08.03.2019, Oradea (Catholica) – Kitsch-ul poate fi definit ca un mecanism de adaptare la modernitate, o tentativă de a face față problemelor lumii moderne, de a face lumea modernă acceptabilă, locuibilă. De ce? Pentru că vremurile moderne sunt marcate de o creștere accentuată a instabilității, a complexității, a schimbării, a rupturii față de tradiție. Astfel a explicat conf. univ. dr. Ștefan Gaie, în cadrul conferinței Despre kitsch. Strategii de supraviețuire, desfășurată în Aula Magna a Seminarului Greco-Catolic din Oradea pe 5 martie 2019. Inițiativa face parte din seria de manifestări propuse de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, prin departamentul Cultural, cu prilejul centenarului eliberării orașului Oradea și s-a bucurat, din nou, de o prezență numeroasă a publicului orădean.

După o primă întâlnire dedicată poetului național Mihai Eminescu, desfășurată în luna ianuarie a.c., de această dată a fost vorba de o conferință interesantă și curajoasă susținută de Ștefan Gaie, conf. univ. la Facultatea de Arte Vizuale a Universității Oradea, doctor în estetica modernismului european, dedicată „prezentării pe scurt a unui fenomen, a unui capitol în sine din prezentarea lumii moderne, o temă dezbătută în societatea românească poate nu îndeajuns de mult: Kitch-ul”. Pornind de la lucrarea filosofului estetician italian Gillo Dorfles, Kitschul, Antologia prostului gust, apărută în 1971, invitatul a atins într-o amplă prezentare teme precum etimologia, tentativele de definire, contextualizare istorică și formele kitsch-ului, conturând un fenomen care ne „înghite” de mult timp.

Pornind de la etimologia cuvântului kitsch, care provine din limba germană și înseamnă, a face ceva de mântuială, termenul pe care îl cunoaștem noi astăzi este folosit de aproximativ un secol. Verbul verkitschen este sinonim cu a degrada, a poci, fiind un termen folosit pentru a desemna lucrări efemere, de proastă calitate, a explicat conferențiarul. „Kitsch-ul este un termen care denumește acele obiecte pseudo-artistice care imită operele de artă originale, sunt produse la scală industrială, din materiale ieftine care le copiază pe cele scumpe, și sunt caracterizate prin dulcegărie, idilism, exotism, valoare ludică și recursuri la trucuri sau substituiri, la asocieri ieftine, din materiale stridente care iau ochii, dar sunt străine bunului gust, străine emoției specifice artei”, a mai spus invitatul, subliniind că nu poate fi dată o definiție generală a kitsch-ului recunoscută de toate disciplinele.

Kitsch-ul, s-a spus spre final, „poate fi înțeles ca mecanism de adaptare la modernitate căutând să creeze o imagine opusă acesteia, ca spațiu al echilibrului, al continuității. Iar obiectul kitsch poate fi înțeles ca o unealtă în lupta împotriva stresului lumii moderne, atât timp cât această luptă este înțeleasă ca o tentativă de a oferi o destindere, un spațiu de regenerare. Poate că tocmai acesta este secretul kitsch-ului: nu e stresant, nu ne agită, e confortant». O referință inerentă a fost cea a prototipului om-kitsch (Kitsch-Menschen), termen creat în 1930 de Hermann Broch pentru a defini acel „tip uman care are receptorii pervertiți, percepția, inteligența, imaginația pervertite de cultura kitsch din jurul său”. Este vorba, cum spune Matei Călinescu, despre „omul care are tendința de a recepta drept kitsch chiar și operele non-kitsch, cel care transformă în parodie percepția estetică”.

„Arta poate să ne amintească încă o dată că nu trăim în cea mai bună dintre lumi, iar noi vrem să fim cel puțin din când în când amăgiți. Iar dacă arta refuză să ne ofere acest lucru, există kitsch-ul. Ce ne oferă deci kitsch-ul? Ce altceva decât o lume mai frumoasă, mai frumoasă și mai dreaptă. Singura problemă nu este numai că o astfel de lume nu există, adevărata problemă este prețul care ni se cere pentru a ni se permite să devenim cetățeni ai unei astfel de lumi: renunțarea la spiritul critic, la îndoială, la libera exercitare a imaginației”, a susținut conf. univ. Ștefan Gaie, care a încheiat a doua întâlnire a Conferințelor orădene vorbind despre necesarele strategii de supraviețuire într-o lume în care kitsch-ul este omniprezent. Putem recurge la strategia „ascetică”, un fel de retragere din lume, într-o zonă a valorilor confirmate și certificate sau la doua strategie, de abandon sau de acceptare a acestei lumi așa cum este ea. Sunt două poziții extreme, a doua fiind cea mai întâlnită. Însă, există o a treia cale, spre care se pledează: de a călători în această viață bazându-ne pe frânghiile culturii și ale educației. (după materialul semnat de M. Caba pentru EGCO.ro)

Sursa: EGCO.ro

Exprimaţi-vă opinia