Papa Francisc

02.05.2021, Vatican (Catholica) – Astăzi, în timp ce în Bisericile de tradiție răsăriteană s-a celebrat Învierea Domnului, în Bisericile de tradiție apuseană a fost a V-a Duminică a Paștelui. Sfântul Părinte, la tradiționala întâlnire cu credincioșii pentru rugăciunea Regina Caeli, a vorbit despre pericopa evanghelică a zilei, cu vița și mlădițele. Redăm cuvintele Papei după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În evanghelia din această a cincea Duminică a Paștelui (In 15,1-8), Domnul se prezintă ca vița adevărată și vorbește despre noi ca mlădițele care nu pot trăi fără să rămână unite cu El. Spune așa: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele” (v. 5). Nu există viță fără mlădițe, și viceversa. Mlădițele nu sunt autosuficiente, ci depind total de viță, care este izvorul existenței lor.

Isus insistă asupra verbului „a rămâne”. Îl repetă de șapte ori în textul evanghelic de astăzi. Înainte de a lăsa această lume și a merge la Tatăl, Isus vrea să îi asigure pe discipolii Săi că pot continua să fie uniți cu El. Spune: „Rămâneți în Mine și Eu în voi” (v. 4). Această rămânere nu este o rămânere pasivă, o „adormire” în Domnul, lăsându-ne legănați de viață. Nu, nu este așa. Rămânerea în El, rămânerea în Isus pe care El ne-o propune, este o rămânere activă, și chiar reciprocă. De ce? Pentru că mlădițele fără viță nu pot face nimic, au nevoie de limfă pentru a crește și pentru a da rod; dar și vița are nevoie de mlădițe, pentru că roadele nu răsar pe trunchiul copacului. Este o nevoie reciprocă, este o rămânere reciprocă pentru a da rod. Noi rămânem în Isus și Isus rămâne în noi.

Înainte de toate noi avem nevoie de El. Domnul vrea să ne spună că înainte de respectarea poruncilor, înainte de fericiri, înainte de faptele de milostenie, este necesar să fim uniți cu El, să rămânem în El. Nu putem fi buni creștini dacă nu rămânem în Isus. Și în schimb cu El putem totul (cf. Fil 4,13). Cu El putem totul. Dar și Isus, ca vița cu mlădițele, are nevoie de noi. Probabil că ni se pare îndrăzneț să spunem aceasta, și atunci să ne întrebăm: în ce sens Isus are nevoie de noi? El are nevoie de mărturia noastră. Rodul pe care, ca mlădițe, trebuie să îl dăm este mărturia vieții noastre creștine. După ce Isus s-a înălțat la Tatăl, este misiunea discipolilor – este misiunea noastră – să continuăm să vestim evanghelia, cu vorba și cu faptele. Și discipolii – noi, discipoli ai lui Isus – fac aceasta mărturisind iubirea Sa: rodul de adus este iubirea. Alipiți de Cristos, primim darurile Duhului Sfânt, și astfel putem face bine aproapelui, putem face bine societății, Bisericii. După roade se recunoaște pomul. O viața cu adevărat creștină dă mărturie lui Cristos.

Și cum putem reuși să facem aceasta? Isus ne spune: „Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi, orice voiți, cereți și vi se va face!” (v. 7). Și acest lucru este îndrăzneț: siguranța că ceea ce noi cerem ni se va da. Rodnicia vieții noastre depinde de rugăciune. Putem cere să gândim ca El, să acționăm ca El, să vedem lumea și lucrurile cu ochii lui Isus. Și astfel să îi iubim pe frații noștri și pe surorile noastre, începând de la cei mai săraci și suferinzi, așa cum a făcut El, și să îi iubim cu inima Sa și să aducem în lume roade de bunătate, roade de caritate, roade de pace. Să ne încredințăm mijlocirii Fecioarei Maria. Ea a rămas mereu pe deplin unită cu Isus și a adus mult rod. Să ne ajute ea să rămânem în Cristos, în iubirea sa, în cuvântul său, pentru a-l mărturisi în lume pe Domnul Înviat.

Exprimaţi-vă opinia