*Timp de citire: 5-6 minute*

“Non multa, sed multum” (adică „Nu multe, ci mult” sau, mai pe românește, „Nu cantitate, ci calitate”). Coincidență sau nu, acest motto sintetizează cel mai bine întâlnirea Magis din vara aceasta. Acele câteva zile (pline) petrecute la Centrul Spiritual Manresa, alături de persoane din diverse zone ale țării, m-au umplut din nou de har, de energie, m-au ajutat să înaintez încă puțin pe drumul cunoașterii și al iubirii Tatălui.

Har – cuvântul care m-a însoțit zilele acestea, ceea ce am încercat să descopăr în tot ce făceam, dar mai ales în activitatea desfășurată la atelierul la care am fost distribuită – atelierul de sport. O atenție deosebită o cere cuvântul „distribuită”. De ce? Pentru că presupune un amalgam de trăiri: de la revoltă interioară, dezamăgire, neîmplinire a așteptărilor, la acceptare, supunere, iar în final mulțumire. M-am bucurat mult că am putut fi conștientă de toate aceste stări, de evoluția lor, iar în mintea mea a persistat, pe tot parcursul întâlnirii, comparația acestei simple distribuiri la ateliere cu drumul care ne este destinat în viață. Bineînțeles, niciuna dintre cele două nu sunt la voia întâmplării; totul a depins de niște alegeri: ale celorlalți (în acest caz, a organizatorilor) și ale mele (tot aici, spre exemplu, nu am participat la atelierul pe care mi-l doream cel mai puțin), proporția celor două forțe variind și acum, precum și de-a lungul vieții. Dar să nu uităm, Domnul lucrează prin oameni; El nu ne forțează să luăm anumite decizii, ne lasă libertatea de a alege. Totuși, încredințându-ne Lui, alegerile pe care le facem pot fi mai favorabile pentru evoluția noastră, atât spirituală, cât și pământească. Însă, trebuie avut în vedere că urmările nu apar întotdeauna la scurt timp după ce am ales calea pe care vrem să mergem în continuare, iar unor lucruri în viață le vom găsi explicația cu mult mai târziu.

Revenind la tema principală a întâlnirii, harul, am încercat, cum spuneam, să îmi dau seama unde și cum anume îl putem descoperi. Astfel, am ajuns la concluzia că a avea harul lui Dumnezeu, nu înseamnă a avea puteri supranaturale, ci a face lucruri mici, ce, singure sau adunate, devin un „mai mult” în viața celorlalți, și implicit în viața noastră (căci uneori, și noi avem nevoie de propria noastră atenție, pentru ca împliniți și împăcați fiind în interior, să putem ajuta mai departe). Folosindu-ne de darurile primite de la Tatăl, cele ce țin de materialitatea ființei (mâini pentru frământatul pâinii și modelatul lutului, picioare pentru alergat și dansat, tot corpul pentru interpretarea rolului într-o piesă de teatru) și cele ce țin de partea ei psihică (gândire, imaginație, comunicare, creativitate, memorare), am putut aprofunda pe de o parte relația cu El, conștientizând și descoperind prin atelierul la care am participat, harul ce ne-a fost încredințat (dar poate neglijat până atunci), faptul că suntem capabili de mai mult, de Magis. Pe de altă parte, am putut observa cum prin orice activitate, chiar și una la care m-aș fi așteptat mai puțin, putem deveni o făclie vie a cuvântului lui Dumnezeu printre ceilalți: prin pregătirea pâinii și a mesei – împletită cu rugăciunea în cântec și oferirea de „răvașe” cu mesaje din Biblie, prin sport – fiind o inspirație pentru ceilalți prin jocul corect și demn, prin teatru – luând parte în piese care să ducă la evoluția pozitivă a celor care asistă, prin dans contemplativ – promovând un alt mod de rugăciune, poate mai potrivit pentru unii decât stilul de rugăciune standard, prin olărit – crearea de obiecte care să ne apropie de Domnul. Bineînțeles, acestea sunt doar câteva exemple ale modului în care atelierele din cadrul întâlnirii Magis 2018 ne-au ajutat în primul rând pe noi să creștem în credință și să ne maturizăm în viața spirituală, iar prin noi, pe prietenii și familiile noastre, precum, sper, și pe cititorii acestor mărturii. În diverse feluri, atelierele au fost trăite de fiecare participant în parte, ceea ce le face și mai complexe în esența lor.

Cât despre atelierul la care am luat eu parte, cel de sport, am rămas din nou surprinsă de cum poate influența scopul și prezența lui Dumnezeu mersul lucrurilor. Obiectivul nostru a fost să ne auto-depășim, fizic, psihic, intelectual, dar nu printr-un joc egoist, ci în echipă, cu ajutorul celorlalți. Astfel, printre puținele ocazii în viață, am avut șansa să particip la concursuri sportive, la care fiecare își dorea, bineînțeles, să obțină victoria cu echipa sa; dar în același timp, în mintea tuturor persista, uneori mai ascuns, alteori mai la lumină, scopul principal: de a ne cunoaște mai bine pe noi și de a ne apropia, prin sport, de Dumnezeu. La finalul zilei nu conta cine, câte puncte a marcat, ci mai degrabă ce ai simți și cât de mult au evoluat relațiile cu tine, cu ceilalți și cu Dumnezeu. Dacă v-am creat o imagine prea feerică legată de acest atelier, este momentul să vă readuc pe meleagurile realității și să menționez că, pe lângă momentele de armonie, au existat și unele de ușoară tensiune, nemulțumire față de deciziile arbitrilor sau față de atitudinea celor din echipa adversă, precum și de neregăsire în unele jocuri. Dar, până la urma, și acestea sunt trăiri firești, ce fac parte din viața noastră de zi cu zi. Important este cum le gestionăm și cum alegem să acționăm mai departe. Astfel, în aceste clipe, fiecare a dus o luptă interioară, a concurat și s-a împăcat cu sine, căci în final, niciun joc, oricât de competitiv obișnuia să fie în alt context, în cazul nostru nu s-a soldat cu certuri, neînțelegeri sau remușcări. Cel puțin așa am văzut eu lucrurile. Iar aceasta demonstrează că, în unele cazuri, conflictele cu ceilalți sunt o urmare a renunțării sau a evitării unei confruntări interioare, cu noi înșine, când, de fapt, încercând să fim mai răbdători, mai înțelegători, mai conștienți de ceea ce ne deranjează în profunzime, am putea evita, nu neapărat fără efort, ruperea legăturilor dintre noi.

Doresc să închei aceste gânduri cu rugăciunea Sf. Ignațiu de Loyola, atât de cunoscută comunității iezuite, nutrind speranța că, prin ea și prin ceea ce am relatat mai sus, le voi trezi apetitul și altora de a se alătura aceastei familii minunate:

„Ia-mi, Doamne, și primește toată liberatea mea:

memoria, mintea și voința mea toată;

Tot ce am sau ce posed e din darul Tău;

Ție, Doamne, Ți le înapoiez; toate ale Tale sunt;

Dispune de ele după bunul Tău plac.

Dă-mi numai iubirea și harul Tău și mi-e de ajuns!”

Așadar să ne încredințăm Tatălui, oriunde am fi și orice am face, să nu uităm de harul pe care ni-l oferă zilnic, și fie ca spiritul Magis să rămână cu noi, să nu se piardă odată cu terminarea acestei întâlniri. Ne vedem anul următor! Te așteptăm și pe tine, cel care nu ai avut încă ocazia să participi. Până atunci, #beMAGIS!

                                                                                                                                                                       Maria Vîrnă, Huși