1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Papa Francisc la audiența generală de miercuri, 28 decembrie 2016, la care au participat și artiști de la “Golden Circus” – AP  28 decembrie 2016. “Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor popoare, după cum i se spusese”. Din acest fragment, luat din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani, s-a […]

Alarmant: În 2016 au fost uciși 90 de mii de creștini

28 Dec 2016 Persecuția nu este un eveniment sporadic în istoria creștinismului, ci a marcat în mod profund viața creștinilor până astăzi în multe țări ale lumii. Papa Francisc a reamintit de mai multe ori că violențele împotriva creștinilor sunt mai numeroase astăzi decât în primele secole ale Bisericii. În acest sens, profesorul Massimo Introvigne, […]

Sfântul Părinte a transmis un mesaj participanților la întâlnirea europeană ecumenică a tinerilor de la Taizé, cu desfășurare la Riga, în Letonia. – RV  27 decembrie 2016. Între 28 decembrie 2016 și 1 ianuarie 2017 are loc la Riga, în Letonia, întâlnirea europeană de tineret, ce reprezintă o nouă etapă a Pelerinajului de încredere pe […]

Întrupare mistică – asceză a Cuvântului

27 Dec 2016 O caracteristică constitutivă a Anului Jubiliar al Milostivirii care tocmai s-a încheiat a fost, dragi cititori, experimentarea privirii iubitoare şi pline de gingăşie a lui Dumnezeu, în special pentru acei creştini ce au dorit să parcurgă un itinerariu de credinţă autentic, apropiindu-se deseori de sfintele sacramente. Mai mult decât oricând, anul …

26.12.2016, Târgu Lăpuș (Catholica) – Editura Galaxia Gutenberg a lansat anul acesta două colecții: una dedicată elvețiencei Adrienne von Speyr, iar alta conaționalului ei, Hans Urs von Balthasar. Cartea „De nu veți deveni precum acest copil” deschide colecția dedicată preotului catolic, numit Cardinal, dar decedat înainte de a primi însemnele. Cartea are 90 de pagini, […]