Taize

28.12.2020, Vatican (Catholica) – Sfântul Părinte a transmis un mesaj participanților la cea de-a 43-a întâlnire europeană promovată de Comunitatea din Taizé. Din cauza pandemiei, actuala ediție – cu desfășurare între 27 decembrie 2020 și 1 ianuarie 2021 – are loc în modalitate on-line. În mesajul semnat de Cardinalul Pietro Parolin, secretar de Stat, Papa Francisc îi îndeamnă pe tineri să fie purtători ai speranței care ne-a fost dată de Cristos cel înviat și să nu semene disperarea și neîncrederea.

Amintind că de peste 40 de ani, Comunitatea din Taizé organizează anual o întâlnire europeană, într-un mare oraș de pe continent, Pontiful îi asigură pe participanții la actuala ediție de prezența sa prin gând și rugăciune. Papa își exprimă totodată aprecierea pentru creativitatea tinerilor care au găsit o modalitate alternativă de a se reuni, prin intermediul noilor mijloace de comunicare, extinzând totodată întâlnirea și la tineri de pe alte continente. Sfântul Părinte le dorește participanților ca aceste zile de rugăciune împreună să îi ajute la intensificarea speranței care să îi însoțească nu doar în acest moment dificil dar și de-a lungul anului 2021.

Pontiful evidențiază în mesaj că întâlnirea – chiar și în formă virtuală – îndreaptă pașii pe calea speranței, reiterând exigența ca „nimeni să nu înfrunte viața în mod izolat”, după cum a subliniat în enciclica „Fratelli tutti”. Îndemnul pe care l-a adresat participanților este de a lăsa ca speranța să locuiască în ei și de a nu se număra printre cei care seamănă neîncrederea constantă și neutralizează speranța, ci de a activa împreună în sprijinul celor defavorizați în special în sprijinul persoanelor care nu reușesc să facă față dificultăților din prezent.

Sfântul Părinte le amintește participanților la cea de-a 43-a întâlnire europeană promovată de Comunitatea din Taizé că speranța este îndrăzneață și are capacitatea de a privi dincolo de aspecte precum confortul personal, garanții și compensații, care restrâng orizontul. Îndemnându-i să se deschidă spre idealuri mărețe care dau vieții frumusețe și demnitate și să continue să alimenteze o cultură a întâlnirii și fraternității, pontiful împarte binecuvântarea sa organizatorilor întâlnirii, participanților și familiilor lor. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)

Sursa: Vatican News România

Exprimaţi-vă opinia