Luni, 28 iulie 2025
Sf. Victor I, pp. m.
Matei 13,31-32: În acel timp, Isus a mai prezentat mulţimilor o parabolă: “Împărăţia cerurilor este asemenea cu un grăunte de muştar pe care un om îl ia şi îl seamănă în ogorul său. Acesta este mai mic decât toate seminţele, însă crescând, este mai mare decât toate legumele şi devine copac, aşa încât vin păsările cerului şi locuiesc între ramurile lui”.
Un grăunte de muștar este ușor de trecut cu vederea, dar în el se ascunde o forță de viață care, odată așezată în ogorul potrivit, se transformă într-un copac în care păsările cerului își găsesc adăpost. Așa este și lucrarea lui Dumnezeu în sufletul nostru: începe cu o sămânță de credință, o rugăciune rostită în taină, un gest de iubire făcut în ascuns. Nu grandiosul și vizibilul impresionează pe Dumnezeu, ci disponibilitatea de a începe cu puțin — cu un „da” rostit sincer în fața harului.
Această parabolă ne cheamă să nu disprețuim micimea începuturilor. Împărăția lui Dumnezeu nu vine cu spectaculozitate, ci cu tăcerea și răbdarea unei semințe care, în timp, transformă ogorul inimii.
Ce grăunte de muștar mi-a încredințat Dumnezeu și cum îl las să crească?
Rugăciune
Tată,
mă abandonez în mâinile tale.
Fă cu mine orice îți place.
Orice ai face cu mine, îți mulțumesc.
Sunt gata la orice, primesc orice, pentru ca voința ta să se împlinească în mine şi în toate făpturile tale şi nu doresc nimic altceva, Dumnezeul meu.
Îmi aşez sufletul în mâinile tale.
Ți-l dau, Dumnezeule, cu toată dragostea inimii mele, căci te iubesc. Şi aceasta iubire mă îndeamnă cu putere să mă dăruiesc, să mă aşez în mâinile tale, fără măsură, cu nemărginită încredere, pentru că tu eşti Tatăl meu. Amin. (Charles De Foucauld)
