pozamica

Înființat în anul 2000, Serviciul Iezuiților pentru Refugiați (JRS) din România și-a sărbătorit majoratul în casă nouă. După doi ani de șantier în care ne-am convins că „dacă Domnul nu zidește casa, zadarnic trudesc cei ce construiesc”, noul sediu al Centrului Pedro Arrupe și-a deschis porțile joi, 21 iunie, printr-o Sfântă Liturghie celebrată de Excelența Sa Mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic de România și Republica Moldova. Acesta a transmis ordinului iezuit, echipei JRS precum și tuturor beneficiarilor Binecuvântarea Apostolică a Papei Francisc, a cărei solicitudine pentru cauza migranților și a refugiaților din lumea întreagă este prea bine cunoscută.

Odată terminat timpul șantierului, dar și al celebrării, începe de acum pentru Centrul deschis de Ordinul iezuit la București kairos-ul sinergiei, adică al împreunei lucrări, pe care dorim să o continuăm și să o dezvoltăm în trei direcții: colaborarea dintre iezuiți și echipa JRS, extinderea serviciului pentru migranți refugiați și în favoarea beneficiarilor români, iar aceasta mai ales prin articularea dimensiunii sociale cu cea formativ-educativă la nivel uman și spiritual.

Vii mulțumiri celor peste sută de participanți care s-au pregătit, s-au rugat și au sărbătorit împreună cu noi, dar mai ales norului nevăzut de binefăcători materiali și duhovnicești ce ne-au însoțit cu ruga, darul și truda lor de-a lungul acestor ani. Bunul Dumnezeu să le înmulțească ceea ce puținele noastre cuvinte nu pot îndeajuns să le mulțumească!

Mai multe poze de la eveniment: https://we.tl/ysnDbJkDeh

Marius Taloș SJ

Exprimaţi-vă opinia