17.12.2020, Washington (Catholica) – O carte a Papei Francisc despre perspectivele persoanelor în vârstă stă la baza unei viitoare mini-serii Netflix, iar Pontiful urmează să participe la proiect. Cartea „Împărtășirea înțelepciunii timpului” a fost publicată în engleză și italiană în 2018. Ea constă în interviuri cu persoane în etate din întreaga lume și include răspunsurile Papei Francisc la 31 dintre mărturii, așa cum au fost transmise în conversațiile cu pr. iezuit Antonio Spadaro, redactor la „La Civilta Cattolica”.

Seria în patru episoade nu are încă un titlu. Ea va include un interviu exclusiv cu Papa Francisc. Va fi în continuarea apelului său de a recunoaște bătrânii ca surse de înțelepciune și de amintire. Bătrânii intervievați în carte provin dintr-o varietate de țări, religii, etnii și medii socio-economice. Ei vor fi intervievați de tineri cineaști care locuiesc în țările acestora, iar Sfântul Părinte va comenta pe marginea interviurilor, susține Loyola Press, un apostolat al provinciei iezuiților din Midwest, SUA.

Organizația non-profit Unbound, luptă împotriva sărăciei și a colaborat cu Loyola Press la carte, acum implicându-se și în proiectul de documentar. Compania italiană Stand By Me Productions este producătoarea mini-seriei, planificată să fie lansată la nivel global pe Netflix în 2021. La prezentarea de pe 23 octombrie 2018 a cărții amintite, Papa Francisc a vorbit despre înțelepciunea și cunoașterea credinței pe care persoanele în vârstă le pot împărtăși celor tineri. „Una dintre virtuțile bunicilor este că au văzut multe lucruri în viața lor”, a spus el. I-a sfătuit pe bunici să aibă „multă dragoste, multă duioșie… și rugăciuni” pentru tinerii din viața lor care au părăsit credința. „Credința se transmite întotdeauna în dialect. Dialectul casei, dialectul prieteniei”, a spus Pontiful.

Realizatorii proiectului vor lucra sub conducerea lui Fernando Meirelles, regizorul brazilian al producției Netflix din 2019 „Cei doi Papi”. Filmul are în centru mai multe întâlniri imaginare dintre Papa Benedict al XVI-lea și Cardinalul Jorge Bergoglio, în perioada dintre Conclavul din 2005 care l-a ales pe Papa Benedict și Conclavul din 2013 care l-a ales pe Papa Francisc. Criticii au spus că filmul nu îi reprezintă cu exactitate pe Papa Benedict și Papa Francisc și, în schimb, reflectă o abordare ideologică a celor doi Papi. Meirelles este cel mai bine cunoscut pentru co-regia filmului „Orașul lui Dumnezeu”, din 2002, cu acțiunea într-o favela din Rio de Janeiro. El a declarat că este catolic, dar a încetat să mai participe la Liturghie în copilărie.

Netflix a fost recent criticat pentru „Cuties”, un film lansat în septembrie 2020 și produs de Franța, despre o trupă de dans, problematică fiind portretizarea sexuală a minorilor. În fine, seria Netflix „13 motive” a atras de asemenea critici, de la profesioniști din domeniul sănătății mintale, pentru prezentarea sinuciderii adolescenților ca un act de răzbunare și un joc de putere. Unii și-au exprimat îngrijorarea că se poate să fi contribuit la creșterea sinuciderii în rândul adolescenților.

Sursa: Catholic News Agency

Exprimaţi-vă opinia