27.12.2020, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a încurajat duminică, 27 decembrie 2020, familiile din întreaga lume să privească la Isus, Maria și Iosif pentru „inspirație sigură”. În discursul său de dinaintea rugăciunii Angelus din sărbătoarea Sfintei Familii, Pontiful a încurajat catolicii să caute reînnoirea vieții de familie. „Imitând Sfânta Familie, suntem chemați să redescoperim valoarea educativă a nucleului familial: el cere să fie întemeiat pe iubirea care regenerează mereu raporturile, deschizând orizonturi de speranță.” Vă oferim alocuțiunea Sfântului Părinte după traducerea pr. Mihai Pătrașcu.

Iubiți frați și surori, bună ziua!

La puține zile de la Crăciun, liturgia ne invită să ne îndreptăm privirea spre Sfânta Familie a lui Isus, Maria și Iosif. Este frumos să reflectăm asupra faptului că Fiul lui Dumnezeu a dorit să aibă nevoie, ca toți copiii, de căldura unei familii. Tocmai pentru aceasta, pentru că este familia lui Isus, cea din Nazaret este familia-model, în care toate familiile din lume pot găsi punctul lor sigur de referință și o inspirație sigură. La Nazaret a răsărit primăvara vieții umane a Fiului lui Dumnezeu, în momentul în care El a fost zămislit prin lucrarea Duhului Sfânt în sânul feciorelnic al Mariei. Între zidurile ospitaliere ale casei din Nazaret s-a desfășurat în bucurie copilăria lui Isus, înconjurat de grija maternă și de îngrijirea lui Iosif, în care Isus a putut vedea duioșia lui Dumnezeu (cf. Scrisoarea apostolică Patris corde, 2).

Imitând Sfânta Familie, suntem chemați să redescoperim valoarea educativă a nucleului familial: el cere să fie întemeiat pe iubirea care regenerează mereu raporturile, deschizând orizonturi de speranță. În familie se va putea experimenta o comuniune sinceră atunci când ea este casă de rugăciune, când sentimentele sunt serioase, profunde și curate, când iertarea prevalează asupra discordiilor, când asprimea zilnică a vieții este îndulcită de duioșia reciprocă și de adeziunea senină la voința lui Dumnezeu. În acest mod, familia se deschide la bucuria pe care Dumnezeu o dăruiește tuturor celor care știu să dea cu bucurie. În același timp, găsește energia spirituală de a se deschide spre exterior, spre ceilalți, spre slujirea fraților, spre colaborarea pentru construirea unei lumi mereu noi și mai bune; de aceea, capabilă să devină purtătoare de stimuli pozitivi; familia evanghelizează cu exemplul de viață. Este adevărat, în fiecare familie există probleme, și uneori există ceartă. „Părinte, m-am certat…” – suntem umani, suntem slabi, și toți avem uneori acest fapt că ne certăm în familie. Eu vă voi spune un lucru: dacă ne certăm în familie, să nu se termine ziua fără a face pace. „Da, m-am certat”, însă înainte de a se termina ziua, fă pace. Și știi de ce? Pentru că războiul rece al zilei următoare este foarte periculos. Nu ajută.

Și după aceea, în familie există trei cuvinte, trei cuvinte de păstrat mereu: „te rog”, „mulțumesc”, „iartă-mă”. „Te rog”, pentru a nu invada viața celorlalți. „Te rog: pot să fac ceva? Ți se pare că pot să fac aceasta?” „Te rog”. Mereu, să nu invadăm. „Te rog”, primul cuvânt. „Mulțumesc”: atâtea ajutoare, atâtea servicii pe care ni le facem în familie. A mulțumi mereu. Recunoștința este sângele sufletului nobil. „Mulțumesc”. Și după aceea, cel mai dificil de spus: „Iartă-mă”. Pentru că noi facem mereu lucruri urâte și de atâtea ori cineva se simte ofensat de aceste lucruri. „Iartă-mă”, „iartă-mă”. Nu uitați cele trei cuvinte: „te rog”, „mulțumesc”, „iartă-mă”. Dacă într-o familie, în ambientul familial, există aceste trei cuvinte, familia merge bine. La exemplul de a evangheliza cu familia ne cheamă sărbătoarea de astăzi, repropunându-ne idealul iubirii conjugale și familiale, așa cum a fost subliniat în exortația apostolică Amoris laetitia, a cărei a cincea aniversare de la promulgare va fi la 19 martie. Și va fi un an de reflecție asupra exortației Amoris laetitia și va fi o oportunitate pentru a aprofunda conținuturile documentului [19 martie 2021 – iunie 2022].

Aceste reflecții vor fi puse la dispoziția comunităților ecleziale și a familiilor, pentru a le însoți pe drumul lor. Încă de acum îi invit pe toți să adere la inițiativele care vor fi promovate în decursul anului și care vor fi coordonate de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață. Să încredințăm Sfintei Familii din Nazaret, îndeosebi Sfântului Iosif, soț și părinte grijuliu, acest drum cu familiile din toată lumea. Fecioara Maria, căreia ne adresăm acum cu rugăciunea Angelus, să dobândească familiilor din întreaga lume să fie tot mai fascinate de idealul evanghelic al Sfintei Familii, așa încât să devină ferment al noii umanități și al unei solidarități concrete și universale.

Exprimaţi-vă opinia