțiunea papală de […]

Angelus, cu papa Francisc, duminică, 30 octombrie 2016 – ANSA RV 30 oct 2016. ”Dumnezeu nu se lasă blocat de păcatul nostru, dar îl învinge prin iubire și ne face să simțim nostalgia binelui”: a spus papa Francisc la rugăciunea Angelus recitată împreună cu credincioșii din Piața Sfântul Petru duminică, 30 octombrie 2016. La saluturile […]