1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Dragi tineri, Sfântul Părinte papa Francisc a ţinut să vă împărtăşească un semn de preţuire şi adevărată dragoste părintească, anunţându-vă cu bucurie că viitorul Sinod al Episcopilor va fi dedicat tinerilor şi vocaţiei lor. Scrisoarea a apărut chiar în ziua în care a fost făcută declaraţia cu tema noului Sinod al Episcopilor din anul 2018. […]

jesuit239084

Făclii și călăuze din Societatea lui Isus   Sfântul Ioan de Brito, preot,  apostolul Madurei (1647-1693), fer. Rudolf Acquaviva, preot (1550-1583) și însoţitorii, martiri   Comemorează: Se amintesc în această zi o mulţime de sfinţi şi fericiţi martiri ai Societăţii lui Isus, ucişi datorită credinţei lor, în timpul misiunilor. Aceştia sunt: Ioan de Brito, Rudolf […]

Editura Carmelitană anunță apariția volumului „În Castelul interior”. Introdus de „Inaccesibilul castel. Franz Kafka vs Tereza de Avila”, semnat de Antonio Maria Sicari. Este vorba despre „un comentariu original şi practic al capodoperei Sfintei Tereza a lui Isus, Castelul Interior” – după cum arată Editura pe pagina sa de facebook. „De ce original? Pentru că […]

  – REUTERS 3 februarie 2017. Tentația supraviețuirii face ca viața consacrată să fie sterilă, după cum a amintit papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii prezidată joi după-amiază, în bazilica vaticană, cu participarea a numeroși membri ai institutelor de viață consacrată și ai societăților de viață apostolică. La celebrarea euharistică, prilejuită de Ziua Mondială a […]

IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București 02.02.2017, București (Catholica) – Într-un mesaj publicat joi, 2 februarie 2017, pe pagina oficială de Facebook a Arhidiecezei Romano-Catolice de București, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, se adresează credincioșilor, persoanelor care protestează pe străzi, precum și autorităților Statului Român, referindu-se la evenimentele din ultimele zile din […]