Săracul Crăciun, Crăciunul sărac…

Publicatla 28 December 2020

Scrisoare către Moş Crăciun

Şi totuşi Dumnezeu iubeşte gratis… şi transformă sărăcia în bogăţie

De Mons. Antonio Staglian?
episcop de Noto

Dragă Moş Crăciun,

Săracul Crăciun, am spus noi, preoţii, atâţia ani, denunţând folosirea lui consumistă. Şi tu – cu darurile tale – aveai o parte centrală în afacere. Da, ştiu asta! Şi tu ai îndurat ca o degenerare a faptului de “a fi semn”: duceai darurile tale, când erai realmente Sfântul Nicolae de Mira, după ce ţi-au acordat rolul neîndemânatic de “cărăuş de daruri”. Tu cunoşti bine profunda diferenţă umană (sentimentală, afectuoasă şi empatică) între dar şi cadou şi, de aceea, de-a lungul anilor te-ai amărât şi te-ai crucit văzându-te redus aşa de rău. Totuşi, aşa cum se spune, “rău comun, jumătate de bucurie”. Crăciunului în sine i-a revenit probabil o soartă mai rea. Unii episcopi, de mult timp – îl amintesc numai pe don Tonino Bello -, au denunţat şi folosirea sa dulceagă: când ne oprim la vraja unei iesle din ghips şi se uită prima iesle. Cea cu adevărat “o iesle urâtă”, între indiferenţa multora, jocurile celor puternici şi măcelărirea pruncilor nevinovaţi, şi cu experienţa dureroasă a emigrării, a “fugii” în Egipt.

Anul acesta? Crăciun sărac! Pandemia ne constrânge la limitări care împiedică acele cine mari. Criza economică atinge atâtea familii, iar Caritas înregistrează cereri de ajutor mai mult decât duble. Migranţii continuă să fie percepuţi ca un pericol, şi numai puţine voci ştiu să relateze că, în realitate, este vorba de femei şi bărbaţi, taţi şi mame, copii care fug de sărăcie şi cultivă visuri. Se aseamănă cu acea sfântă familie care fuge spre Egipt, încă înainte cu aceeaşi familie care caută un loc pentru a face să se nască pruncul lor în mod demn, aşa cum se cuvine oricărei fiinţe umane.

Suntem în noapte: problema nu este a celebra Liturghii la miezul nopţii (liturgia se celebrează la miezul nopţii şi se poate celebra după asfinţitul soarelui), ci a celebra Liturghia de Crăciun la miezul nopţii din lume, care adesea devine noaptea inimii. Şi, ştim bine asta, luminile externe nu încălzesc! Tu însuţi parcă ai ieşit din scenă, eşti uitat, poate cu nostalgie şi atâta melancolie.

Eu aş vrea să-ţi spun ţie, dragă Moş Crăciun şi tuturor, cu mult afect şi atâta forţă, că Naşterea Domnului rămâne însă o veste bună. Chiar în noapte! Lumină care învinge întunericul şi pe care întunericul nu poate s-o învingă. Despuiaţi de atâtea certitudini, Crăciunul ne dăruieşte o prezenţă care devine o lumină înăuntru: Dumnezeu ne mântuieşte în sărăcie! Şi se realizează promisiunea: “noaptea va fi luminoasă ca ziua” (cf. Is 58). Un alt mesaj faţă de cele obişnuite. O întrebare pe care putem s-o punem lui Dumnezeu însuşi? De ce ne mântuieşti în sărăcie? Şi dacă citim cu atenţie enciclica Papei Francisc Fratelli tutti, ne dăm seama că sărăcia este şi rod al atâtor capcane ale tâlharilor, ale unui capitalism care generează rebuturi şi ale persoanelor fără scrupule care, numai să facă afaceri, supun, nu respectă demnitatea persoanelor, generează diviziuni, prăpăstii, gropi între bogaţi şi săraci. Pentru ce, Doamne, nu-i opreşti?

