Netzhammer, Raymund (Albin) (Erzingen, 19 ianuarie 1862 – Werdsziget, 18 septembrie 1945) călugăr benedictin, arhiepiscop la București.
În 1881 în Elveția a intrat în ordinul benedictin, în 1886 a fost sfințit ca preot. A activat în Montreux, a predat matematică, fizică și chimie în gimnaziul ordinului, timp în care a fost și vicarul abației din localitate. Între 1900-1902 a predat la academia teologică din București, apoi ordinul l-a orientat spre Roma.
A predat la Universitatea Sf. Anzelm, apoi a ajuns în conducerea Colegiului Pontifical Grec. Papa Pius al X-lea în 1905 l-a numit arhiepiscop la București. A avut un rol important în viața culturală și socială a capitalei. În perioada Primului Război Mondial și-a asumat rolul de mediator, astfel încât România să nu intre în război. În decembrie 1916 după ocuparea capitalei a intervenit de nenumărate ori la autoritățile militare germane pentru protejarea populației.
După război s-a pornit o campanie de discreditare a arhiepiscopului „german”. Prin intermediul nunțiului Francesco Marmaggi (1920-1923) campania a ajuns la Roma, fără a fi contestată veridicitatea acesteia. Cercurile Propaganda Fide au văzut în persoana lui Netzhammer obstacolul unirii ortodocșilor români cu Roma și au reușit să-l înlăture: Papa Pius al XI-lea l-a mutat din scaunul arhiepiscopal. După ce și-a dat demisia în urma unei proceduri umilitoare, a dat explicații la Roma unei comisii de cardinali, dar nu a fost reabilitat, nu a primit alt oficiu, nu a fost primit de Papă. Începând cu anul 1927 s-a retras în mănăstirea benedictină de pe insula Werd, unde a trăit până la moartea sa din 1945.