Sunt întrebări care nu au un răspuns imediat şi evident încă, a cere de la Dumnezeu un sens, devine atenţie faţă de modul în care El continuă să fie prezent în mijlocul nostru. Acea lumină înăuntru, acea emoţie non-sentimentală, dar profundă, care se generează în noi când ne gândim la modul în care Dumnezeu se face slab pentru a nu ne înspăimânta ci pentru a ne invita. Devine conştiinţă că, în spatele sărăciei sale, există altceva: există sânul iubirii adevărate; există posibilitatea de a depune aroganţa celor puternici şi de a redescoperi chemarea de a trăi toţi ca fraţi, purtând poverile unii altora. Nu ca mici dumnezei, ci ca “umani”! Umani care regăsesc adevărata faţă a lui Dumnezeu: milostivirea sa, paternitatea sa.

Şi atunci se va putea naşte, aşa cum ascultăm în lectura a doua de la Liturghia de noapte, un “popor plin de zel pentru fapte bune”. Cum? Înţelegând că Dumnezeul nostru nu vrea nicio violenţă, pentru că “el s-a dat pe sine însuşi pentru noi”, şi acest lucru “răscumpără de orice nelegiuire”. Iată unde ne-a condus privirea asupra sărăciei din Betleem şi chemarea, şi pentru noi, de a urma calea sărăciei: a lăsa ca Dumnezeu să anuleze în noi, şi prin intermediul nostru, orice rădăcină de egoism şi de violenţă. Numai aşa vom vedea zile noi şi vom depăşi, împreună cu pandemia sanitară, pandemia inimii.

Iată visul şi angajamentul pe care-l împărtăşim cu Papa Francisc şi care devine urarea mea pentru acest Crăciun: să redescoperim fraternitatea în jurul unicului Tată comun, care ne iubeşte în mod radical. Până acolo încât, iubiţi de Tatăl în Fiul, ne este spontan să iubim cu aceeaşi iubire, Duhul Sfânt. Aşadar este un “a iubi”, nu atât ca virtute morală, ci ca adevăr profund al vieţii. Desigur, devine însă necesar să mergem la Betleem, să-l recunoaştem pe Pruncul sărac şi să-l adorăm! Adică să intrăm în lumea lui Dumnezeu cu tot ce suntem noi înşişi, abandonaţi iubirii lui Dumnezeu care – diferit de ceea ce cred atâţia – îi iubeşte pe toţi. Scrie Papa Francisc: “Cel care nu trăieşte gratuitatea fraternă face din propria existenţă trafic dificil, măsurând mereu ceea ce dă şi ceea ce primeşte în schimb. Dumnezeu, în schimb, dă gratis, până la punctul care ajută chiar şi pe cei care nu sunt credincioşi, şi «face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni» (Mt 5,45). Pentru aceasta Isus recomandă: «Tu, însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, pentru ca pomana ta să fie în ascuns» (Mt 6,3-4). Am primit viaţa gratis, nu am plătit pentru ea” (Fratelli tutti, 140).

Aşadar, săraci înainte de toate înăuntru, pentru că abandonăm gânduri egoiste când tezaurul preţios devine o iubire aşa de mare. Desigur, după aceea, săraci şi în concretul vieţii. Prin acel dinamism al iubirii adevărate, care la Crăciun se revelează, la Paşte se împlineşte, la Rusalii devine creativitate a iubirii. Scrie tot Papa Francisc: “Aşadar, toţi putem să dăm fără a aştepta ceva, să facem binele fără a pretinde la fel de la persoana pe care o ajutăm. Este ceea ce Isus le spunea discipolilor săi: «În dar aţi primit, în dar să daţi» (Mt 10,8)” (ivi). Este vorba de o iubire adevărată: matură, gratuită şi generoasă! Şi Crăciunul sărac din acest an poate deveni astfel mai adevărat şi început al unui drum de regenerare pentru a ieşi împreună, şi în mod serios, din criza actuală.

Dragă Moş Crăciun, Crăciunul sărac din acest an va fi diferit şi pentru tine. Nu te supăra pe noi, am fost constrânşi de pandemie. Şi să fie însă pentru tine o ocazie de bucurie. Dacă vom fi schimbaţi – după pandemie – te vom aştepta iarăşi, eventual ca Sfântul Nicolae de Mira, Cel care aduce daruri adevărate, cele ale iubirii autentice, pentru a deveni toţi fraţi şi surori, cu adevărat fraţi cu toţii, în uimire, faţă de un Dumnezeu care ne iubeşte aşa de mult, şi într-o sărăcie care devine bogăţie a inimii şi posibilitate de schimbare pentru istorie.

(După L’Osservatore Romano, 23 decembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Exprimaţi-vă opinia